Dragă Moş Crăciun...

Cheţan Maria clasa a V-a - Şcoala cu clasele I-VI

Aş dori să-ţi mulţumesc pentru cadourile de anul trecut. Au fost minunate şi m-am distrat foarte tare cu ele. În fiecare an am primit cadouri draguţe .Îmi amintesc şi acum de răţuşca cea galbenă care înregistra mesaje timp de un minut şi de ursuleţul panda de pluş cel care încă mai este moale şi pufos.
Drept mulţumire pentru cadourile pe care le-ai adus ţi-am scris urmatoarele versuri:
Moş Crăciun, Moş Crăciun
Tare îmi eşti drag şi bun
Fiindcă tu-mi aduci cadouri
Pe care eu le doresc şi cu drag le îndrăgesc.
M-am gândit ca de acum încolo am să-ţi las pe masă în sufragerie lângă brad nişte lapte şi prajiturele delicioase. În fiecare an am stat sub masă sperând că ai să vi, însă de fiecare dată am adormit şi atunci când m-am trezit cadourile mă aşteptau sub brad. Anul acesta mi-aş dori să-mi aduci o păpuşă Barbi,un ursuleţ de pluş, rechizite şcolare şi câteva dulciuri pe care le voi împărţii cu mama, tata, bunica şi verişorii mei. Pentru că am crescut mai mare nu mă aştept să îmi aduci chiar tot ce îmi doresc, dar a-şi dori şi din toata inima nişte rechizite şcolare. Anul acesta am să împodobesc singură bradul cu globuri şi beteală strălucitoare. Sper că îţi va plăcea dragă Moş Crăciun.
Îmi doresc să te întâlnesc anul acesta şi să te întreb ce mai fac renii şi cum o mai duc, cât e de frig la polul nord, cum te simţi acolo, ce faci în vacanţa de vară şi de ce hainele tale sunt roşii.

Cu drag Maria.

Dragă Moş Crăciun...

Moldovan Andrada Gabriela Clasa a VI-a -Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 2

Îţi mulţumesc pentru bucuriile oferite în toţi aceşti ani şi că niciodată n-ai lipsit. Aduci bucuria în sufletul fiecărui copil şi un zâmbet senin pe faţă. Doar tu reuşeşti să faci şi chipul cel mai încruntat să zâmbească, tu eşti o bucurie pentru toţi, pentru cei mici cât şi pentru cei mari. Te aşteptăm şi pe la noi ca să mai uite mama şi tata de neplăcerile de peste an.

Moş Crăciun cu plete dalbe, ne aduci la fiecare un cadou de sărbătoare şi cu zâmbetul tău larg , ştergi tristetea din sufletele oamenilor şi aduci Spiritul Crăciunului peste noi. Te aşteptăm an de an, lângă bradul nelipsit din casă, cu lapte şi prajituri pe masă. Încercăm să ne ţinem ochii deschişi, dar pleoapele cad, şi chiar atunci se întâmplă magia. Tu cobori pe horn în jos , cu un sac plin de cadouri, şi te uiţi la brad zâmbind, si-ţi dai seama că în acea casă este un copil care te aşteaptă cu nerăbdare. Laşi cadoul sub brad, şi lânga el este un copilaş drăgălaş, apoi tu îl saruţi dulce, şi pe horn ai plecat şi pe la alţi copii care te aşteaptă. De fiecare dată te uiţi la brad, cu ochii bătrâni şi obosiţi de lumina crudă a zăpezilor cu care te lupti an de an ca să ne aduci tuturor bucuria, dar te trezeşti cu un zâmbet pe faţă, că oamenii nu au uitat de Crăciun.

Te rog să mă ierţi că nu ţi-am scris de multă vreme, dar îţi scriu acum, când am nevoie cu adevărat de ceva. Te rog să-i aduci sănătate bunicii mele, care de atâţia ani grei ne-a fost alături mereu. De mică ea mă plimba prin parc, mă învăţa ce este bine, îmi dădea sfaturi şi râdeam împreună. Acum a îmbătrânit şi ca toţi oamenii în vârstă, are probleme de sănătate. Îmi doresc din tot sufletul să o văd, măcar o zi, sănătoasă tun. Să n-o mai doară picioarele, capul, să o văd bucurându-se de viaţă, la fel ca mine. Este o persoană bună la suflet, şi nimănui nu-i doreşte răul. Este un model pentru mine şi voi încerca să îl urmez toată viaţa. Daca ar fi sănătoasă am merge iarăşi împreună la plimbare prin pădure iarna, să simţim zăpada rece şi pufoasă sub picioare, adierea vântului să ne răcorească şi să retrăim acele momente. Vezi dumneata, de aceea este foarte important acest lucru pentru mine, şi te rog din suflet împlineşte-mi această dorinţă la care mă rog an de an .

Din pacate pentru mulţi Crăciunul înseamnă mâncare, băutură, decoraţii,colinde…
Asa mult le pasă de adevarata semnificaţie a Crăciunului. Eu îţi mulţumesc pentru că nu ai uitat de mine şi că ai avut rabdarea să citeşti ce ţi-am cerut.


