Flautul magic

Era o dimineaţă însorită de primăvară. Am plecat veselă spre şcoală, admirând copacii înfloriţi.
Prima oră de curs era desenul artistic, materia care îmi plăcea nespus de mult. În acea zi, doamna profesoară ne-a sugerat un desen la alegere, dar eu eram mult prea visătoare ca să ascult cerinţele dânsei. Privirea mea era aţintită spre fereastră, atrasă de florile multicolore care împodobeau copacii. Din curtea care se afla exact în faţa ochilor mei, a ieşit un bărbat, asupra căruia timpul şi-a lăsat amprenta.
Bătrânul ieşea la poarta casei sale în fiecare dimineaţă şi cânta din flautul său. În jurul lui se aduna mereu multă lume, sorbind cu nesaţ sunetele care îţi umpleau inima.
Moşneagul spunea adesea că flautul său era magic, deoarece prin muzica lui putea îndeplini chiar şi cele mai ascunse dorinţe, putea alina orice suferinţă şi dădea fericire tuturor oamenilor care credeau în puterea lui.
Deodată am auzit o voce cunoscută, care m-a trezit din starea de visare. Era doamna profesoară, intrigată de faptul că eu nu m-am atins de pensule măcar o clipă. Dar, spre marea noastră mirare, pe banca mea era un desen minunat, proaspăt pictat, înfăţişând un bătrânel cântând la flaut, înconjurat de o mulţime de oameni. Mai precis era chiar imaginea asupra căreia îmi era aţintită privirea. Atunci mi-am dat pentru prima dată seama că spusele moşneagului erau adevărate.
Aceasta a fost cea mai neobişnuită zi a mea petrecută la şcoală şi nu o voi uita niciodată.
Svitacovschi Adriana Cristina