Concurs foto si film

Concurs foto si film

concurs foto si film

RADU SI ANIELA

De Strava Raluca Alexandra
Cls. A VI-a A

Este Craciunul.O zi magica si mult asteptata de toata lumea ,in special de copii.
In jurul bradului impodobit,cantam colinde si desfacem cadourile.Eu am primit un cadou special,exact ce mi-am dorit:pe cele trei sirene ,pe care le urmaresc in programul de la televizor si o carte de povesti.
Seara,in camera mea am inceput sa rasfoiesc cartea.O carte foarte frumoasa si interesanta ,plina de povesti.Una dintre ele mi-a atras atentia.Dar oboseala si emotiile acestei zile si-au spus cuvantul si am cazut intr-un somn adanc.Un somn plin de vise si intamplari,dintr-un timp indepartat,in Evul mediu.
In vremea veche ,eram o printesa pe nume Aniela.Inalta si mladie,cu tenul mat si limpede ca apa de izvor,cu ochii albastri adanci, si buzele rosii ca macii din campie.Am ajuns la varsta maritisului si multi ma doreau.Imi cautam un sot bun , credincios si curajos. Un print care era invidios pe faptul ca nu m-a putut lua de sotie , i-a spus dragonului sa ma rapeasca , pana cand voi fi de acord sa ma marit cu el.Dragonul ascultand spusele printului,m- a capturat intr-o seara si m- a ascuns in pestera lui.
Dis- de – dimineata, cand regele a vazut ca lipseste printesa Aniela , foarte suparat ,acesta a dat de veste prin tara :
-Acela care o va gasi, va primi mana ei,si toata imparatia.
Un raizboinic viteaz pe nume Radu, a auzit vestea si a pornit in cautarea printesei Aniela.Radu stiind ca prin zona locuieste o vrajitoare a pornit grabit la ea.Vorbind cu vrajitoarea , ea i-a spus:
-Pentru a o gasi pe Aniela ai nevoie de:diamantul ghietii , care se afla in valea spiritelor , pazit de niste arcasi ai dragonului.
Ajungand in valea spiritelor , a trecut prapastia si s-a luptat trei zile si trei noptii cu arcasii ,pana a reusit sa-i invinga.Radu a folosit diamantul si a distrus dragonul , dupa o lupta grea. Se indreapta spre pestera , o gaseste pe Aniela,iar printul care a ascuns-o a fost gasit si pedepsit de Radu.
S-a intors la palat cu Aniela si imparatul i-a spus:
-Cum am promis cine o va salva va primi mana ei.
-Iti promit ca voi avea intotdeauna grija de ea,a spus Radu.
Radu si Aniela au facut nunta mare, unde au invitat toata imparatia si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
Dintr-o data aud vocea mamei care ma striga:
-Raluca!!!Trezeste-te, este dimineata…
-Vin imdediat!
M-am trezit buimacita si am observat cartea pe pat si mi-am dat seama ca totul a fost un vis, un vis frumos care s-a intamplat in cea mai frumoasa si mai ferrica noapte a anului:noaptea de Craciun.

Printesa Julia

Era seara.Inainte de culcare,citeam o carte despre printi si printese.Cand am simtit ca mos Ene imi da tarcoale,am inchis cartea si am asezat-o aproape de mine in cateva minute eram in lumea viselor.
Cu pasi repezi am inaintat spre aceasta lume minunata a basmelor si legendelor.Dintr-o data,ceva ciudat se intampla cu mine.Eram imbracata intr-o rochie albastra niste perle minunate la gat si cercei superbi.Couafura mea era de vis.Parul blond lasat pe spate,era plin de bucle.Cand m-am uitat in jurul meu nimic nu imi era cunoscut.Oameni imbracati diferit,cavaleri cu armuri calare pe cai zdraveni si femeile erau imbracate si couafate aproape la fel.Era ciudat.Oamenii ma salutau de parca eram cineva important in acel loc.Mi se spune.Am intrebat un om care mi-a iesit in cale daca ma cunoaste si stie cine sunt.S-a uitat uimit la mine, si mi-a raspuns cum poate sa nu o cunoasca pe printesa de pe acele meleaguri.Asa am aflat ca ma chema Julia,locuiam la palat deci eram fiica regelui.Am ramas uimita,eram printesa,eram o persoana importanta,era minunat!Pasii m-au purtat spre palat.Cu teama am pasit.Parintii m-au intampinat cu multa dreagoste,si am povestit despre mine.Incepeam sa ma obisnuiesc cu ideea ca sunt o printesa.Dar nu eram singura fica.Mai aveam o sora ea se numea Negora.Era total diferita de mine.Era mai mare cu multi ani decat mine,de aceea nu prea aveam multe subiecte de discutat.Am batut totusi la usa odaii ei.Ce am vazut acolo m-a inspaimantat.Negora avea o camera zugravita in negru,avea o rochie neagra avea parul negru pana si bijuteriile ei erau negre.Parea o fiinta malefica.Parca traia intr-o lume a ei.La reuniunile de familie se inchidea in odaia ei si nimeni nu stia si nici nu incerca sa afle ce face acolo.Intr-o zi de Duminica,mai multi prieteni si cunoscuti s-au adunat in sala mare si au luat masa impreuna discutand despre treburile de la curte.Era multa voie buna Negora inchisa in camera ei se purta ciudat.Foarte usor am urcat la etaj acolo unde se afla camera Negorei.Am deschis usor usa,ata de usor incat Negora nu si-a dat seama ca o privesc.Avea in mana o cutie.O cutie in care erau niste lucruri ciudate.O oglinda,un glob de cristal si o carte cu o coperta neagra.In gand mi-am pus unele intrebari:
-Ce sunt acele obiecte?la ce ii folosesc?se poate ca sora mea sa fie intradevar o persoana malefica?cu aceste intrebari in minte,am inchis usor usa si mi-am promis ca o sa aflu.Timp de cateva saptamani.am urmarit-o pe Negora.Ea parea ca nu ma observa dar tot timpul simteam cum ochii ei ma privesc.Timpul a trecut pana intr-o zi cand eram in gradina din spatele palatului.Culegeam flori pentru odaia mea.Deodat cerul s-a intunecat si a inceput sa ploua si sa fulgere.Am ridicat ochii spre cer si trecand cu privirea pe fereastra Negorei,am simtit cum aceasta ma fixa cu privirea ei rece.Am alergat spre camera mea,dar cand am ajuns in fata usi Negorei,am fost una cu pamantul.Cand m-am trezit,eram in camera mea si am aflat ca sunt in aceasta stare de trei zile.Parintii si medicul palatului erau langa mine.Intr-un colt intunecat al camerei mele am zarit-o pe Negora.Mi-am dat seama ca acesta este doar un avertisment.Cu toate astea curiozitatea mea parca s-a aprins si mia tare.Intr-o noapte pe cand sora mea dormea am intrat in camera ei si am cautat cutia magica.Era sub pat.Am luat-o la mine in camera.Am deschis cutia si dintr-o data ca,era s-a intunecat.Am inchis repede cutia si s-a luminat din nou camera.Speriata am dus cutia la locul ei.Negora a simtit lipsa cutiei si cand am ajuns in camera a deschis ochii si mi-a zis:
-Daca se mai intampla sa te prind cautand-umi prin lucruri,tu vei fi o legenda.
Noptii la rand am avut cosmaruri in care aparea Negora si eu eram transformata in diferite animale de catre ea.Eram foarte speriata.Perdelele din camera Negorei erau tot timpul trase.Oare sa o influenteze lumina?Negora isi deschidea geamurile larg doar noaptea si camera ei era luminata doar de stele.Am intrat in camera ei si am incercat sa las razele soarelui sa intre in camera ei tragand putin perdeaua.Dar,in acel moment ea a scos un sunet asemenea unui animal ranit iar eu am iesit afara bucuroasa ca am scapat doar cu ata.Au trecut multe saptamanii pana sa o mai vad pe Negora.Era o sarbatoare soarele stralucea cu putere.cerul era senin nici un nor nu acoperea cerul parca plin de viata.Pasarelele cantau copii se jucau si radeau,femeile si barbatii s-au prins intr-un dans medieval in sunete de flaut si cimpoi.Dansam si radeam si eu impreuna cu ei,pana cand calare pe un cal negru si-a facut aparitia Negora.Fata ii era acoperita cu un voal negru foarte gros.Si din ochii ei parca ieseau scantei.In acele clipe din cer au pornit fulgere si trasnete.Lumea s-a imprastiat,toate vietatiile au disparut.Nu am avut curajul sa ma apropii de Negora si am fugit impreuna cu multimea spre palat.Foarte apropae in spatele meu am auzit tropote de cal.Crezand ca e un alt siretlic de-al Negorei incercam sa alerg cat mai repede.Atunci am simtit cum doua brate puternice,m-au ridicat si m-au asezat pe saua calului.Eram foarte speriata dar am intors capul si am vazut chipul frumos al unui print care cu o voce blanda mi-a spus sa nu ma mai tem.Drumul spre casa l-am petrecut in tacere.Am ajuns.Calul s-a oprit,si am ramas la poarta palatului,uitandu-ma cum printul se indeparta.Ajunsa acasa am intreat in camera mea si am adormit imediat.A doua zi dimineata,Negora ma astepta cu masa pusa.Parintii lipseau,era un lucru ciudat pentru ca niciodata nu se mai intamplase.M-am asezat la masa mai mult sa ii fac pe plac Negorei,am baut putin ceai,m-am ridicat si am plecat spre camera mea.Din subsolul palatului se auzeau tipete si o mare galagie.