Cu drag,
Andrada

Viaţa ne împinge de la spate

“Carte frumoasă, cinste cui te-a citit”
Tudor Arghezi

Odată, cititul era o sursă de informare pentru adolescenţi; acum lumea a evoluat, s-a schimbat complet, informaţiile curg din toate părţile. Cultura generală o poţi acumula din alte surse decât cartea. Am devenit mult mai grăbiţi pentru a citi o carte “ din copertă în copertă”. Viaţa ne împinge de la spate.
În cărţi te regăseşti. Cititul îşi dă posibilitatea să evadezi, să te identifici cu orice personaj. Ca şi internetul sau televizorul, cititul dă, de asemenea, dependenţă însă această dependenţă sigur nu duce la obezitate sau la pierderea vederii.
Trebuie să dăm frâu liber sentimentelor noastre, mulţi la vârsta adolescenţei încep să-şi scrie primul roman, să-l scrie iar şi iar în gând în fiecare noapte schimbându-i sfârşitul în funcţie de starea lor de spirit.
Citind, dăm viaţă iluziilor, ne exprimăm suferinţa pe care ne-o provoacă lumea. Întotdeauna există un subiect cre ne macină sufletul şi mintea. Nu trebuie decât să punem sufletul pe hârtie şi să ne lăsăm citiţi.
Prin lectură, cunoşti sentimente pe care nu le-ai mai simţit până acum. Te alături unor eroi, descoperi locuri noi odată cu personajele, iubeşti, suferi, plângi, te bucuri şi visezi alături de personaje dar cu cartea în mână.
Dar nu mai avem timp pentru asta. Odată cu intrarea într-un nou mileniu, pentru generaţia de azi, cartea, lectura a fost înlocuită cu internetul sau televizorul.

Corlaciu Teodora
Cls. a XI-a
Lic. “Axente Sever”
PREMIUL II

Cartea - univers al fanteziei

Cartea este un univers paralel, nemărginit în care orice este posibil. Ea este cel mai valoros lucru pentur omenire, reprezintă evoluţia omului şi imaginaţia nemărginită a acestui.
Într-o carte se expun gânduri nenumărate. Este un univers al fanteziei care înfloreşte sau se distruge după voia scriitorului.
Este mistică, misterioasă şi poate fi descifrată diferit de fiecare dată când este citită.
O carte nu se rezumă doar la ceea ce este scris în ea, cuprinde şi crearea situaţiei şi ceea ce urmează.
Ne oferă, de asemenea, învăţături, ne ghidează în comportament, ne exune lucruri nebănuite care par imposibile, dar ele există în universul imaginar al cărţii.
Pentru mulţi este un refugiu, o escapadă din lumea reală. Ea ne relaxează, ne ajută să gândim limpede şi să ne eliberăm de stress.
Într-o carte apare lupta eternă dintre bine şi rău. Binele însă este mai presus de rău, el reprezentând fericirea, bucuria şi dreptatea în viaţă.
Fiecare carte este diferită în felul ei. Fiecare are un curs al evenimentelor diferit şi se referă la diverse teme din viaţa omului, teme care ne bântuie gândurile de la începutul existenţei sau teme care sunt plăcute şi preferate de oameni.
Când citesc, timpul trece foarte repede, lucrurile ce mă înconjoară nici nu le observ iar gălăgia din jurul meu n-o aud fiindcă sunt cu gândul la ceea ce citesc.
O carte, atunci când o citesc, mă acaparează, mă duce în universul ei, unde sunt martor la tot ce se întâmplă.
Deşi este înlocuită încet, încet cu mijloacele moderne de comunicare cum ar fi internetul, cartea este un obiect consacrat în societatea umană.
Ea reprezintă punctual de pornire spre civilizaţie.
Fiecare carte citită de un om îl marchează pe viaţă, îi oferă o perspectivă nouă asupra diverselor situaţii şi o soluţie pentru diferitele probleme.
Este incredibil cum o idee la care se adaugă puţină iamginaţie poate înflori în gânduri ample ca o sămânţă ce se transformă într-o floare maiestuoasă.
Cartea este nepreţuită, este fundamentul gândirii şi evoluţia civilizaţiei umane.

Rus Ioan Ovidiu
Cls. a VIII-a A
Scoala gen. cu cls. I- VIII Nr. 3
PREMIUL III

Povestea unui cititor de carte

A fost odată o fetiţă care nu era încă destul de mare pentru a merge la şcoală. Ea era veselă şi zburdalnică şi îi plăcea să se joace, dar mai ales era foarte curioasă şi dorea să afle mai multe despre lumea înconjurătoare.
În fiecare seară mama ei îi citea câte o poveste. Într-o zi, mama s-a gândit să o înveţe literele deoarece copila se plictisea de majoritatea jocurilor şi nu ştia ce să facă în timpul liber. Când a început să cunoască bine literele şi ştia să citească propoziţii întregi, mama i-a spus că în seara aceea ea îi va citi povestea. Fetiţa aştepta seara cu nerăbdare şi când aceasta a venit, a început să citească. Nu citea atât de cursive ca şi mama ei dar era fericită că ştia un lucru nou. Mama i-a luat mai multe cărţi iar fetiţa a început să-ţi facă un obicei din citit şi îi plăcea tot mai mult. Fără să-şi dea seama, a păşit în lumea magică a cărţilor şi fiecare carte pe care o citea era ca o prietenă bună care o învăţa lucruri noi şi interesante. Obişnuia să se identifice cu unul dintre personaje şi să trăiască alături de acesta toate bucuriile, tristeţile, speranţele şi împlinirile. Apoi a mers la şcoală iar cunoştinţele ei s-au îmbogăţit cu vremea.
Aceasta este povestea unui cititor de carte.

