Era odată un împărat bătrân, care avea trei fete frumoase foc. Într-o dimineaţă, împăratul, însoţit de cele trei fete au pornit spre pădurea de cleştar. Acolo îi întâmpină un stejar bătrân, care aşa grăi:
- Dacă nu îmi vei da pe fata cea mare de soţie, voi răpi soarele de pe cer.
- Nici în ruptul capului, răspunse împăratul.
Deodată întreg Pământul se întunecă fără Soare. A doua zi, dis de dimineaţă, împăratul şi curtenii săi au mers din nou în pădure, unde stejarul le-a spus:
- Împărate, dacă nu-mi dai de soţie pe fata mijlocie, voi fura Luna.
- Nici vorbă de aşa ceva, răspunse trufaş împăratul.
Într-o clipă dispăru şi Luna de pe cer. A treia zi, de dimineaţă, împăratul merse din nou în pădure, pentru a-l îndupleca pe stejar să le înapoieze Soarele şi Luna, dar acesta îi refuză şi le spuse băţos:
- Împărate, dacă nu-mi dai de nevastă pe fata cea mici, voi fura şi Stelele de pe cer.
Şi de această dată împăratul refuză, astfel că de-acum întunericul începu să domnească peste tot.
Într-o zi se auzi în împărăţie că un flăcău, pe nume Niculai, spunea că poate aduce înapoi Soarele, Luna şi Stelele. Împăratul îl chemă la el şi îi spuse:
- Băiete, umblă vorba că vrei să aduci Soarele înapoi.
- Da, asta vreau. Daţi-mi o sabie bună şi Soarele va răsări iar pe cer.
Flăcăul porni la drum. Ajunse într-o pădure de argint, trecu podul, îl lovi cu putere, de se rupse o bucată de lemn din el şi se ascunse sub pod. Peste pod trecu îndată călare pe un roib roşcat o zmeoaică cu trei capete. Calul i se împiedică.
- Calule, în trei ani de când trecem pe aici nu te-ai împiedecat niciodată.
- Apă dă-mi şi cruţă-mă, spuse calul!
Zmeoaica îl simţi pe tânărul ascuns sub pod şi-i porunci:
- Ieşi afară Niculai! De când eram mică vroiam să mă lupt cu tine. Vino să ne luptăm cu suliţele sau cu buzduganele!
Cu suliţe se luptă slabii! Cu buzdugane se bate oricine, hai să ne luptăm cu săbiile!
După o luptă aprigă, băiatul îi tăiase două capete, când zmeoaica, speriată, îl rugă:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Stelele înapoi!
Niculai omorî bestia şi repuse Stelele pe cer. Merse ce merse, până intră în pădurea de aur. Ajunse la un pod, îl lovi cu putere, rupse din el două bucăţi şi se ascunse sub pod. Peste pod trecu călare pe un cal bălţat o zmeoaică ce avea şapte capete. Dar calul se împiedică stârnind mânia stăpânei:
- Calule, de şapte ani traversăm podul şi niciodată nu te-ai împiedecat!
- Apă dă-mi să beau şi cruţă-mă!
Zmeoaica îl simţi pe Niculai şi-i spuse:
- Ieşi, Niculai! De mult doream să mă lupt cu tine. Hai, să ne înfruntăm cu suliţele sau cu buzduganele!
Cu suliţele se bat toţi proştii. Cu buzduganele se poate bate oricine, mai bine să ne luptăm cu săbiile!
În scurt timp flăcăul tăiase deja şase capete şi când se pregătea să-l taie pe ultimul, zmeoaica se rugă:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Luna, ea se află sub şaua calului.
Niculai omorî fiara, luă Lună şi-o aruncă pe cer. Merse ce merse prin pădure, până ce dădu peste un om ce plângea.
- De ce plângi, omule?
- O singură dată să privesc în jurul meu şi deja am văzut întreaga lume.
- Lasă, vino cu mine şi ţi-om găsi şi ţie rostul.
Mergând văzură un alt om care plângea amarnic.
- Dar tu de ce plângi?
- Un singur pas să fac şi deja am mers prin toată lumea.
- Vino cu noi şi ţi-om găsi şi ţie un rost.
Ajunseră în pădurea de diamant. Trecură podul, l-au lovit de-au sărit trei ţăndări, apoi s-au ascuns tustrei sub pod, aşteptând pe cea de-a treia zgripţuroaică.
- Ochilă, vezi zmeoaica?
- Da.
- Unde este?
- Zboară încoace cu calul negru.
- Lungilă, pune piedică calului!
În curând îşi făcu apariţia zmeoaica cu douăsprezece capete. Lungilă puse piedică calului stârnind mânia stăpânei sale.
- Ce se întâmplă calule? Nu ai căzut niciodată în doisprezece ani.
- Potoleşte-mi setea cu apă şi cruţă-mi viaţa!
Dar zmeoaica îl simţi pe Niculai şi-i spuse:
- Arată-te viteazule! De mult am vrut să mă lupt cu tine şi iată ai venit tu la mine. Să ne luptăm cu suliţe, cu buzdugane.
- Cu suliţe şi buzdugane se luptă oricine, să vedem cum mânuieşti sabia!
După scurt timp la picioarele lui Niculai zăceau unsprezece dintre capetele zgripţuroaicei. Speriată aceasta îi zise:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Soarele, ascuns în desaga de pe cal.
Dar Niculai o omorî, luă Soarele şi-l trimise pe cer. Apoi viteazul Niculai, însoţit de cei doi prieteni, ajunse la palatul împărătesc. Împăratul mult s-a bucurat văzând la locul lor Soarele, Luna şi Stelele şi-i spuse tânărului:
- Drept răsplată, tu şi prietenii tăi veţi primi de soţii pe prinţesele mele.
Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe. Şi-am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.
PAŞCALĂU PATRICIA, CL. VII
Prof. îndrumător: JAMPA ELENA
Şcoala cu cl. I-VIII, com. ATEL, jud. Sibiu
Postări
RSS Feed (xml)