Prin lumea veche

Prin lumea veche
de Dinca Mihai

De Halloween-ul trecut,am primit de la un prieten o carte cam ciudata.Pe prima coperta scria colorat “Povestiri vii”.Mereu m-am intrebat ce o insemna asta.In momentul perfect mi-am facut curaj sa o deschid.O lumina solara m-a orbit dintr-o data,apoi n-am mai simtit nimic.Ma trezesc, spunand ca am visat totul.Mi se parea ceva ciudat.Nu mi-a sunat ceasul.Pun mana pe suportul unde statea ceasul si simt ceva umed in palma,ca si cum as fi pus mana pe iarba proaspata.Imi deschid ochii adormiti si vad o alta lume decat aceea unde stiam eu ca sunt.Primul lucru care mi-a sarit in ochi a fost un mare castel.Ma ridic de pe iarba si plec in descoperirea acestei lumi noi.Ma apropii usor de castel si mi se coboara niste porti de lemn masiv cu ornamente din fier.Putin speriat si socat de ceea ce am vazut,ma dau putin in spate sa mai intampin o surpriza.Vad in fata ochilor mei o parada medievala autentica.Un boier se izbeste in mine si imi spune:

-Amice,esti idiot?Nu vezi ca vine regele?Vrei sa fii pedepsit?
La care eu,mirat ,nu zic nimic si ma indepartez repede de el.
Dupa un timp,se apropie de mine un satean si imi zice:
-Sa traiesti voinice!Ce vant te aduce pe aici ?
-Sincer ,nici eu nu stiu,sunt pierdut de-a dreptul.In ce loc ma aflu ?
-In Tara Veche ,amice.Ma mir ca nu ai aflat de taramul acesta.

Voind sa-l lamuresc,ne asezam si ii povestesc strasnica poveste.

-Deci e vina unei carti.A dracului carte!spune el
-Ee...e doar o intamplare neasteptata.
-Ei,pentru ca-mi esti oaspete o sa te prezint familiei mele.
-Prietene esti prea bun la suflet.Spune-mi frate,cum te cheama?
-Numele meu e Tudor.Dar al tau,nou-venitule?
-Ma numesc Alexandru.Te rog,imi prezinti acest loc minunat?
-Cu cea mai mare placere!

Si asa mi-am facut un prieten nou in acest loc necunoscut.In continuare,sateanul imi prezinta casa si familia lui.Imi spune ca o sa o ia inainte sa isi pregateasca gospodaria.

-Nevasto!Scoate cel mai bun vin si gateste un miel tanar!Copii,spalati-va pe maini si puneti masa!Avem un musafir important.

Intru cu rusine in casa modesta,fara sa cunosc pe nimeni.

-Prietene,asta-i nevasta-mea.O cheama Camelia.Astia-s copii mei,Radu si Gina.Hai,sa ne punem la mancat.

Fiind obisnuit,nu scot nici un cuvant la masa,in schimb ei vorbind toate cu putinta,ca la un discurs din parlament.Tudor imi promite la masa ca o sa mearga maine cu mine prin sat sa ma prezinte.Prima mea noapte la niste straini a fost destul de ciudata si mai ales galagioasa.Toate animalele padurii strigau in noapte.
A doua zi,m-am trezit neobisnuit de odihnit.Poate aerul rece mi-a facut bine.Tudor ma ia la el in grajd.
-Brr ho,Roxana!Hai ca avem mult de mers,dobitoaca!
Ma urcai pe iapa si plecai cu taranul la sat.Pe drum oamenii se uitau ca la Soare la mine,ne mai vazandu-ma inainte.Tudor se da jos de pe cal si ma prezinta toturor curiosilor.Ametind pe iapa,ma dau jos si merg pe langa Tudor.Prin fata noastra trecea iar un sir de calesti aurite.Prin fata ochilor mei trece boierul ingamfat de data trecuta.

-Cine-i boierul acela?
-Nu-i da seama,e un tembel.A fost prietenul cel mai bun al tatalui meu,pana s-a angajat la curtea regelui si acum crede ca-i stapanul satului.
-Mare ingamfat!spun eu.
-Regele nostru e un ametit.Se simte rege doar cand se plimba prin sat in caleasca,fiind primit in aplauze de satenii naivi.Ce sa-i facem,cine are putere chiar o are.Uite-te la mine,sunt sarac,slabit si pe langa asta,mai vine si boierul si imi ia impozit pe darapanatura aia de casa.
Auzind povestea lui asa de trista ma gandesc ce sa fac daca tot am venit in aceasta tara din pura intamplare.
-Pentru ca ai fost asa bun cu mine o sa te ajut.

In seara urmatoare nu inchid un ochi,gandindu-ma la ce e de facut.La rasaritul Soarelui imi vine o idee geniala si tresar de fericire,dandu-mi cu capul de tavanul scund al casei.
Ma duc la amiaza sa-l caut pe boier si ii spun urmatoarele:

-Vin cu ganduri bune si vreau sa-i vorbesc regelui.
Boierul ma ia violent de brat si ma duce cu el.Intru pe portile imparatiei si ma minunez de ceea ce vad.Vitralii superbe,ornamente lucitoare si tacamuri de aur.Ma duce in fata regelui si ii spune:
-Uite luminatia ta!Acest individ vrea sa-ti vorbeasca.
In timp ce boierul iesea din incapere,aud o voce slaba care imi zice:
-Intra straine!Fa-te comod.

Ma apropii de el si ma asez pe unul dintre scaune.Dupa ce ma sfatuiesc cu el,ies afara din camera si il astept pe rege la balcon impreuna cu o multime de oameni.
Incepe sa spuna cuvintele:

-Acum cateva minute,a venit la mine un strain despre care nu stiam nimic.Putea sa fie un spion,sau un ucigas,dar acest strain mi-a aratat lucrurile asa cum sunt ele.Il proclam pe acest strain sub numele de Alexandru,noul nostru boier.Vechiul boier este exilat in sat.
Cu bujori in obraji si cu o fala mare pentru cele spuse,ma indrept spre casa.Cand vroiam sa plec,ma opreste o batrana care se inchina la picioarele mele spunandu-mi:

-Feciorule,mi-ai facut batranetile frumoase.Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si bucurie pentru ceea ce ai facut.

Mandru pentru lucrurile facute,ma intrept spre casa,cand aud un sunet strident.Parca cerul se rupea acum si dintr-o data vad intuneric.Sunetul e tot mai clar si....ma trezesc in camera mea.Mi-a sunat ceasul.Imi era foarte frig.Am dormit bustean.Mi-am gasit cartea pe piept.Mi-au sarit ochii la coperta din spate pe care scria “A NU SE CITI DUPA MIEZUL NOPTII”.Sincer,ma bucur ca n-am respectat aceasta regula.Am avut o aventura de poveste.

Rapirea fetei regelui

Cu mult timp in urma , intr-un sat micut si foarte indepartat locuia o familie regala . Aceasta familie nu era prea numeroasa dar ocupa tronul tari in care locuim.
Regele era un om cu ceilalti oameni dar foarte exigent im privinta fetei sale. El vroia ca fata sa sa aiva tot ce isi doreste dar sa nu sufere sau sa fie ranita.
In ciuda exigentei tatalui ei ea a cunoscut un baiat dragut de care s-a indragostit. Ei s-au intalnit intr-un magazin de haine de unde cei doi vroiau sa se pregateasca pentru balalui care urma sa aiva loc in seara urmatoare.
Baiatul pe nume Andrei a invitato pe fiica regelui la bal dar ea a spus ca trebuie sa ceara acordul parinilor pentru a merge cu acesta la bal.
A doua zi acesta a vent imbracat frumos si gata de bal la castelul regelui de unde trebuia sa primeasca acordul parintilor fetei cu care vroia sa mearga la bal. Mama fetei a fost de accord ca ei sa meaga impreuna la bal dar tatal nu a fost de acord deoarece ii vroia doar binele fetei si nu avea incredere in Andrei.
Cei doi au tot incerat sa il convinga pe rege dar el nu era de accord cu acest bal si pana la urma f ata a plecat singura la bal iar tanarul a plecat acasa deoarece cei doi indragostiti nu au primit acordul regelui.