Petran Silvia
Cls. a VI-a
Scoala gen. nr. 7
PREMIUL III

Povestea unui cititor despre carte

Un băiat, pe nume Marius, credea că cititul este ceva plictisitor. Niciodată n-a încercat să citească o carte întreagă.
Lui i se părea că o carte este formată din câteva foi pe care erau aşezăate nişte litere fără rost. Într-o zi, mama lui a venit bucuroasă acasă că a primit un post de bibliotecară.
Ea i-a spus să vină în vizită la bibliotecă ca să vadă că nu e aşa cum crede el.
El i-a răspuns că se mai gândeşte dar până la urmă a mers la bibliotecă.
Când a ajuns acolo, s-a oprit în faţa unui raft cu cărţi.
A luat o carte din raft şi s-a aşezat pe scaun, a deschis cartea la o poveste numită „Cartea” şi a început s-o răsfoiască. Povestea începea aşa: „ O carte nu e doar o adunătură de file prinse de un cotor, oricine poate citi o carte, dar nu oricine o poate înţelege.”
După ce a citit aceste cuvinte a înţeles că a făcut o mare greşeală fiindcă nu e nimic rău în a citi o carte. Atunci s-a îndrăgostit pe loc de carte şi i-a spus mamei că o va împrumuta acasă să o citească în întregime. Iar de-atunci Marius a început să împrumute şi să citească cărţi de la bibliotecă.
Dar povestea nu se termină aici. El nu a dezvăluit nimănui că a început să citească.
Într-una din zile a plecat într-o vizită la bunicul lui. Când a intrat în casă, l-a găsit pe un fotoliu citind. S-a aşezat jos şi l-a întrebat ce carte citeşte. El i-a spus că este un basm cu Harap-Alb, apoi a lăsat cartea pe masă şi i-a povestit băiatului că el a început să citească de când era copil şi i-au plăcut foarte mult poveştile, de aceea le mai citeşte şi acum. Băiatul a luat cartea de pe masă, a răsfoit-o şi l-a întrebat:
-Bunicule, pot să iau cartea acasă să o citesc?
-Da, dragul meu, poţi!
-Dumnitale de ce îţi place să citeşti?
-Cărţile întotdeauna mi-au fost un bun prieten. Când era vreme urâtă afară, luam o carte în mână ca să treacă mai folositor timpul. Întotdeauna am descoperit lucruri noi într-o carte. Ea mi-a fost alături la nevoie. Şi se zice că oamenii înţelepţi sunt oameni care citesc cărţi. De aceea este bine să-i descoperi comorile încă de tânăr.
-Îţi mulţumesc! Promit că aşa voi face!
-Bine, la revedere, nepoţele!
-La revedere, bunicule!
Din această povestioară trebuie să reţinem că: ÎNŢELEPCIUNEA O PUTEM GĂSI ÎNTR-O CARTE.

Roşa Denisa
Cls. a VI-a C
Şc. Gen. Nr. 7, Mediaş
PREMIUL II

Povestea unui cititor despre carte

De foarte multe ori cartea şi lectura în sine aduc o notă mai specială în viaţa celor care citesc. Ea ascunde, în spatele multitudinii de cuvinte şi expresii maiestuos meşteşugite, înţelesuri pe care nu întotdeauna suntem capabili să le descoperim fără ajutorul lecturii. Chiar dacă ştiinţa şi tehnologia au evoluat foarte mult în aceste ultime decenii, nu poate exitsa un termen de comparaţie cât de cât egal între carte sau computer.
Îmi amintesc cu plăcere de satisfacţia pe care am avut-o în urma citirii primei cărţi din viaţa mea şi, de atunci, acel sentiment indescifrabil însoţeşte mereu sfârşitul oricărei cărţi citite. Cărţile au avut, oarecum, puterea de a mă schimba: mi-au şlefuit educaţia şi mi-au arătat că lumea pe care eu o văd mică, este, în realitate, imensă. Ce poate fi mai plăcut decât călătoria în spaţiu şi timp imaginându-ţi viaţa şi oamenii aşa cum vrei tu? Universul cărţi sfidează trecutul, prezentul şi viitorul prezentând evenimente şi epoci de mult apuse prin prisma sentimentelor puternice create. Cartea te pregăteşte pentru viaţă, ea însăşi fiind o dovadă a grandorii vieţii şi a importanţei acesteia pentru noi, oamenii. Cine ne poate introduce în lumea zânelor şi a elfilor, în lumi inefabile dar feerice în acelaşi timp? Cine ne îndrumă să credem în ceea ce vedem în jurul nostru şi care , totuşi, este un dar al imaginaţiei? CARTEA este cea care dezvoltă în tine simţământul de bunătate făcându-te să zăreşti chiar şi ivirea unui fir e iarbă care te îmbie să fi atent la sentimentele şi trăirile celorlalţi, devenind astfel şi un bun psiholog.
Fiecare dintre noi are dreptul să o accepte, să-şi deschidă sufletul şi mintea în faţa acestei minuni, permiţându-i să facă parte din minuscula lui lume, însă majoritatea nu o fac. Nu trebuie să judec acum pe nimeni, deşi, din laşitate, numim cartea doar „un lucru demodat care nu mai este necesar în vremurile noastre”. Probabil datorită prejudecăţilor de toate felurile, care în ultimul timp ne-au invadat vieţile şi căminele, avem tăria suficientă de a o denigra în folosul tehnologiei.
Iubesc cartea, deşi acum este un subiect pe care toată lumea îl evită. Povestea mea este prea bine cunoscută pentru a mai fi considerată demodată. Povestea mea include cartea şi tot ceea ce ţine de ea şi nu îmi va fi niciodată teamă să vorbesc despre ea aşa cum toată lumea ar trebui să vorbească. Mai am o nelămurire doar: cum poate fi cineva pasionat de carte şi lectură când el nu a înţeles că realizarea unei cărţi, din punct de vedere al conţinutului, este o artă şi nu un mod eficient de obţinere a faimei şi împlinirii materiale? Doar cei care iubesc arta pot iubi cu adevărat CARTEA.

