Lumea viselor

Într-o lume plină de magie, unde oamenii trăiau în pace, în linişte, trăia un împărat plin de ură, care făcea altceva decât să îi supere, să-i necăjească pe oamenii din oraş.
Împăratul trăia cu soţia lui şi cele cinci fete, care pentru împărat erau doar nişte sclave, care nu făceau altceva decât să cureţe toată ziua şi să facă aproape toată treaba din împărăţie. Mama fetelor a murit iar împăratul s-a recăsătorit cu o femeie plină de venin…
Într-o zi una din fete le-a propus surorilor ei să plece de acasă în lumea necunoscută. Fetele erau încântate de ideea surorii lor, dar le era frică de tatăl lor, care dacă va afla că ele au fugit, o să le caute iar când le va găsi le va închide în temniţă şi le va lăsa în voia soartei.
În acea seară, stelele străluceau pe cerul senin de magie plin, luna îşi pieptăna pletele albe ca varul. Luceafărul îi recita poezia de dragoste lunii …
Tristă şi îngândurată, fata se gândi la visul ei, un vis pe care poate nu-l va putea împlini niciodată. Se gândi ea în acea seară, să fugă iar dacă surorile ei , nu vor vrea să o însoţească, ea îşi va crea singură un alt destin. Îşi dorea ca visul ei să devină realitate îşi dorea să poată scăpa de tatăl ei şi să plece undeva unde să găsească pe cineva care să aibă grijă de ea.
A doua zi fetele erau toate la treabă, spălau, ştergeau praful, dar Maria nu era de găsit pe nicăieri, surorile sale, îngrijorate de dispariţie Mariei au fugit repede la tatăl lor care era preocupat cu număratul banilor de aur pe care îi primise pentru sclavii pe care îi vânduse. Împăratul auzind vorbele despre dispariţia fetei sale, a început să strige:
- Unde e Maria? Căutaţi-o prin toate încăperile şi aduceţi-o aici.
- Dar tată, am căutat-o, nimeni nu ştie nimic de ea, pur şi simplu a înghiţit-o pământul.
- Poate se va întoarce! adăugă una dintre surorile Mariei. Să o lăsăm până în zoo… şi fără să-şi termine de spus cuvântul tatăl ei începu să strige.
- Aduceţi caii în curte, pregătiţi oamenii şi mergeţi în căutarea ei, sigur nu a ajuns prea departe.
Cu ochii înlăcrimaţi, îngândurată şi tristă, de soarta ce o va aştepta pe sora ei, dacă o vor găsi, îşi întoarse spatele şi plecă…
Într-o lume necunoscută, fata cea mică, Maria se plimbă pe malul unui râu, unde întâlni o bătrânică. Mergând spre ea la, bătrâna se întoarse şi o privi pe Maria. Atunci Maria, merse la ea şi îi spuse:
- Bună ziua!
Dar bătrânica nu-i răspunse nimic!
- Vă rog frumos ajutaţi-mă, nu am să vă fac nimic… sunt o biată fată pierdută în lume.
Bătrânica se întoarse, o privii câteva minute apoi îi spuse:
- Eşti singură în lume? De ce spui asta? Tu nu ai pe nimeni care să aibă grijă de tine?
- Nu, adică am, am patru surori de care nu mai ştiu nimic, iar tatăl meu…
- Ce e cu tatăl tău? A murit?
- Nu, dar pentru el nu sunt decât o cenuşăreasă, la fel şi surorile mele…
- Dar, mama ta? Ea unde e? Nici ea nu te iubeşte?
- Ba da, mama mă iubeşte, dar ea m-a părăsit de mult… ea a… murit…
- Ai o viaţă grea fetiţo, dar… eu nu ţi-o pot face mai bună…
- Ştiu… mai bine plec… Fata se ridică în picioare şi aplecând capul plecă…
- După câţiva ani, cele patru fete ale împăratului nu mai erau patru. Două dintre ele
Muriseră din cauza unei boli, iar celelalte două erau acum căsătorite.
Maria a găsit şi ea un băiat simplu, bun şi foarte frumos. Trăiau amândoi într-o micuţă casă fericiţi.
Împăratul nu mai era ca înainte, acum s-a schimbat, a rămas singur fără copiii, nici soţie nu mai avea pentru că l-a părăsit. Acum trăia singur în palatul lui de aur, fără ca cineva să-i mai vorbească.
Şi aşa se încheie povestea. Maria îşi îndeplinise visul, cele două fete acum aveau familii, iar împăratul, tatăl fetelor a rămas singur pe lume…

Orosan Flavia – Clubul Talentelor