Fiica regelui a mers singura la bal iar pe la sfarsitul balului un un localnic s-a oferit sa o conduca la castel si cand s-au indepartat de sala in care s-a desfasurat balul el a rapit-o.
Regele a fost anuntat ca fata ei a fost rapita si ca rapitori vor o rascumparare pentru capul fetei. Tatal fetei a trimis repede prin sat o multime de paznici sa o caute dar rapitori nu au fost de gasit iar Andrei a fost acuzat ca ar fi complice la aceasta rapire.
Regele l-a chemat pe tanarul care vroia sa mearga cu fiica sa la bal si chiar mai mult deoarece el credea ca este vinovat dar acesta a fost uimit cand a aflat ca fata pe care el o iubea a fost rapita si ca tatal acesteia il invinuieste. Atuncea Andrei a mers impreuna cu paznici regelui sa o caute pe fata
Dupa ceva timp paznici s-au intors la castel dar Andrei a ramas sa o caute pe fata si dupa cateva ore a dat de o cabana de unde se auzeau strigate . Atuncea tanarul a mers la acea cabana si a vazut ca acolo era tinuta fata regelui de cativa barbati.
Andrei s-a intors inapoi la castel si i-a spus regelui ca a gasit-o pe fata acestuia doar ca el nu poate sa mearga la acea cabana pentru ca el nu poate riposte fata de acei barbate.
Paznici au mers repede la cabana impruna cu Andrei de unde au luat-o pe fata regelui si a dus-o in siguranta acasa.
Ajunsi acasa tatal fetei a fost uimit ca Andrei a spus adevarul ca nu este implicat si chiar mai mult i-a ajutat pe paznici sa o salveze din mainile rapitorilor fara rascumparare.
Vazand regale ca tanarul este de incredere si curjos i-a lasat pe cei doi sa fie impreuna si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Lupta regala

Pe la sfarsitul secolului al XIV lea Moldova era formata din 2 mari regiuni. Fiecare regiune avea cate un rege. Acesti regi erau foarte diferiti unul dintre ei era bun, intelegator, darnic pe nume Mihai iar celalalt pe nume Stefan era rou cu lacalnici , lacom si foarte incapatanat.
Regele Stefan isi pregatea ostirea pentru ca vroia sa atace si sa cucereasca si cealalta regiune pentru a stapini intreaga Moldova doar ca Stefan vroia sa atace cealalta regiune prin surprindere pentru a nu putea Regele Mihai impreuna cu localnici acelei regiuni sa riposteze si chiar sa nu se poata apara.
Dupa cateva zile Regele Stefan impreuna cu oastea sa au plecat spre cealalta regiune pentru a o cuceri doar ca un localnic care locuia la marginea regiuni i-a vazut si a dat de stire ca oastea vecina in frunte cu regele acesteia se indreapta spre ei cu ganduri rele . Auzind astea regele Mihai i-a chemat pe toti localnici la el in castel pentru a se putea apara de oastea vecina.
Dupa putin timp a ajuns si Regele Stefan impreuna cu oastea lui la castel unde au inceput sa loveasca cu bolovani castelul. Atuncea regele Mihai a iesit din castel impreuna cu oastea sa inarmati pana in dinti pentru a riposta si a le arata rivalilor ca nu parasesc pamantul stramosesc fara a se lupta pentru acesta.
Vazand regele Stefan ca si celalalt rege este pregatit si gata de lupta s-a retras impreuna cu oastea sa inapoi in regiunea lor. Ajuns inapoi la castelul lui regele Stefan a inceput sa isi pregateasca oastea pentru o alta lupta dar nici regele Mihai nu s-a lasat mai prejos si a inceput sa isi instruiasca ostasi pentru o alta lupta.
Cele doua tabere si-au pregatit foarte bine ostirile pentru lupta si au plecat uni spre ceilalti. Cei doi regi s-au intalnit pe o campie de la mijlocul drumului dintre cele doua regiuni unde au inceput lupta. Ambele tabere erau bine antrenate deoarece fiecare rege tine la pamantul castigatprin lupta dreapta .
Regele Stefan avea o oaste cu valoare numerica mai mica deoarece o multime din ostasi au fost raniti in cealalta lupta in care au fost implicati.
Rand pe rand au inceput sa piara din ostasi regelui stefan care nu mai stia ce sa faca si a luato la fuga pentru a scapa cu viata din lupta pe care a pornito din lacomia sa .
Regele Mihai vazand ca celalalt rege a luato la fuga a mers dupa el si l-a fugarit pana in regiunea lui unde s-a ascuns.

Vazand ca acesta nu este de gasit s-a intor in regiunea sa unde cu bucurie a aflat ca oastea sa a invins si a cucerit si cealalta regiune care era a lui Stefan .
Dupa ceva timp Regele Mihai l-a gasit pe lasul Stefan cu care s-a luptat ca de la egal la egal. Au luptat zile si nopti pana cand sfarsit de naduf Stefan cade la pamant unde isi da ultima suflare.
Atuncea a devenit regele Mihai regele Moldoviei . El a fost foarte fericit ca a reusit sa ajunga dintr-un simplu ostas in regele Moldoviei si ca s-a putut face placut de tara careia ii era rege.
Din acea zi locuitori Moldoviei au fost fericiti deoarece ii conduce un rege puternic , bun, curajos si foarte loial poporului care il sustine.

Printesa din taram

Cavalerul Matei

Era vacanta . M- am trezit si am privit pe geamul camerei mele.Cerul era senin ,iar soarele mi-a
trimis o raza care-mi incalzea fata .Lumina si caldura m-a facut sa inchid ochii. Stateam linistit si-i zambeam
soarelui gindindu-ma la cartea citita cu citevazile in urma. Era vorba despre despre un cavaler medieval .
Mi-a placut mult, iar personajul principal m-a cucerit. Deodata in jurul meu totul s-a schimbat si m-am trezit in timpuri vechi , medievale intr-un castel maret.Eu eram cavalerul din carte si imi placea sa fiu viteaz si vestit.
Despre vitejia mea se vorbea mult in acea vreme.Eram admirat de tovarasii de arme.Nu am fost intodeauna nobil.Inainte eram un soldat modest,credincios in slujba regelui meu,viteaz pe campul de lupta.Eram neanfricat si manuiam sabia cu atata indemanare incat infricosam dusmanii poporului meu .
Odata cand tara a fost din nou atacata de dusmani am luptat cu vitejie pe campul de lupta, puneam pe fuga pe cei ce-mi stateau in cale.Loveam cu sabia iar dusmanii cadeau.Zgomotul era infernal,imaginea de groaza.Cavalerii in armura calare pe cai puternici se luptau, inamicii parca erau mai multi.Deodata in toiul luptei imi vad regele cazind de pe cal. Stiam ce va urma . Intr-o clipa mi-am strunit calul care s-a ridicat pe picioarele din spate nechezand. Cu un chiot de lupta am pornit lovind intr-o parte si in alta cu sabia sa razbat de graba pana la rege Am ajuns la timp in ultima clipa am tras o sageata intr-un dusman care tocmai se pregatea sa-l strapunga pe rege.Apoi,cu putera mea l-am ajutat pe rege din mers sa incalece. Era ranit domnul meu. Am reusit sa-l salvez si cu credinta i-am slujit la capatai pana a trecut primejdia.Dusmanul a fost infrant si tara era din nou libera. Regele a pus sa fie cautat cel ce ia salvat viata. M-am intors la casa mea din munti, unde traiam singur.Doar cainele meu mare si negru si calul cel roib imi erau aproape.Aveam cateva oi si-mi lucram pamantul din jurul casei de barne. Uneori cantam din fluier. Cainele ma privea cu credinta si ciulea urechiile de parca spunea. Eu il mangaiam pe cap iar cainele privea cu multumire
Intr-o zi, linistea a fost tulburata de sosirea unor soldati ai regelui. Cainele latra aprig.M-am ridicat de pe buturuga din fata casei si am salutat pe noi venitii. I-am poftit apoi in umila mea ograda. Am linistit cainele si i-am intrebat ce cauta.Cavalerul pe care il insoteau soldatii mi-a raspuns. N-am raspuns nimic i-am privit doar. M-am intors spre cainele meu, m-am aplecat si
mangaindu-l pe cap i-am spus .Am incalecat pe calul meu roib si am plecat .
Cainele m-a petrecut cu privirea latrand prelung ca un strigat.Parca ar fi spus.
Am ajuns la palatul regelui unde numaidecat am fost anuntat . Regele m-a intampinat.Cand am vrut sa ma inchin regele nu mi-a dat voie zicandu-mi Apoi a dat porunca sa mi se dea straie alese si o odaie unde sa dorm.
A doua zi , la palat era o mare petrecere cu domnite si cavaleri, frumos imbracati si o multime de bucate si muzica aleasa . Inainte de inceperea petrecerii regele, in fata nobililor m-a facut cavaler . In timpul care a urmat mi s-a daruit un castel in care am trait linistit cu cainele meu . Eram bogat, aveam servitori si straie scumpe. De multe ori priveam de pe terasa castelului in zare, si imi aduceam aminte de casuta mea de barne si de muntele meu. Nu departe era marea. Valurile loveau inspumate stancile.Intr-o zi stand asa ganditor ,privirea mi-a fost atrasa de ceva. Ma uit mai atent si observ ca pe stanca statea in picioare o domnita, privea ganditare in zare. Vantul ii rasfira parul lung, auriu si ii involbura rochia. O clipa am fost naucit. Am plecat sa chem un sevitor sa-l trimit sa afle cine e fata . Pana m-am intors fata a disparut iar eu m-am intristat . In singuratatea mea , acea prezenta parca imi lumina viata .Zilele au trecut si din nou am zarit acea fata . Am plecat bucuros sa vorbesc cu ea , dar din nou nu am avut noroc, fata a plecat pana am ajuns. Am pus servitorii sa afle despre fata. Au aflat ca o cheama Ana si era orfana. Tatal ei a fost tot cavaler dar a murit . Am plecat sa o intalnesc pe stanci. De cand am vcazut-o nu mai aveam liniste . Ea a venit si o clipa a parut nedumerita . Se intreba cine i-a luat locul. S-a intors sa plece, dar i-am simtit prezenta. Am rugat-o sa ramana . Era frumoasa.Avea ochii frumosi albastrii si chipul bland . A ramas , si am povestit indelung si am povestit de parca ne stiam de cand lumea .
In curand, in castel au sunat tranbitele de nunta. Am trait fericit alaturi de aleasa mea, multi ani.In castel domnea veselia si fericirea. .