Vijoli Cristina
Cls. a IX-a
Lic. „Axente Sever”
PREMIUL II

Povestea unui cititor despre carte

Rostesc descântecul : „ Deschide-ţi braţele şi năpădeşte-mă cu valuri de cuvinte, o carte nu se lecturează, se simte.”

Uşa era întredeschisă. Zeci de emoţii alergau în mine, eu alergam deodată cu ele. Ne-am oprit în faţa intrării. Nu aveam idee de ceea ce urma să se întâmple după trecerea pragului, vântul curiozităţii m-a suflat înăuntru.
Supriză! Am căzut într-un univers monocolor, iar eu... eu eram elementul incorect. Intrusul.
Hainele mele viu colorate, roşcatul din păr, până şi verdele din ochi nu erau în concordanţă cu cosmosul în care-am nimerit. Era o adevărată antiteză. Îmi venea să intru în pământ de ruşine, îmi venea să strig cât pot de tare că-mi pare rău că le-am invadat teritoriul. Am gonit spre uşă. A refuzat să se deschidă. Eram eu, prizonieră în lumea lor.
O avalanşă de străini negri s-au lipit e alb sub forma unui cod. Mă priveau insistent.
Îmi păreau cunoscuţi, trăiam acea senzaţie pe care o simţi atunci când revezi un om după mult timp.
Ştiam! Gata! I-am recunoscut. Străinii nu erau decât litere. Codul avea să fie descifrat. Începea povestea.
Pe măsură ce descifram, scădeau temerile de necunoscut. Începeam să fiu una de-a lor. M-au adoptat.
Povestea era uimitoare, personajele au jucat un spectacol adevărat dedicat mie. Eram uluită de ceea ce mi se întâmplase, îmi venea să împart tuturor fericirea mea, fiindcă unii oameni caută o viaţă întreagă asemenea trăiri.
Când am ieşit din carte, am izbucnit! Deja îmi lipsea Uriaşul, grădina lui, castelul şi copiii.
În călătoria mea am adunat înţelepciune, iar senzaţia pe care o ai la sfîrţitul poveştii nu poate fi exprimată „în străini negri”, nu poate fi comparată. Finalul este cea mai bună parte a codului.
Mulţumesc Oscar Wilde pentru scrierile frumoase!

Rostesc descântecul: „ Închide-ţi braţele şi păstrează sufletul meu, e în siguranţă la tine, eu voi simţi cu al tău.”

Haţegan Ioana
Cls. a XII-a
Lic. „Axente Sever”
PREMIUL II

Povestea unui cititor despre carte

“Cartea este mica mobilă a minţii noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de-a gândi, a insuficienţei noastre, cum şi-a bucuriilor sufletului.” ( Emile Faguet)
Am fost şi sunt încă de unii admirată, de alţii acuzată că citesc prea mult, mă refugiez în paginile cărţii şi îi ignor pe ceilalţi, ignor societatea actuală; prin societatea actuală spun: numai muzică proastă, ignorantă, pornografie, reclame, informaţii peste informaţi total inutile şi fără semnificaţie reală. De adolescenţi sau colegi, cei care citim pentru cultura generală sau numai de plăcere, suntem văzuţi ca cei care nu se conformează zilelor noastre pentru că sunt puţini cei care mai citesc, pe puţini îi mai interesează psihologia criminalului descrisă de Dostoievski, lumea absurdă a lui Coelho, observaţia fină şi umorul lui Jane Austen, descoperirea formulei fericirii sau a serenităţii descrisă de Herman Hesse.
“Cum mai reuşeşti să citeşti?” : întrebare ce îmi este adresată adesea când cercul orelor zilnice ne este înconjurat de treburi urgente şi ne croim drum anevoios printer ele, scurtând nopţile. “Tu cum reuşeşti să nu?”, le răspund în gând. Timpul nu se pierde când citeşti. Timpul se multiplică, se umflă multidimensional; afundaţi în realităţile alternative devenim matusalemi paraleli, ne despărţim în mănunchiuri de posibilităţi, ne răsucim îndemânatici spre interior şi apărem, sf, în alte lumi. Dacă nemurirea este imposibilă, cu o carte poţi măcar să-ţi întinzi şi lăţeşti şi încolăceşti elastic existenţa, s-o plimbi prin labirinturi şi s-o avânţi spre eter, să sapi, cârtiţa, după înţelesuri ori să goneşti în viteza exaltată a drumului deschis. Iar realitatea, abstractizată prin catenele inscripţiilor de pe hârtie, curge în noi cu o altfel de fluiditate, se autoclădeşte în interior din materiale subtil diferite, se învăluie într-o scânteiere aparte.
Citesc pentru că în fiecare carte mă regăsesc, recitesc din nou o cartea pentru că de fiecare dată învăţ altceva nou; cum spunea şi Fichte: “ Citiţi încet;recitiţi şi mai încet!”
Cartea trebuie simţită, mirosită, trăită, nu doar citită. Da, sunt de accord cu accesul liber la lectură, fie ea şi pe calculator. Măcar aşa poate o să înceapă să citească şi cei care invocă întotdeauna lipsa timpului. Eu prefer varianta tipărită, pentru că pe internet sau pe ecranul unui calculator parcă nu mai e carte şi nu mă pot concentra. Oricum, e un lucru bun şi nu mi se pare o ameninţare- tiparul va fi mereu acolo.
Un gând pentru cei care preferă internetul, televizorul, tehnologia actuală cu toate beneficiile ei să le satisfacă toate poftele, le spun: Aleg să citesc. Judecaţi-mă pentru asta. Acuzaţi-mă. Poate aveţi dreptul ăsta. Şi poate aveţi şi dreptul la prostie. Aşa cum şi eu am dreptul la cultură.

