Pădurea de atunci

Într-o zi frumoasă de toamnă, am plecat la pădure să aduc apă de la izvor.
În faţa mea începeau să se vadă tot mai mulţi arbori, de toate mărimile şi înălţimile. Toţi aveau braţe lungi încărcate cu frunze multicolore şi greoaie.
În pădure, m-am aşezat pe un butuc şi am început să privesc măreţia pădurii. Soarele cu raze palide mângâia ramurile copacilor, învelindu-le în straie aurii, strălucite. Vântul care adia, părea că suflă un cântec fragmentat, iar mişcările crengilor dădeau impresia de un dans al arborilor care îmbăţişau frunze cu mişcări line, aşezăndu-le pepământul rece.
Imaginea copacilor împodobiţi cu frunze colorate, e foarte impresionantă, ca şi cum toamna a venit cu întreaga ei paletă de culori, pe care le-a aştenur peste copaci.
Murmurul izvorului cristalin acompania vântul, iar apa ameţitoare se scurgea pe covorul de frunze, care părea un mozaic, un colaj cu piese de culori şi forme diferite.
Totul părea un vis, o imagine atât de frumoasă încât nu puteam să cred că este adevărată, un tablou din expoziţia naturii.

Svitacovschi Adriana Cristina