Kiss Iulian cls.a-VII-a A sc.George Popa

Imparatia bogatilor si a saracilor

Pe un taram de basm,in care pajistile,campurile si dealurile infatiseaza cascade,pomi,un castel si un targ minunat,locuia o fata frumoasa ca soarele de pe cerul albastru si senin,care avea un par parca tesut cu fire de aur si impodobit cu stele sclipitoare din argint.Chiar daca era frumoasa,modesta,politicoasa si inteligenta ea nu ducea o viata bogata in lux,ci o viata saraca intr-o croitorie in care era obligata sa munceasca pentru un cot de paine si apa.Ea se numea Anca.Anca mai avea o priete numita Paula.Ele nu duceau lipsa de haine dar nu aveau voie sa picteze si sa cante lucruri ce le placeau foarte mult.
In castelul din varful dealului traia impreuna cu regale si regina cei doi fii ai lor numiti Radu si Ovidiu,si cele trei fiice gemene numite Sofia,Emma si Violeta spre deosebire de cele doua fete acesti oameni erau bogati,traiau intr-un castel si conduceau o intreaga imparatie.
Intr-o zi cei doi frati au mers la croitoria in care lucrau fetele sa cumpere rochii pentru a le face cadou surorilor deoarece era ziua lor.Cand le-au vazut pe cele doua fete muncind pentru hrana l-i s-a facut mila de ele si s-au hotarat sa le scoata de acolo si sa le duca la castel unde ar duce o viata mult mai buna,insa legea nu le permitea deoarece daca nu erau printese nu puteau trai intr-un castel.Cei doi tineri se tot gandeau ce sa faca pentru a aduce cele doua fete la castel si eu ajuns la ideea ca ar trebui sa le ajute macar la treaba lor.Parintilor,insa nu le conveneau ca fii lor sa lucreze in randul servitorilor.Petrecand timpul impreuna cu fetele,cei doi baieti le-au cunoscut mult mai bine si atat de mult le iebeau,cei doi baieti incat au decis sa se casatoreasca cu ele,dar parintii nu era incantati deloc de ideea baietilor,spunand ca nici unul dintre copiii lor nu se vor casatorii cu oameni din randul servitorilor.Atunci cai doi frati au ajuns la o intelegere cu parintii lor,aceea de a munci doua zile cu toti,cot la cot cu cele doua fete.
Dupa cele doua zile care au trecut cu greu,regale si regina si-au schimbat parerea ajungand la concluzia ca servitorii muncesc mult pentru putin si nici nu l-i se recunoaste munca de catre stapanii lor
De atunci legea se schimbase,iar cei ce nu-i respectau pe servitorii lor erau pusi o luna la lucru in locul celor ce munceau din greu.Prima pedepsita a fost stapana celor doua fete.
Sosise ziua celor trei surori si tot odata si nunta celor doi frati Radu si Ovidiu cu cele doua prietene Anca si Paula.Sarbatoare a tinut trei zile si trei nopti toata lumea a fost invitata.Tortul a fost urias,iar boltaa fost senina, fara nori pe cer.
De atunci Anca si Paula puteau sa picteze si sa cante cat de mult doreau ele si sa se plimbe prin gradina castelelui.
“Si toti au trait fericiti pana la adanci batraneti.”



Chetan Maria
Clasa a VI-a
Scoala GeorgePopa(nr. 2)
Profesor:Bunea Adriana

Ieri o maturatoare , astazi o printesa

A fot odata ,intr-o lume medievala a secolului al XV-lea o fetita blanda si sensibila pe nume Erica .Ea era foarte saraca,orfana si din cauza handicapului ei,nimeni nu o vroia . Era singura pe lume ,parasira chiar de ai sai parinti fara sa stie nici macar cum ii chema .Nu stia nici daca ma traiesc sau daca mai sunt in viata parintii ei. Ea a fost abandonta la varsta de noua ani . Era foarte frumoasa ,desteapta,sensibila,amabilasi buna la suflet.Avea ochi albastri ca oceanul si parul blond ca soarele si lung,dar din pacate frumusetea ei nu era indeajuns pentru ca,din cauza faptului ca schiopata ,toata lumea o ura .
Trecusera ani , Erica se facu se mare si s-a hotarat sa isi ia o slujba pentru a-si putea inchiria o camera unde sa stea.Singura slujba pe care a primit-o a fost cea de vanzatoare la un magazine . Ericai ii era foarte greu pentri ca din pacate cu acest serviciu nici macar nu imi putea plati chiria asa ca nu avea de era altceva de facut decat sa devina maturatoare pe strazi.Ziua matura iar noaptea la magazin.Cand mergea la maturat toata lumea radea de ea badjocorand-o in toate felurile : “Uite maturatoarea schioapa “ , “Pleaca de aici maturatoareo noi nu te vrem”.Erica,foarte intristata si suparata ,s-a decis sa isi puna capat zilelor ei .
-Gata , m-am saturat de aceasta viata mizerabila mai bine mor decat sa ma traiesc in acest calvar!sunand acestea cu lacrimile in ochi. Biata Erica,nici nu mai avea lacrimi de varsat la cat a plans din cauza lumii de pe atunci.
Gata pregatita sa sse sinucida o doamna in vasta apare si ii vorbeste :
-Draga mea, nu merita sa te sinucizi,mai bine vii la mine . O sa am grija de tine . Am sa iti dau mancare , si o sa-ti gasesc chiar o slujba mai buna .
Erica, bucuroasa , ca a gasit in sfarstit pe cineva care sa o ingrijeasca , a acceptat oferta acestei doamne. Aceata doamna era bogata ,buna la suflet si amabila.
-Va multumesc foarte mult ca m-ati lasat sa stau in locuinta dumneavoastra pana imi voi gasi un loc mai bun unde sa stau.
-Pentru nimic,tanara domnisoara ,apropos cum te numesti ?
-Numele meu este Erica , al dumneavoastra ?
-Ce ciudat,asa o chema si pe fica mea cea pierduta..numele meu este Anet.
-Dar parinti tai unde sunt Erica ?
-Pai,eu nu am parinti.Am fost abandonta la varsta de noua ani.
-Si acum cati anisori ai ?
-Acum am cinsprezece ani .
Anet intra in banuieli , se gandi ca Erica poate fi fica ei pierduta.
Trecuse ceva timp ,iar Erica era cat de poate de frumoasa .In locul acelor urate haina , acum purta doar rochite lungi impopotanate cu fel si fel de fundite si in locul aclor slapi purta doar pantofi cu toc colorati si eleganti.Totul era schimbat la ea.Cand merge ape strada lumea era mirata.Uni spuneau ca nu e ea , alti spuneau ca are o sora geamana..Dar acest paradin avea sa se termina la sosirea sotului Anetei ,Dominic. El era genul de om rau , egost , zgarcit si necredincios. Cand sosise , Erica era in gradina citind o carte.
- Aneta ! Ce cauta fata aia la noi in gradina ? strigand tare Dominic.
- Dragul meu,ea e Erica sic red ca ar putea fi fica noastra cea pierduta .
- Nu ma intereseaza ! Vreau sa plece din casa meau caci altfel te dau si pe tine afara .
Anet suparata , a plecat in plansete la Erica spunandu-i vestea cea rea .
-Erica , draga mea , trebuite sa iti dau o veste rea.
-Ce s-a inintamplat ?
Aneta , suparata , ii spovestise tot ce s-a intamplat. Erica,dupa vorbele zise s-a suparat , dar acceptat acest lucru cu greu , adica faptul de a parasi casa si pe Anet.Trista , isi facu bagajele ,si-a luat la revedere si a plecat.Fara ea totul era pustiu in casa . Cand Erica ajunsese la chiria platatia de Anet gasise un bilet intre haine : “In seara aceata este un festival ,ne vom intalni acolo , dar nu uita sa porti o masca la ochi pentru ca nimeni san u te recunoasa , si ti-am lasat intr-unul din bagaje o rochita pe care sa o porti cu drag . Pentru draga mea Erica de la Anet .”
Venise si seara si toata lumea mergea la festival . Erica , se aranjase , isi pusese rochita data de catrea Anet , se fardase , isi arajase parul si pornise la festival . Acolo,erau foarte multe doamne si domnite,domni si cavaleri.
Erica se imprastiase prin multime pentru a o putea gasi pe Anet . Nu trecuse foarte mult timp ca si o gasi.
-Draga mea Erica, am ceva sa iti spun.
-Da spune .
-Am facut multe cercetari asupra ta , si am aflat ca tu esti fiica mea cea pierduta .
Erica a ramas muta.Intr-un fel era si fericita dar tot odata si suparata..
-Dar , cum s-a intamplat de ne-am despartit ?
-Intr-o seara , un cutremur a avut loc si eu te-am ascuns in pivnita pentru a nu pati nimc,dar la sfarsitul cutremurului , te-am cautat peste tot sin u te-am gasit. Am crezut ca ai fost luata de catre ingeri .
-Deci asa s-a intamplat..
-Mda.
Erica fara sa mai zica nimic a imbratisat-o pe Anet si au decis sa plece in lume pentru a scapa de Dominic si de rautatile lui.
Trecusera cativa ani si Erica se casatorise cu un print , avand chiar si o fetita si un baietel pe nume Casandra si Alexandru. Ei locuiau intr-un mare castel decorat cu multe culori si panglici .
Anet s-a casatorit si ea cu un rege care sa o iubeasc .
Asa au trait de acum in colo . Erica a devenit o printesa adevarata exact ca in visele ei .