Muscă Ligia
Cls. a XI-a
Liceul “Axente Sever”
PREMIUL I

Povestea unui cititor despre carte

De vrei să mergi în lumea minunată a poveştilor, acolo unde basmul prinde viaţă, acolo unde lumea se uneşte cu povestea, atunci ia-ţi o carte.
Cartea este o lume minunată a poveştilor, locul paradisului, o cetate fermecată în care nu pot intra numai cei care ştiu citi. Ea este scrisă de mai mulţi oameni harnici şi înţelepţi care, oră după oră, zi după zi, scriu frumuseştea poveştilor care, de cele mai multe ori, te ung pe suflet cu farmecul, duioşia şi veşnicia care le învăluie. Toţi acei oameni minunaţi sunt vrăjitorii poveştilor care ne luminează minţile şi ne hrănesc imaginaţia.
Cartea de poveşti cuprinde o scânteie fermecată pe care unii copii chiar şi adulţ n-o înţeleg, pentru că n-o citesc. Să citeşti este o adevărată comoară pe care, dacă vrei s-o descoperi, să o găseşti sau să te bucuri de frumuseţea ei, trebuie să o cauţi.
O vei găsi cu siguranţă undeva, pe un raft, poate prăfuit, care aşteaptă mângâierea mâinilor tale.

Bădiu Alina Cristina
Cls. a VI-a A
Şc. Gen. „Mihai Eminescu”
PREMIUL I

Scriitorii, cititorii şi cărţile

Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrâne, urâte,
Masti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;
În noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;
Voi credeati în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Si de-aceea spusa voastra era sunta si frumoasa,
Caci de minti era gândita, caci din inimi era scoasa,
Inimi mari, tinere înca, desi voi sunteti batrâni.
S-a întors masina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain!

(“Epigonii” , de Mihai Eminescu)

Când citim, trebuie să observăm detaliile cu tandreţe. Nu este nimic greşit în raza de lumină a generalizării, dacă ea apare după ce razele jucăuşe ale soarelui cărţii au fost adunate cu grijă. Dacă cineva porneşte cu o generalizare gata făcută, începe de la capătul greşit şi se îndepărtează de carte înainte de a fi început să o înţeleagă
Timpul şi spaţiul, culorile anotimpurilor, mişcările munţilor, toate acestea sunt pentru scriitorii de geniu, nu noţiunile tradiţionale ce pot fi împrumutate de la biblioteca în mişcare a adevărurilor, ci o seriede surprize unice, pe care marii artişti au învăţat să le exprime în modul lor unic. Autorilor minori le rămâne ornamentarea lucrurilor comune; ei nu se obosesc să reinventeze ăn vreun fel lumea; ei numai încearcă să scoată cât mai mult dintr-o ordine dată a lucrurilor, din modelele tradiţionale ale ficţiunii.
Variaţiile pe care le pot produce epigonii, în aceste limite, pot fi amuzante într-un chip decent pentru că cititorilor minori le place să-şi vadă propriile idei deghizate în chip plăcut. Dar adevăratul scriitor, cel care trimite planeta să se învârtă, modelează un om adormit şi preschimbăăncetişor coasta adormitului, acel gen de om nu are valori la îndemână: el trebuie să şi le creeze singur.
Când privim un tablou nu trebuie să ne plimbăm ochii într-un fel anume, chiar dacă asemeni unei cărţi, o pictură poate avea elemente de adâncime şi compoziţie. Când citim o carte, trebuie să ne alocăm timp, pentru a ne obişnui cu ea.
Ei…..cum alegeţi cărţile pe care le citiţi? Recomandări de la prieteni, vă luaţi după nasul propriu, în urma unor sesiuni de răsfoieli prin librării, pur şi simplu pentru că v-a „lovit ” un titlu sau o copertă.... eu am avut şi am mari probleme la capitolul ăsta.
Iniţia a fost simplu. Citeam ce exista în biblioteca de acasă. Mare biblioteca, avea cam tot ce trebuie şi pentru toate vârstele, începând cu „Amintirile” lui Creangă până la tot felul de filozofii. Am început să iau la rând ce exista deja în casă. Apoi am încercat şi cu biblioteca din şcoală dar nu mă lăsa să-mi aleg eu cartea, eram obligată să iau ce considera bibliotecara că trebuie să citesc la vârsta mea.
Când am început să cumpăr eu cărţi a început şi greul. Aveam o prietenă care mi-a recomandat poeziile lui George Bacovia. M-am îndrăgostit pur şi simplu de ceea ce scria el. Am acasă în prezent toate volumele, toate citite şi recitite şi nu mă mai satur să-i ascult poeziile.
Ei....acum e clar că internetul e regele. Citesc reviste culturale, mai văd ce scot nou editurile, pentru şcoală toate operele le găsesc aici, pentru ce îţi mai trebuie biblioteca?dar trebuie să recunosc că-mi lipseşte senzaţia pe care o aveam când citeam George Bacovia în grădină, în linişte şi nu stăteam ca în momentul de faţă cu ochii în calculator.
Când mă uit la teancul de cărţi citite şi mă gândesc şi acum să cochetez cu ideea de a scrie poezie sau proză, îmi revine coriozitatea, cine e cititorul ideal? Acesta, după părerea mea, e în centru lumii şi nimeni nu îi mută convingerea că toate cărţile pe care le-a citit au fost scrise pentru el.
„Cartea aleasă de noi să ne fie un tovarăş, un prieten, un adversar; să stăm de vorbă, să judecăm, să discutăm cu el: numai astfel ne poate folosi cititul.”
(Diterot)

