Tichia fermecată

Era în luna februarie. Se apropia carnavalul. Adrian era un copil vioi şi deştept care toată ziua se juca pe computer. Părinţii îi cumpărau cărţi tot mereu, dar el nu putea renunţa la jocurile palpitante care-i „furau” tot timpul liber. Nu avea decât nouă ani şi degeaba i se tot explica ce important e să citeşti. Avea biblioteca plină. Uneori, aşa doar ca să scape de gura părinţilor, se uita fugitiv prin câte o tipăritură.
Şi iată că-ntr-o zi mătuşa lui a venit cu o surpriză. Toate jucăriile erau aruncate prin pod, prin pivniţă, saci întregi de amintiri uitate. Mătuşa l-a pus să închidă ochi şi să aştepte. Băieţelul nu mai avea răbdare. A simţit doar că i se pune ceva pe cap, ceva ce suna (un fel de clinchete de clopoţei).
Şi, când a deschis în sfârşit ochii, nu-şi putea reveni. Se afla pe o arenă de circ. Era clovn. Avea faţa vopsită în alb şi un nas rotund şi roşu, pe care şi-l tot pipăia. Mulţimea îl aclama. El, băiatul, nu ştia ce să facă... Atunci o fetiţă i-a aruncat o roşie, drept în faţă. Un alt copil o pungă cu alune. Şi tot auzea... „Nu ştii nimic! Eşti analfabet! Nici să ne faci să râdem nu eşti capabil. Ho! Hu!”
Simţea că totul se prăbuşeşte. Îi venea să intre în pământ de ruşine. Ar fi vrut să riposteze, dar degeaba. Nu-i ieşea nici un sunet din gură. Şi oamenii din jurul arenei era tot mai ameninţaţi. Îşi simţea lacrimile curgându-i pe obraz. „Nu se poate” zicea el. „Eu sunt un elev foarte bun la învăţătură. Şi am să vă demonstrez acest lucru!”
Gândurile i se învălmăşeau în cap... Deodată arena a dispărut ca prin minune. Lângă Adrian era mătuşa lui. Copilul nu mai avea tichia pe cap. Era pe masă.
Ce se întâmplase? Habar n-avea. Şi din clipa aceea copilul şi-a dat seama unde greşise. Trebuia să citească. Trebuia să-şi dovedească lui însăşi, apoi celor din jur că e o valoare. Probabil cadoul acesta era un obiect fermecat era un talisman ce corecta ceea ce nu era bun.
Şi din ziua aceea copilul nu şi-a mai pus niciodată tichia pe cap, de teamă să nu se repete experienţa. Şi a devenit un cititor pasionat. Acum el era acela care-şi dojenea părinţii că nu-i cumpăra destul de multe cărţi. Citea cu aşa o sete, dorea să fie cel mai bun.

Popa-Matei Mariana