Rusu Mihaela Iulia

Povestea unui rege la 16 ani

Era o data un baiat sarac.Tatal lui se ocupa cu potcovitul cailor,care nu aducea prea multe venituri familiei.Mama avea grija de copii si facea curat in casa.Ei traiau intr-un sat uitat de lume din Munti Carpati.
Satul lor era mandru.El era inconjurat de un zid de piatra foarte gros.Pe zid stateau arcasi de paza pentru a trage daca satul este atacat.In mijlocul statului era un castel mare si falnic cu partu turnuri ,si in fiecare turn, se afla cate un steag al satului.Vazand eu cum se sacrifa tata si mama pentru noi mi-am pus in minte ca la o varsta mai avansata ii voi rasplati pentru acest sacrificiu. Cu cat cresteam eu si aceasta dorinta crestea in mine.Pana cand la varsta de saisprezece ani regele coplesit de varsta inaintata si-a dat ultima suflare intr-o noapte calda de vara.A doua zi cand s-a aflat de moarte lui toti s-au intrebat cine v-a fi rege.Administratorii satului s-au gandit ca ar trebui sa organizeze un concurs pentru a vedea cine este cel mai bun cavaler din sat si pe acela il vor pune rege.Cand am auzit am mers intr-un suflet acasa si le-am spus parintilor daca ma lasa si pe mine sa particip la concurs.Vazandu-ma asa de entuziasmat ei au spus ca ma lasa sa particip au zis a dau tot ce pot nu pentru ei ci pentru mine.Dupa o saptamana de antrenamente epuizante a sosit si momentul cel mare.Primele probe au fost priceperea in lupta care a fost un meci greu dar intr-un final l-am putu invinge pe adversarul meu si am treminat prima proba pe primul loc.A doua proba a fost tragerea cu arcul la tinta,fiecare am avut trei incercari si toate le-am nimieit.Si dupa consultari multe intre administratori ei au decis ca eu voi fi noul rege.Cand am auzit parca explodase ceva in mine ,era toata bucuria mea.Am fugit intr-un suflet acasa sa le dau noua veste parintilor.Auzind astea parinti au izbucnit in plans si m-au felicitat.Dupa cateva zile cand erau camerele eliberate de fosta familie regala ne-am instalat in castel.Intr-o fosta camera de arme am facut un mic altar in care ne rugam in fiecare seara lui Dumnezeu.Intr-un an am putut pune toate la punct a inceput si razboiul.Eu i-am trimis pe oameni mei sa recruteze soldati.In doua luni s-au adunat 2100 luptatori cu spada,2100 lanceri si 3425 luptatori cu toporul.In sat au ramas 1500 de luptatori cu spada pentru a apara satul.Soldatii impreuna cu mine inaintam printr-un luminis cand am fost inconjurati de inamici. Ne-am aranjat in formatie si am ripostat.In acea batalie au murit multi ostasi dar tot nu ne-am intors iunapoi in sat.Am mai mers inca doua zile si am dat de un castel in care statea singura printesa findca parinti si ceilalti slujitori au fost omorati.Printesa era foarte frumoasa si dupa o saptamana de stat impreuna am cerut-o in casatorie si cand ea a acceptat am pornit cu armata spre casa unde ne-am casatorit.
Si satul a fost in siguranta cat am trait eu.Si am trait fericiti pana la adanci batraneti.





Nume :Istrate Nicu
Clasa a VI-a
Profesor Coordonator: Bunea Adriana

Domnita Elena

Domnita Elena

Eu, personaj dintr-o catre medievală

Sunt personaj dintr-o carte medievala

Sunt un personaj dintr-o carte medievală

Banu Anca
Cl. a VI-a A
Şc. cu cls. I-VIII nr. 7
Mediaş

Eu, prinţesa Aurora sunt închisă în cel mai înalt turn al castelului. Zilele trec. Tot ceea ce mă înconjoară sunt nişte ziduri reci şi neprimitoare. Singurele mele prietene sunt cărţile. Jurnalul mă ajută să îmi mărturisesc trăirile şi sentimentele pe care le simt. Deşi ar trebui să port în suflet multă dragoste ca şi tânără soţie , sunt cuprinsă de o ură care îmi copleşeşte sufletul. Regretele sunt târzii pentru că povestea mea nu mai poate fi schimbată.
Totul a început atunci când tatăl meu, regele Carol a pornit un război cu regele Arthur. Acest război a durat foarte mult timp până când, într-o zi tatăl meu a hotărât să încheie războiul şi să facă pace. Regele Arthur şi regele Carol şi-au unit regatele care au devenit unul singur, condus de doi regi.
Regele Arthur avea un fiu , prinţul Charles. El era foarte rău şi voia sa-şi ucidă tatăl şi pe tatăl meu, aliatul acestuia, pentru a fi el singurul rege.
Odată la un concurs de cavaleri unul din servitorii prinţului Charles s-a deghizat în cavaler şi l-a provocat pe regele Carol, tatăl meu, la duel. Ei s-au luptat şi tatăl meu a fost rănit grav. Ultima lui dorinţă a fost ca eu să mă căsătoresc cu prinţul Charles la mormântul lui şi să fiu încoronată. După aceasta tatăl meu a murit.
I-am respectat dorinţa deşi sufletul îmi spunea că nu trebuie sa fac acest pas . În ziua nunţii mele mama mea, regina Beatrice mi-a fost alături. Mi-a spun că această căsătorie este importantă pentru a salva cel mai important lucru, regatul meu.
După ce m-am căsătorit şi am fost încoronată ca regină şi prinţul Charles a devenit rege, el l-a ucis pe tatăl său devenind el singurul rege. Pe mine m-a închis în acest turn.
Aceasta a fost povestea mea. Tot ce mai pot face acum este să sper că se va întâmpla un miracol pentru a fi eliberată sau să continui să îmi scriu memoriile pentru a rămâne în sufletul şi gândul celorlalţi prin scrierile mele ca şi prinşesa Aurora.

SUNT UN PERSONAJ DINTR-O CARTE MEDIEVALA

O zi plictisitoare.M-am hotarat sa citesc o carte diferita de cele pe care le-am citit.O carte cu printi si printese , care sa ma plimbe prin lumi fascinante.Zaresc in biblioteca o carte mare , veche si prafuita. O deschid si titlul cartii , «Printesa si fiul croitoresei « , ma face sa vreau sa citesc cartea.
In urma cu cateva sute de ani , in Regatul Indepartat , regele si regina au avut o fetita frumoasa, alba ca spuma laptelui , cu parul stralucitor ca soarele si buzele rosii ca sangele.Printesa s-a numit Analia.
In cativa ani , printesa Analia a crescut , transformandu-se intr-o domnisoara de optsprezece ani.Ca si cadou pentru implinirea acestei varste , printesa a primit un castel inconjurat de gradini cu flori multicolore.Conditia care i s-a impus a fost aceea ca doar atunci cand se va casatori cu printul Albert , fiul regelui Arthur, din regatul alaturat, va putea sa locuiasca in acest castel.
Balul pentru sarbatorirea printesei va avea loc peste o saptamana , asa ca printesa a chemat o croitoreasa la ea,pentru a-i croi rochia.In camera Analiei a intrat o croitoreasa , imbracata in haine vechi, urmata de un baiat cam de nouasprezece ani , imbracat si el in haine vechi si carpite , fara papuci in picioare.Baiatul era fiul croitoresei.
Printesa Analia a fost fascinata de baiat , care desi era imbracat umil , era un baiat fermecator , cu ochii albastri ca cerul si parul negru , carliontat.
Vazand cum arata cei doi , printesa le-a cerut sa se mute la castel , croitoreasa transformandu-se in croitoreasa regala.Aceasta a acceptat fara sa se mai gandeasca , deoarece traia de pe o zi pe alta.
In decursul catorva zile , regele , tatal Analiei , a observat ca fiica lui si Marcus , fiul croitoresei , petrec mult timp impreuna , asa ca a intrebat-o pe Analia :
-Draga mea , de ce petreci mult timp in compania acelui baiat ?
-Ei bine , tata , voi fi sincera cu tine.Il indragesc mult si la fel si el.
-Dar,draga mea, el nici macar nu stie sa scrie.Tu esti o fata educata, si meriti un baiat ca printul Albert.
-Nu,tata !Eu vreau sa fiu alaturi de Marcus !
Auzind acestea , cu pareri de rau , regele a incuiat-o pe Analia in cel mai inalt turn al castelului.Singurii care au putut sa o viziteze au fost regele , regina si printul Albert.
Marcus si mama lui , croitoreasa , au fost izgoniti din castel.Marcus a suferit mult si a hotarat sa invete , pentru a ajunge un om cult.A fost ajutat de invatatorul Analiei , fara stirea regelui.
Pe parcursul a doi ani , Marcus a invatat sa citeasca si sa scrie , devenind astfel cel mai renumit scriitor din regat.
Auzind acestea , regele s-a infuriat foarte tare si a decis sa o oblige pe printesa Analia sa se casatoreasca cu printul Albert.Pregatirile pentru casatorie au inceput si nunta va avea loc peste o saptamana.
Marcus s-a intristat foarte tare vazand ca nu poate face nimic pentru a impiedica casatoria celor doi.Dar,cand a sosit ziua casatoriei , Marcus a fost ajutat de un soldat din castel si a luat-o pe Analia cu el , fara stirea regelui.Cei doi s-au ascuns intr-o casa parasita.
Observand lipsa printesei , regele a ordonat sa fie controlate toate casele din regat . Cei doi au fost gasiti si adusi in fata regelui.Analia a vorbit cu tatal ei, reusind sa-l convinga ca il iubeste pe Marcus si ca nu va fi fericita cu printul Albert.Realizand ce greseala a facut , regele si-a dat acordul pentru relatia printesei Analia cu Marcus.
Cateva zile mai tarziu , casatoria celor doi a avut loc.Marcus a devenit un scriitor renumit in lume si poate acestia locuiesc in castelul primit cadou de Analia si astazi.
Cand am inchis cartea , am fost uimita de numele autorului.Acesta era chiar Marcus, personajul principal din poveste.Am fost trista ca povestea s-a terminat , dar entuziasmata ca m-am plimbat printr-o lume diferita !