Secaşan Alexandra, Clasa a XII-a B, Grup Şcolar de Industrie Uşoară Mediaş

Povestea unui cititor de carte

Chiar dacă afară a început să adie un vânt de toamnă, am hotărât să merg la Biblioteca Municipală pentru a-mi căuta o carte pe care trebuia să o citesc pentru ora de română. Nu sunt un pasionat al cititului, dar ce e musai, e musai.
Traversând parcul înspre bibliotecă mi-a atras privirea un bătrânel care stătea pe o bancă. Purta un fular şi un pardesiu învechit. Încercând să se ridice îşi scapă bastonul. Având probleme cu ochii, începuse să-l caute cu disperare. Imediat m-am apropiat de dânsul şi i-am înmânat obiectul care îi aparţinea.
- Mulţumesc spuse el sfios.
- Pentru puţin domnule.
Abia atunci şi-a dat seama că sunt un băieţaş.
- Dar de unde ai învăţat să fii aşa respectuos?
- De la părinţi strig eu mândru.
- Da din cărţi nu ai aflat?
- Nu prea sunt un fan al cărţilor....citesc numai când îmi trebuie ceva la şcoală.
- Vai, de mine. Ce-aş mai vrea să fiu din nou şcolar...Daca-i ştii tu câte cărţi am citit!
- Cum aşa?
- Am avut la dispoziţie o mulţime de cărţi. De la cele pentru copii la cele ştiinţifico fantastice. Îmi plăceau mult şi romanele poliţiste. Lectura era o pasiune pentru mine. Oriunde mergeam duceam şi o carte. Atunci când aveam un pic de timp liber, imediat o deschideam şi parcurgeam repede câteva rânduri. Nu am citit niciodată din obligaţie, ci numai din plăcere. Pe unii scriitori i-am recitit şi de fiecare dată retrăiam poveştile şi mă puneam în pielea personajelor. Nici nu ştii, dragă copile, ce multe cărţi am citit! Da, de acolo primeşti şi cultură şi educaţie. Cărţile au fost, sunt şi vor fi. Tu de mic trebuie să deprinzi acest lucru. Să începi cu poveşti specifice vârstei tale şi o să vezi că acolo, în ele întâlneşti prieteni noi. Nu doar copiii de pe stradă, ci şi eroii din lecturile tale îţi pot fi prieteni. Dacă vei citi o să vezi că vei avea o cultură literară bogată.
Am rămas uimit de spusele bătrânelului. Mi-am dat seama că mă certa. Îmi plăcea ceea ce auzeam. Am realizat imediat că am dreptul la o viaţă înfrumuseţată de înţelepciunea dobândită doar prin citit.
Felul cum a vorbit despre carte m-a marcat şi m-a făcut să fiu azi un cititor înrăit.

Popşor Alexandru, Clasa a V-a A, Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.5 Mediaş

Cartea

Era o dată o lume în care trăia un prinţ care nu era mulţumit de învăţăturile pe care le primea prin vorbe. Bănuia că trebuie să existe ceva care să adâncească cunoaşterea. Tot timpul se frământă, până într-o zi când se plimbă prin grădina palatului, a văzut un bătrân care privea atent la o foiţă subţire din coajă de copac. Curios prinţul îl întrebă:
- Ce ţi se pare aşa de interesant de te uiţi la foaia asta subţire?
- Nici eu nu prea pricep dar văd că-mi dă înţelepciune, mărite prinţ.
- Poţi să obţii înţelepciune mai multă fără să asculţi doar cuvinte?
- Dacă vrei să afli adevărul trebuie să străbaţi opt văi, patru dealuri şi cinci munţi.
- Şi cum pot face asta?
- Bătrânul i-a dat foaia subţire pe care scria „floarea înţelepciunii şi iarba curajului”, zicând:
- Dacă vrei să treci de munţii cei mai înalţi trebuie să treci mai întâi prin valea ABECEDARULUI, fiecare vale, deal sau munte străbătut va însemna pentru tine mai multă înţelepciune, dar la prima vale vei găsi un îndrumător care te va ajuta să treci de primele patru văi, iar de la valea a cincia vei avea mai mulţi îndrumători şi la fiecare vale, deal şi munte vei avea din ce în ce mai mulţi dar trebuie să asculţi în tocmai de ei. Ascultând, prinţul, străbate văile, dealurile şi munţii, dar la capăt de drum dă de un bătrân înţelept care se uită la el cu duioşie. Prinţul îl întrebă:
- Cum de am străbătut văile, dealurile şi munţii şi totuşi mi se pare că nu sunt pe deplin înţelept?
- Prinţul meu, eşti vrăjit, vraja care te-a cuprins se numeşte „cartea”. Ca să fi pe deplin înţelept trebuie să o preţuieşti şi să o respecţi tot timpul.

