Cartea, prietena mea

Când stau şi mă gândesc bine, de mic copil am început să îndrăgesc cartea şi aceasta datorită înţelepciunii bunicilor mei, care în fiecare seară îmi citeau cu multă dragoste tot felul de poveşti, una mai frumoasă ca alta şi astfel au reuşit să-mi întipărească în minte încântătoarele poveşti pe care le aşteptam în fiecare seară cu multă nerăbdare.
În acelaşi timp tot cu ajutorul bunicilor, care ţineau foarte mult la mine, am reuşit să îmi procur nişte cărţi cu desene de tot felul şi după fiecare pagină din carte povesteam împreună cu ei, făcând adevărate poveşti după desenele din cartea respectivă. După un timp, am reuşit să povestesc singură bunicilor poveştile care rezultau din desenele aflate în cărţile cumpărate de ei.
Încet, încet timpul a trecut pe neobservate şi a sosit vârsta când trebuia să merg la şcoală. Până am reuşit să învăţ toate literele alfabetului şi să leg cuvintele între ele, tot ajutorul bunicilor l-am cerut pentru a înţelege mai bine toate lucrurile care mi se păreau foarte grele şi aveam impresia că niciodată nu voi ajunge să mă pot descurca singură, fără sprijinul lor. Pe parcurs, însă lucrurile s-au mai schimbat şi uşurel, uşurel am început de una singură să citesc poveşti mai uşoare şi mai scurte, al început mai greu, dar cu răbdare am reuşit să mă obişnuiesc să mă iniţiez în tainele cititului.
După ce am învăţat să citesc mai bine, bunicii şi părinţii mei au început să-mi cumpere şi alte cărţi de poveşti, care îmi trezeau un interes deosebit în a înţelege tot mai mult acţiunile la care participau personaje de toate soiurile, descrise cu multă măiestrie în conţinutul acestor cărţi cu poveşti nemuritoare.
Odată ajunsă în clasele III-IV, gustul cititului mi s-a dezvoltat foarte mult şi cu mare nerăbdare aşteptam să primesc cărţi noi, cu ajutorul cărora să-mi pot îmbogăţi cunoştinţele şi vocabularul.
În acelaşi timp şi la clasă ni se cerea să citim şi să facem câte o lectură sau rezumat al cărţilor citite. Ajungând în clasa a V-VI -a, am început să vizităm biblioteca, de unde puteam procura cărţi potrivite vârstei noastre, cărţi care ne foloseau şi la lecturile particulare cerute la orele de curs.
Anii au zburat şi m-am trezit în clasele de liceu, unde pretenţiile au crescut, cerându-ni-se tot mai multe lecturi particulare, dar ca să le putem face trebuia să citim un număr mai mare de cărţi. Pentru mine nu a fost atât de greu pentru că eram deja familiarizată cu cititul cărţilor, fiind o adevărată plăcere să pun mâna pe o carte, pe care într-un timp destul de scurt o citeam în întregime.
Astfel am reuşit cu succes să-mi fac toate lecturile care ni se cereau în timpul anilor de liceu, lucru care mi-a folosit foarte mult la continuarea studiilor universitare.
Ajunsă la facultate, mi-am dat seama că un mare merit în formarea mea ca om l-au avut părinţii, bunicii şi dascălii mei, care din frageda copilărie au reuşit să-mi dezvolte dragostea de carte, prin metodele strălucite pe care le-au folosit, spunându-mi poveşti şi obişnuindu-mă să ţin drag de carte, astfel trezindu-mi interesul şi curiozitatea de-a cunoaşte tot ce ne înconjoară, lucru care nu se putea face fără a te documenta şi aceasta făcându-se numai prin consultarea cărţilor.
După desăvârşirea studiilor superioare nimeni nu poate spune că nu mai este nevoie de citit, ci din contră, pentru a fi în pas cu toate noutăţile, în toate domeniile de activitate, trebuie să te documentezi tot timpul şi aceasta nu se poate face decât numai prin lectură.
Dacă ţinem cont de toate acestea, nu întâmplător a apărut proverbul:
„ Dacă ai carte, ai parte!”
Tolan Carmen