SMINCHISE OANA
Cl a VIII a A
Sc cu cls I-VIII nr 7

Sunt erou într-o carte medievalã

Petran Silvia
VII-a A
Şcoala cu clasele I-VIII,
Nr. 7, Mediaş

În seara aceea m-am culcat devreme. Tocmai terminasem de citit o carte cu poveşti. Nu mă simţeam deloc obosită şi aveam impresia că nu voi adormi prea curând, dar totuşi am închis ochii.
Dintr-o dată s-a auzit un zgomot. Am deschis repede ochii şi am văzut că mi-a căzut un creion de pe masă. Dar când m-am întors, am observat că dincolo de uşă era o lumină puternică.
– Cum se poate aşa ceva? m-am întrebat eu.
Curioasă, m-am ridicat şi am deschis uşa. Am rămas fără cuvinte. În faţa mea se întindea un câmp cu multe flori şi acolo era zi. Repede m-am îmbrăcat, m-am încălţat şi am trecut dincolo. Uşa s-a închis după mine şi a dispărut, dar eu nici nu am observat. Uimită încă, am început să merg. Am tot umblat până am ajuns la o cărare. Acolo se afla un copilaş care avea grijă de o capră. M-am dus la el şi l-am întrebat unde suntem. El mi-a răspuns că ne aflăm lângă capitala Împărăţiei de Est.
– Cum? O împărăţie? am întrebat eu mirată.
– Desigur, mi-a răspuns liniştit băieţelul, dar tu de unde vii?
Nu i-am răspuns deoarece eram adâncită în gânduri. Îmi veni în minte că poate am intrat într-o altă lume, una cu domniţe şi cavaleri, precum în cărţile mele preferate. L-am întrebat pe băieţel dacă nu mă poate conduce până în capitală. El mi-a răspuns că nu locuieşte în capitală ci într-un alt sătuc, dar că trebuie să urmez cărarea drept înainte, să traversez pădurea şi acolo voi găsi cetatea. I-am mulţumit frumos şi am pornit din nou la drum. Când am intrat în pădure, s-a făcut frig şi s-a întunecat. Abia aşteptam să ajung în partea cealaltă. Nerăbdătoare, am început să fug, dar, auzind un ţipăt, m-am oprit şi am început să alerg în direcţia aceea. Când am ajuns acolo, am văzut o fată cam de vârsta mea. Speriată fiind, nu a observat că în spatele ei se afla o prăpastie nu prea adâncă, dar plină de mărăcini. Alunecă, nemaiţinându-se acum decât de o rădăcină. Am fugit către fată, i-am întins mâna şi am încercat să o trag sus. cumva am reuşit, iar ea s-a îndreptat şi mi-a spus:
– Eu sunt prinţesa Nadina şi vreau să-ţi mulţumesc că m-ai salvat. Dar tu cum te numeşti?
– Numele meu este Silvia, am răspuns eu. Tu chiar eşti o prinţesă?
– Da! Nu te uita la hainele mele sărăcăcioase. Obişnuiesc să ies deghizată prin sat. Azi m-am jucat cu nişte copii în pădure, dar m-am îndepărtat prea mult şi m-am rătăcit. Aici, am văzut animalul acesta ciudat şi m-am speriat. Restul îl ştii.
– Ce animal? m-am uitat în jur şi când am văzut la ce se referea am izbucnit în râs. O veveriţă? Prinţesă, veveriţele sunt animale inofensive!
– Da? Nu ştiam. În orice caz, vreau să îţi mai mulţumesc o dată pentru că m-ai salvat. Eşti o adevărată eroină. De azi înainte, vei fi prietena mea cea mai bună şi vei locui cu mine la palat, vrei?
– Desigur, prinţesă! i-am răspuns eu, încântată de idee.
Am pornit amândouă la drum, fugind. Cum povesteam, nu am fost atentă la cărare şi m-am împiedicat, neobservând o piatră mai mare. Când mi-am revenit, eram întinsă pe pat, în camera mea.
– Nu ştiu dacă ce s-a întâmplat a fost real sau doar un vis, dar nu voi uita niciodată întâmplările din lumea medievală.

SUNT UN PERSONAJ ÎNTR-O CARTE MEDIEVALA

Șc.cu cls.I-VIII Nr.7 Mediaș
cls. a Vl – a A,
Bălan Letiția Corina

oisprezece noiembrie o mie nouă sute cincizeci și opt. Sunt…în lumea noastră, unde eu am parte de o viață obișnuită, ca orice copil de treisprezece ani. În acea dimineață, m-am trezit învălmășită într-o roată a timpului din care simțeam ca nu puteam să ies. Desigur, era un vis. Da, un vis care avea să devină o realitate nebănuită.
Cincisprezece noiembrie o mie nouă sute cincizeci si opt. Tocmai veneam de la școală și eram hotărâtă să dorm câteva ore. Bineînțeles am adormit.
……………………………………………………………………….
Șaisprezece noiembrie o mie nouă sute cincizeci și opt. Am rugat-o pe sora mea mai mare să mă ia la lecția de călărie. Ca de obicei ea refuză. Nervoasă, pentru refuzul primit iau autobuzul următor și plec după ea la hipodrom. Aveam cu mine un aparat pentru poze instantanee. Când am ajuns acolo, m-am ascuns până ce sora mea a plecat cu calul ei.
Nefiind nimeni prin preajmă, urc pe cel mai frumos cal pe care l-am văzut vreodată. După câteva ture, calul a început un galop nebunesc. Eu am căzut din șa inconștientă.
După câteva ore, cineva m-a trezit. Era un cavaler superb care se afla în șaua unui cal și mai frumos. L-am întrebat cine este, dar nu mi-a răspuns. Mi-a spus să urc în șa, pentru a mă prezenta regelui Arthur. În drum spre castel am văzut cele mai ciudate lucruri din viața mea. Toți oamenii purtau rochii lungi și tunici de cavaleri. Când am intrat în sala tronului l-am văzut pe rege. Când acesta a văzut cum sunt îmbrăcată, a poruncit să fiu ucisă.
Cu toată frica pe care o purtam în suflet, am început să fac poze oamenilor. Aceștia au încremenit și m-au numit vrăjitoare, pentru ca le-am spus că dacă rup poza, se vor despica în două.
A doua zi am fost numită magicianul castelului și toți oamenii se purtau frumos cu mine. Când m-am uitat în calendar am observat că eram în data de douăzeci și trei august o mie cinci sute doi.
Oamenii mi-au dat o rochie pentru a avea îmbrăcămintea adecvată acelei perioade.
Zilele petrecute acolo, m-au ajutat să o înțeleg pe profesoara mea de istorie, dar mai ales personajele din cărțile medievale.
Mi se părea, că o văd pe sora mea lângă mine, dar nu reușeam să deslușesc dacă visez sau este adevărat. Sora mea si ceilalți oameni de la hipodrom încercau să mă trezească fiindcă am leșinat. Atunci am realizat că aventura mea a fost un vis.
Dar totuși…sunt un personaj dintr-o carte medievală.