Ioana Duma, Clasa a v-a B, Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.5 Mediaş

Gândul şi cartea

Era de mult. . .o ploaie rece cădea cu stropi imenşi din bolta cenuşie, sprijinită pe stejarii inalţi care impodobeau minunata pădure de la poalele muntelui.Înalţii strajeri ai muntelui aruncau umbre macabre pe muşchiul moale al pădurii.
Cei mai înalţii stejari făceau de strajă unei poieni mici, izolată de restul omenirii, care gazduia o casuţă construită din bârne, care privită de departe puteai crede cu uşurinţă că este nelociută. La geamuri fluturau draperii de damask roşii,care încă şi-au păstrat stralucirea, chiar dacă fuseseră atârnate la gemuleţe cu mult timp în urmă.

Un om înaintat în vârstă cugeta....
Pe masa lui de lucru nu era decat o foaie pe care, cu cerneală neagră era aşternut doar un singur gând. Langa foaie se aflau tocul şi cerneala, iar in centrul mesei o carte groasă prăfuită. Stropii reci ai ploii pătrunseră prin geamul deschis, poposind pe foaia albă de hârtie. Batranul se ridică şi merse la geam… Privi o clipă jocul stropilor reci, apoi închise geamul şi ieşi din încapere. Pret de o clipa totul rămase nemişcat, încremenind parcă în timp.Doar lumânarea a avut curajul să se stingă... În rest…tăcere…
- A plecat?..întreba Gândul cu voce înceată?
- Da! Spuse cu o voce blândă, dar mai hotărâtă, Cartea prafuită
- Ahh…suspină Gândul…de trei zile ramân singur fără niciun prieten pe această foaie albă.
- Dar mă ai pe mine...,spuse Cartea, şi eu te iubesc!
- Da!!!spuse înduioşat Gândul...numai tu mă iubeşti ceilalţi au uitat de mine...şi eu te iubesc.
- Vai. . .spuse Cartea într-un târziu...Şi eu sunt singura, tot numai pe tine te am!
- Dar cum?...se miră Gândul. Tu eşti alcătuită din multe, multe gânduri. Mai multe gânduri împreună sunt foarte fericite, nu te simţi fericită? Eşti o carte de valoare!
- Fericită?...Ce folos că sunt veche şi scrisă de un om înţelept, dacă zac în această casă de sute de ani, doar ca să ramân ca moştenire de la un om la altul?...Poate dacă aş fi undeva, într-obibliotecă mare şi luxoasă, aş fi citită de mulţi oameni şi mult mai apreciată decât dacă stau şi zac pe această masă, pe jumătate mucegăită...spuse Cartea indignată.
Nici nu termină Cartea de vorbit, că o Carte Bătrână,foarte bătrână, pe jumatate ruptă şi fără coperţi...spuse cu o voce dureroasă:
- Draga mea. . .Eu, sunt mult mai veche decât tine, am trecut prin multe în viaţă şi am ajuns chiar şi în cea mai luxoasă bibliotecă din lume...dar...
- Tu?! În cea mai luxoasă bibliotecă din lume? izbucniră într-un glas Cartea şi Gandul.
- Da,copii...A fost demult. . .Atunci cărţiile erau întradevăr preţuite, citite şi puse la loc de cinste, dar de la un timp oamenii au început să nu mai fie interesaţi de cărţi..., Batrana Carte suspina indelungat ....
- Dar oamenii nu-şi dau seama de comorile pe care le deţin doar cărţile?
- Într-adevar, numai într-ocarte poţi găsi atâtea comori ascunse şi giuvaiere, doar citind ai minunata senzaţie de a te năpădi multe sentimente diferite în acelaşi timp...Când citeşti, parcă te rupi de această lume şi treci pe nişte meleaguri nemaipomenite. . .cuvântă din nou Cartea Bătrână
Astfel au adormit cu toţii, cu gândul dus departe la oamenii care pe zi ce trecea nu mai erau interesaţi de cărţi.
Dar dimineata cand Cartea se trezii observă cu îngrijorare că Gândul lipsea... Trecură săptămâni, dar acesta nu se întoarse. Dar totuşi după luni întregi de aşteptări Bătrânul intră în cămăruţă cu foaia pe care era aştemut Gândul în mână şi o aşeză sub coperta Cărţii. După ce acesta părăsii camera Gândul exclamă:
- Vai, draga mea, doar acum am simţit ce mult te iubesc...spuse acesta sarutând-o tandru pe file.
- La fel şi eu, spuse Cartea cu lacrimi de dragoste in ochii obosiţi de nesonm...
Acum erau din nou fericiţi, el avea să rămână tot timpul în coperta Cărţii, pentru că nu-i putea fi adăugat nimic din cauza frumuseţii şi complexităţii sentimentului pe care îl simţea…

