Răufăcătorul

A fost odată o prinţesă pe nume Hariet. Era o fetiţă de doisprezece ani, sensibilă, timidă şi isteaţă. Ea locuia într-un palat imens în care stăteau ascunse numeroase comori şi mistere.
Alături de părinţii, de bunicii, fraţii şi de sora ei mai mică Bety, care abia se născuse, locuiau alături de unchiul ei Tobias. El era foarte misterios, avea ceva respingător, Hariet nu putea să se ataşeze de el. I se părea că el este un om oribil şi crud. Îl urmărea zi de zi, pas cu pas pentru a vedea ce ascunde.
De câte ori vroia să-l urmărească, el o descoperea şi îi spunea enervat:
- Domnişoară, ţi-am spus de atâtea ori să nu mă mai urmăreşti!
Hariet îi citea cruzimea din ochii lui mari şi fugea speriată la mama ei.
Într-o zi pe când îi căuta pe fraţii ei Tibi şi Alfred prin palat, a văzut uşa camerei unchiului ei
Deschisă şi a îndrăznit să intre. Niciodată nu a mai fost în acea încăpere. Camera era imensă şi întunecoasă. Pereţii erau din aur, acoperiţi cu numeroase tablouri deosebite. A fost atrasă de biroul unchiului său care era strălucitor. Când s-a apropiat a văzut un caiet cu coperta de aur. Din acel moment Hariet devenea din ce în ce mai curioasă. A luat caietul în mână şi a început să-l răsfoiască, era de fapt jurnalul lui Tobias. Heriat s-a gândit că nu e frumos ce face, dar era foarte curioasă. Ca să nu o prindă unchiul a luat jurnalul şi a mers în camera ei să-l citească cu cei doi fraţi. După ce i-a chemat pe fraţii ei şi au început să citească jurnalul s-au speriat. Au descoperit că unchiul ei era vrăjitor şi că poate ajunge cu uşurinţă pe alte tărâmuri. De pe acele tărâmuri a adus numeroase fiinţe pe care le ţinea ascunse într-o peşteră din apropierea palatului.
Au mai aflat că unchiul Tobias vrea să-i omoare pe toţi pentru a deveni el rege. Planul lui era de ai răpi pe copii pentru ai transforma în stană de piatră, iar pe părinţi lui şi pe părinţii copiilor să-i otrăvească.
Copiii au fost şocaţi, nu ştiau ce să facă. Mai întâi s-au hotărât să caute peştera şi să vadă ce fiinţe sunt ascunse acolo, pentru că în jurnalul unchiului au găsit o hartă care le arăta drumul. Şi-au luat provizii şi au pornit căutările.
După trei zile au găsit intrarea secretă în peşteră. Acolo se aflau zeci de pitici care erau gata să moară de foame. Copiii i-au hrănit şi le-au promis că îi vor elibera. Piticii ştiau că în peşteră se afla un tablou magic, care îi putea duce înapoi pe tărâmul lor, însă ei nu îl puteau găsi, deoarece erau mai multe tablouri în peşteră. Hariet şi-a amintit atunci de tablourile din camera lui Tobias, ea se întreba dacă erau magice. S-a gândit că dacă cele din camera unchiului au fost magice îi va fi uşor să recunoască tabloul din peşteră. Aşa a şi fost.
Tabloul pe care Hariet l-a găsit, era minunat, el îţi trezea un sentiment de fericire.
Înainte de plecare piticii le-au povestit copiilor despre tărâmul lor. Aceştia au fost impresionaţi şi le-au spus piticilor că îi vor vizita. Piticii au plecat, iar copii au rămas singuri în peşteră. Fetiţa şi-a amintit de părinţii şi bunicii ei, care se aflau în primejdie. Ochi ei împăienjeniţi de lacrimi doreau să-i salveze pe ceilalţi şi să-l pedepsească pe unchiul ei. Acelaşi lucru doreau şi fraţii ei. S-au întors imediat acasă. Le-au spus părinţilor tot ce s-a întâmplat. Îndată ei au poruncit ca răufăcătorul să fie ars pe rug.
Unchiul Tobias a murit prin chinuri groaznice, a plătit pentru tot răul făcut. Totul s-a încheiat cu bine şi toată familia a trăit fericită până la adânci bătrâneţi.
Călugăr Georgiana