Sunt un personal dontr-o carte medievala

De cateva nopti la rand ma visez un personaj dintr-o carte medievala.
Cenusareasa fiind,in visul meu sunt silita de surori si mama vitrega sa fac toate muncile casei.Acolo intre multimea de preocupari ma duce gandul la balul care se apropie unde zana buna ma ajuta sa ma gatesc cu cea mai frumoasa rochie si cu pantofi albi.
In vis,zana buna are un rol important,ajutandu-ma sa ajung cu o caleasca.La bal am intalnit un print chipes care m-a invitat sa dansez un vals.Cand se apropie miezul noptii caleasca ma asteapta afara.Plec in graba si imi pierd pantoful pe scarile palatului.A doua zi dimineata printul mi-a gasit pantoful si a poruncit birjarilor sa-l duca pe la toate casele sa probeze toate printesele si caruia ii va fi bun aceea va fi aleasa lui .Cand am ajuns sa probez pantoful m-am trezit.Desi a fost un vis, mi-ar fi placut sa traiesc in acea lume.
Cartea este cea care imi da posibilitatea sa ajung pe un alt taram si sa traiesc imaginar intamplarile prin care trec personajele.





Vasiu Ioana,cl a VI aA
Scoala cu cls.I-VIIII

SUNT PERSONAJ ÎNTR-O CARTE MEDIEVALĂ

Într-o zi de toamnă în Castelul Sfânta Margareta vuiau amarnic clopotele. Cavalerii urcaseră pe culmi, aprinzând torţele, înconjurând turnurile cetăţii.
Regele castelului a dat de veste că la cetate va fi hram şi se va numi conducătorul cavalerilor.
Cavalerii în zale stăteau, coif lângă coif, scut lângă scut, într-o tăcere de cremene aşteptând să se ridice în Turnul Trompeţilor conducătorul numit. Acesta păşi apăsat pe lespezile reci de marmură. Nu şovăi nici o secundă, ştia că fiecare mişcare a sa este urmărită de războinicii regelui.
Regele îi spuse să se apropie privindu-l în ochii, iar eu mi-am imaginat forţa şi tăria acestui om din acele vremuri.
„ Eşti tu acel cavaler, care vei putea să lupţi pentru apărarea acestui castel?”
Am rostit cu emoţie jurământul sacru: jur să respect întocmai!
„să fiu brav şi inima mea să cunoască doar virtutea, iar spada mea să grăiască numai adevărul, mânia mea să desfacă răul”.
Şi cum mie îmi place să văd totul cu ochii mei şi să fac totul cu mâna mea, am pornit cu spada în mână să apărăm cetatea de vrăjmaşi. Clopotele castelului au început să bată, iar eu am poruncit pătrunderea duşmanilor în cetate. Prima bătălie a avut loc, sângele a curs fără cruţare.
După câteva zile de luptă continuă, cavalerii istoviţi de puteri au ridicat făcli în semn de izbândă, aşteptând celălalt atac. Cavalerii s-au rânduit în trei linii puternice înaintând şi abia când au ajuns la întărituri, o ploaie de lănci şi de săgeţi i-au risipit pe cotropitori ca pe un stol de vrăbii.
Coiful de fier greu, cămaşa de zale, lancea cu flamură mă asemănau cu un vechi cruciat. Trâmbiţele au răsunat încetarea, însă nimic nu mai putea opri mânia; săbiile lucrau repede, soarele se făcu roşu, cavalerii, caii şi spadele parcă înnotau prin sânge. Clopotele turnurilor sunau adânc şi larg ca la un amurg colosal al Universului.
Degeaba sunau clopotele a zecea oară, mânia alerga cu mii de capete, cu mii şi mii de braţe, cu mii şi mii de spade. După ce duşmanii au fost nimiciţi, m-am uitat mai departe în noaptea viitorului.
Am ordonat să sune trâmbiţele în tăcere şi uitându-mă spre mulţime am spus:
- Cavaleri de toate neamurile, din voinţa voastră a tuturor, de azi înainte suntem liberi în acest castel! Toţi ne naştem la fel, să trăim la fel! Aţi înţeles? Este sau nu voinţa voastră aceasta?
Clopotele turnurilor au prins a bate iar, glasurile au bubuit ca tunurile, chiotele şi trâmbiţele acopereau baierele aramei. Cavalerii s-au luminat la faţă.
- Veseli, au spus ei!
- Desigur, veseli să fie, trebuie să vă trăiţi bucuria.
Cu lacrimi în ochii, regele coboară de pe tron, îmi întinse mâna şi mă îmbrăţişă.
- Cavalere, ai făcut ca regatul meu să renască! Ai readus speranţa inimilor noastre!
Am condus acest regat cu înţelepciune şi mi-am îndeplinit acel jurământ sacru.


*
După o perioadă de timp, în care a dominat liniştea şi pacea la castel, cavalerii au continuat pregătirile pentru posibilele atacuri.
Printre acestea, la curtea castelului se organizau petreceri, unde cavalerii şi domniţele aveau posibilitatea să se cunoască mai bine. Viaţa domniţelor era deosebită, acestea având activităţi specifice:
- pregăteau hrana zilnică
- ţeseau covoare
- făceau vârfuri de săgeţi, ordine, curăţenie şi alte rânduieli în casă.
Dintre toate domniţele de la castel, am cunoscut una frumoasă, firavă, blândă cu părul
lung, prins în cosiţe aurii, purtând o rochie brodată de mâinile ei harnice. Participând la dansul societăţii, ieşeau în evidenţă mişcările ei armonioase şi graţioase.
După un timp, cunoscându-ne mai bine, ne-am hotărât să formăm o familie. În viaţa de familie fiecare îşi îndeplinea îndatoririle.
De dimineaţă, eu obişnuiam să plec la pregătirile pentru luptă, la confecţionarea armelor, alteori îmi petreceam timpul la vânătoare, pescuit, pentru a procura hrana necesară familiei.
În timp ce eu era plecat, soţia se ocupa cu treburile casei.
Casa o ţinea curată, îngrijită, pregătea mâncare cât mai gustoasă şi în timpul liber confecţiona diverse obiecte decorative cu care mergea la târg.
Legătura dintre noi s-a strâns când au apărut copiii, care ne-au adus multe bucurii. Ne-am dat seama că rolul de tată, cât şi de mamă, implică mult efort, multe griji importante în educarea copiilor.
De la mine, copilul a învăţat să mânuiască armele, ajutându-l să se lupte.
De fiecare dată când i-am povestit despre realizările şi victoriile pe care le-am adunat cu ani în urmă, am văzut o licărire în ochii copilului, care a început să preia din curajul şi bărbăţia mea. Soţia l-a învăţat să-i respecte pe ceilalţi, să ajute oamenii nevoiaşi, să scrie, să citească şi alte fapte măreţe să înfăptuiască.
Anii au trecut şi copilul nostru a devenit un brav cavaler, respectat de ceilalţi locuitori ai castelului.
Fiind un băiat isteţ, cu o voinţă de fier, calm şi răbdător, a acumulat multe realizări şi victorii cu puterile proprii. Astfel a fost demn de a conduce cavalerii de la castel şi am fost mândru să-i cedez locul.
Cu lacrimi în ochii, m-am apropiat de el spunându-i:
- „ Eu am ajuns la vârsta bătrâneţii, puterile îmi scad, iar oamenii au nevoie de un om puternic şi cinstit, cu care să se simtă în siguranţă. Sunt sigur că eşti un model bun şi vei apăra cu stoicism porţile cetăţii, fiind un conducător onorabil”
Uitându-mă în urmă, la anii vieţii mele, sunt împăcat cu ceea ce am realizat, mergând cu capul sus, plin de mândrie şi recunoştinţă către Domnul.




Autor:
BÂRSAN RADU – VIRGIL, 12 ani, cls. a VII a
Centrul de zi „ Sf. Andrei” Mediaş

Sunt personaj într-o carte medievală “Iluzia unui timp…”

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
GIMNAZIUL DE STAT „OCTAVIAN GOGA”
SIGHIŞOARA JUD. MUREŞ
STR. ANA IPĂTESCU NR. 14