Gândilă Emanuele, Clasa a X-a, Liceul Teoretic Axente Sever

Cartea Vorbitoare

Andrei este un baiat în vârstă de 9 ani. Lui nu îi place să citească, de aceea toate cărţile din biblioteca sa arătau groaznic sunt murdare de creion şi pix, paginile sunt rupte pe jumătate, iar imaginile sunt tăiate. Într-o zi, Andrei a primit o carte nouă numită "Lumea copiilor". După ce mama lui i-a dăruit-o, Andrei a mers în camera lui şi a început să mâzgălească şi să decupeze imginile şi peisajele din carte. Seara, când Andrei vroia să adoarmă, din biblioteca lui se auzea o voce sinistră. Andrei s-a speriat şi a început să caute persoana care se ascunde în camera lui. Când a ajuns în faţa bibliotecii, acea voce se auzea tot mai tare. Cartea încerca să îl sperie pe Andrei. Până la urmă baiatul şi-a dat seama că bib1ioteca în care era cartea lui a început să vorbească. Cartea i-a vorbit aşa:
-Crezi că e bine ce faci?
Andrei cu o voce subţire i-a răspuns:
-Dar. . .cine esti? _
-Eu sunt una din cărţile pe care tu le mâzgăleşti zilnic.
-Şi cum ai prins viaţă? pentru că eu nu am mai vorbit niciodată cu o carte.
-Nu am mai suportat ca tu să îţi bati joc de mine şi de colegele mele.
-Bine, bine promit că nu o să vă mai mâzgălesc şi nu o să vă mai rup.
-Sper să te ţii de cuvânt şi să nu mă mai rupi pentru că şi pe mine mă doare ca şi pe tine atunci când cazi şi te loveşti.
De atunci Andrei citeşte fiecare carte primită de la parinţii lui, iar cărţile rupte de el atunci când era un băiat rău, au fost lipite şi aranjate frumos în biblioteca sa.

Popa Iulia, ŞCOALA cu CLASELE I-VIII, Nr. 2

Iarna

Crăiasa poveştilor şi-a deschis porţile palatului de gheaţă.Cu mantia ei de un alb pur decorată cu steluţe argintii a acoperit întreg ţinutul.
Regina gheţurilor bate la geamurile copiilor şi îi îndeamnă să iasă la joacă. Prichindeii cu mic cu mare se bucură de omătul pufos al iernii.Se aud venind de pe derdeluş copiii cu glasuri cristaline.
A patra fiică a anului îl aduce cu ea pe Moş Crăciun ,moşul cel mai iubit de copii.
În noaptea de Crăciun străzile sunt pline de veselie şi de colindători.Moş Crăciun aduce daruri tutuor copiilor.
Iarna este anotimpul meu preferat.Spiritul Crăciunului aduce linişte ,mulţumire şi bucurie în sufletul tuturor.

Boian Maria ,clasa a V-a

De ziua mea de Tufă Ionela,clasa a VIII-a

De ziua mea aş vrea
Un coş cu ghiocei
În dar o mică stea
Cu strălucirea ei.
Şi-un tort frumos şi mare
În el cu-o lumânare
Şi-n jur părinţi ,copii
Să-mi cânte melodii.
Vălul nopţii când se-aşterne
Să mă mângâie pe gene
Steluţa şi ghioceii
Părinţii şi prichindeii
Fie-i visului cerceii!

Dorinţa mea de Tufă Ionela , clasa a VIII –a

Bate cu-a sa rază
Soarele-n amiază
Şi prin iarbă-şi lasă
Puntea de mătasă.
Pe sub verzi arcade
Linişte şi raze
Rădăcina vieţii
Floarea tinereţii.
Totul înverzeşte
Viaţa-ntinereşte
Coliliile se zvântă
Bucuria-mi cântă.

Iarna de Tufă Ionela , clasa a VIII-a

Iarnă cu petale reci
De ce vii şi nu mai pleci?
Ca să vină primăvara
Cu flori multe-n toată ţara.
Cer cu neguri şi cristale
Mi-ai adus în geam o floare?
Fără miros şi culoare
Vreau s-o iau,dar ea dispare.
Stau atunci şi mă gândesc
Alte flori vreau să privesc
Ce e lumea,cum e oare?
De ce nu mai vine oare
Primăvara-nfloritoare!

Şcoala noastră de Andrei Claudia , clasa a VI –a

Şcoala-i o clădire mare
Înflorită ca şi-o floare,
Toţi copiii o iubesc
Şi ei mult o îngrijesc.
Zi de zi o vizităm
Mergem să o lăudăm,
Că ne-nvaţă să citim
Să scriem şi să vorbim.
Ceea ce este mai greu
E că mergem la liceu
Unde toată lumea-nvaţă
Multe lucruri despre viaţă.

Contor

Dedicam blogul copiilor din Blajel, Bazna si Paucea

In cadrul Festivalului cititorului, editia a II-a am desfasurat in perioada 3 - 8 noiembrie 2008 campania:daca nu veniti voi la noi, venim noi la voi!

Si am fost!
Unde?

Prima data am vizitat Scoala cu predare in limba germana Hermann Oberth, apoi Liceul teoretic St.L.Roth din Medias.

Impresionata de caldura tinerilor si cu dorinta de a prezenta oferta Bibliotecii Municipale Medias, am hotarat sa ajungem si la Scoala cu clasele I –VIII Blajel , judetul Sibiu.

Am fost primiti deosebit, elevii oferindu-ne nu doar un program artistic, ci si creatii literare pe care le vom publica pe acest blog.

Acest blog este dedicat in primul rand acestor tineri talentati, dar si profesorilor din Blajel, Bazna, Paucea.

Blogul va gazdui de acum incolo si creatiile altor elevi indiferent de varsta si localitate.