-Bună, eu mă numesc Geneviev şi am să vă povestesc un basm pe care oricine ar vrea să-l trăiască.
Era o dimineată însorită, păsărelele imi cântau la geamul încărcat cu un coş plin de flori de toate culorile.
Când am ieşit pe uşă afară am văzut … ghiciţi, ce am văzut? Am văzut domniţe îmbrăcate în rochii elegante, cu corset strâns puternic pe talie, tăranii erau îmbrăcaţi mai sărăcăcios, casele erau toate micuţe şi asemănătoare între ele, dar cel mai uimitor lucru pe care l-am văzut a fost palatul care strălucea în razele soarelui, împodobit cu toate felurile de pietre preţioase care alcătuiau un curcubeu de culori, turnurile înalte parcă îşi luau zborul printre nori, erau înalte cât un munte. Totul părea atât de medieval... mă simţeam ca un personaj într-o carte medievală. Nemaiputând rezista tentaţiei, am început să vizitez fiecare colţisor al oraşului, până când m-am trezit in curtea palatului, iar gărzile de la intrare au început să fugă după mine.
Am intrat în holul palatului!... Era uriaş!...Acolo am dat peste un pasaj secret, situat intr-unul din pereţii laterali ai holului si astfel am ajuns într-o cameră mare. Ferestrele erau înalte, patul era atât de mare încât încăpeau şi cinci persoane in el. Pereţii erau decoraţi, iar cand m-am uitat in dulap…am vazut o sumedenie de haine bărbăteşti.Garderoba era extarordinar de frumoasă!...Toate costumaţiile, chiar şi cele de la bal, aveau însemnul coroanei regale pe ele.
Deodată… aud pe cineva venind către cameră, dar, neavând unde să mă ascund, am fost prinsă. Cel care a intrat pe uşă era…prinţul.La început a crezut că sunt o servitoare, dar i-am spus cine sunt cu adevărat şi cum am ajuns acolo. Pe prinţ îl chema Caleb.Este un nume foarte frumos!...El m-a condus până la ieşirea din palat si mi-a dat o invitaţie la balul mascat organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani. Când am ajuns acasă, am început să-mi creez o rochie frumoasă.
A sosit şi ziua balului!...In sfarşit îmi terminasem rochia si masca. Când am ajuns la palat am fost însotită de garda regală până la uşa de intrare.Acolo toată lumea dansa şi era fericita, dar eu, neavând partener de dans, îmi pierdusem orice speranţa…Dar, ce să vezi?...Prinţul Caleb apăru pe neasteptate si mă invită la dans. După putin timp, spre uimirea mea, prinţul mi-a cerut mâna.Am acceptat cu emoţie…Toţi aveau privirile pline de uimire.
Cartea mă impresiona, paginile păreau poze de album…spre finalul carţii sosi ziua nunţii!...Toată lumea era foarte fericită, decoraţiile erau toate de nedescris, iar tortul era uriaş!...
O, ce păcat!...De ce trebuia să se termine aşa de repede!...Era atât de frumos!...
Pun cartea la loc pe raft, iar gândul meu rătăceşte departe…


Mailat Rebeca, cl. a VIII-a

Domniţa Cetaţii Sighişoara

Era o dimineaţă sumbră,de la sfârşitul lui noiembrie.Noaptea ninsese mult,iar pământul era acoperit cu un strat gros de zăpadă.

Prin ceaţa densă şi umedă se zăreşte Cetăţuia Sighişoarei,cu ziduri înalte şi tremurânde,cu ferestre ca de smarald şi porţi grele,de fier.Printre ziduri şi ceaţă se zăresc paisprezece turnuri,adăpostind fiecare un meşteşugar.În cel mai mare şi impunător,intr-o cameră luminoasă cu mireasmă de salcâm,mă aflu eu,privind incremenită,prin fereastră,zidurile groase,învăluite parcă intr-o mantie albă de zăpadă.

Brusc au revenit la realitate.Visarea mi-a fost intreruptă de bătăi puternice în uşa odăii mele.Mă întreb dacă este sau nu cineva dincolo de aceasta.Fug,deschid şi îl zăresc pe tata,Conte de Sighişoara,care mă priveşte râzând.Nu îi inţelegeam privirea şi nici zâmbetul de pe chipul său.

Deodată mă dumiresc.Tata m-a invitat să-l urmez în salonul de primire al oaspeţilor,unde spre surprinderea mea,ne aştepta Marchizul de Mediaş,om nemilos,lacom şi crud,chiar şi cu servitorii săi.

Vizita lui nu m-a încântat deloc.Ştiam exact pentru ce venise.Cum pot să mă căsătoresc cu cineva pe care nu îl am deloc la suflet?Inima mea aparţine altui bărbat,cu ochii de cristal,pielea ca mătasea şi părul de aur.Un cavaler milostiv,cu inima plina de iubire şi sufetul pur ca apa limpede care izvorăşte din adâncuri.

În ciuda dorinţelor mele,Contele e de neclintit,considerâd că demn de o domniţă nu poate fi decât marchizul.

Nici lacrimile şi nici lametaţiile mele nu l-au putut îndupleca.Hotărârea era luată,nemaifiind cale de întoarcere:ori mă voi căsători,ori îmi voi petrece restul vieţii închisă in cel mai înalt turn de pe colină.Însă,prefer să mi se ofilească trandafirii obrajilor,între zidurile groase ale turnului, departe de lumina soarelui,decât să mi se usuce sufletul alături de un om pe care nu-l iubesc.

Noaptea se aşterne peste cetate şi orele trec din ce în ce mai greu.Mă simt departe...şi străină în această odaie care nu-mi spune decât că e pustiu...

Am deschis fereastra,încercănd să mă liniştesc.Vântul sufla puternic,împrăştiind valuri de ninsoare,cu glas stins.

Pe fereastra încărcată de zăpadă,lumânarea pâlpâia,încercând parcă să îndepărteze urmele lacrimilor...E târziu...Am adormit...învăluită de ecoul unui suspin,care vine din depărtări...

...Razele jucăuşe ale soarelui îmi bat in geam.E o noua dimineaţă...!Zăpada strălucitoare,mă face să zâmbesc,sădindu-mi parcă speranţa în suflet.

Învăluită de magia naturii îmi doresc pentru o clipă,să fiu asemenea ţăranilor zgribuliţi ce se perinda pe străzile cetaţii pentru care iubirea nu este o povară şi pentru care o clipă de fericire nu implică un asemenea sacrificiu.

Bătăile din uşă spulberă vraja care pluteşte în jurul meu.Dincolo de uşă e tata.Privirea lui iscoditoare mă inspăimantă,fata lui braydata de griji asteptă un răspuns,însă răspunsul meu nu l-a mulţumit.

Se aşeza pe divan cu capul în palme şi rămase aşa mult timp suspinând adânc.Deodată tresărind şi exlamă:’’pentru orice trofeu trebuie dată o luptă’’

Contele,om înţelept,cu luare aminte,propuse o întrecere intre cei doi viteji ,cavalerul chipeş şi marchizul ,învingatorul primind ca trofeu mâna frumoasei sale fiice.

Contele trimise un sol pentru a anunţa cele hotarâte,urmând ca a doua zi sa aibă loc turnirul ,în piaţa mare a cetaţii,în urma căruia mi se decidea soarta.

Totul se organiza în mare grabă.Era jumătate de ceas dupa ora 11 şi toţi locuitorii cetaţui se strânseseră şi aşteptau cu sufletul la gură începerea luptei.Când ceasul batu ora 12,în sunete de goarnă,intră călare cei doi luptători,îmbrăcaţi în platose şi armură cu coifuri stralucitoareSe opriră în mijlocul cetăţii şi aşteptară semnalul începerii luptei.Fiecare avea un ţel pentru care lupta:marchizul,lacom fiind,pentru averea tatălui meu,iar cavalerul chipeş pentru iubirea ce mi-o purta.Lupta a fost crâncenă şi sângeroasă în final marchizul fiind învins de voinicul cavaler.În uralele şi aplauzele celor ce au asistat la luptă,cavalerul îngenunchează în faţa contelui de Sighişoara cerându-mi mâna şi jurându-mi iubire veşnica.Om de cuvânt ,contele îşi respectă promisiunea făcută.:’’cel ce câştigă îţi va fi soţ’’.

A urmat o nuntă ca în poveşti ce a ţinut 3 zile şi 3 nopţi şi la care au fost invitaţi toţi reprezentanţii cetăţilor din împrejurimi.

Din acel moment,alta era viaţa în cetate.Alta era şi înfăţişarea locurilor şi lumina cerului.Neîncetat se schimba culoarea dealurilor,nuanţa povarnişurilor forma văilor ,privelişti pe care neaşteptate contraste ,le făcea minunate la vedere,când soarele încalzeşte un cer fără pată.





Mihai Madalina cls. a X-a Grupul Scolar Agricol

Stimaţi oameni ai cărţii…

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
GIMNAZIUL DE STAT „OCTAVIAN GOGA”
SIGHIŞOARA JUD. MUREŞ
STR. ANA IPĂTESCU NR. 14
'
Data: 23.10.2009

O lume în care poţi intra fără să deranjezi pe cineva… trebuie doar să treci examenul, examenul citirii unei cărţi valoroase! Cu ochii senini ai sufletului vezi totul altfel, precum Arghezi, aduci în jur „scamă de senin” şi „ţăndări de curcubeie”.
Speram… fără să-mi dau seama, m-am trezit în faţa unei alegeri. Gândurile îmi zburau răzleţe peste titlurile rupte din lumea imaginaţiei. În faţa rafturilor nu prea înalte din biblioteca şcolii mele stăteam emoţionat, încercând să mă regăsesc… Dar ce să aleg?
O carte subţire ca viaţa unui om îmi atrage privirea… îmi dau seama că aici voi învăţa simplitatea umilinţei şi lumina adevărului! Urăşti şi iubeşti odată cu personajele cărţii. Lacrimile bucuriei, sau ale tristeţii mai adesea, se preling pe paginile prăfuite de neatenţie. Între coperţile gălbui găsesc închise vieţi şi idealuri. Eroii îmi devin prieteni sau duşmani… plictiseala dispare şi totul se coloreaza în culorile romanului preferat. Îmi împletesc visele cu cele ale personajelor.
Tresar… încep să desluşesc un suflet cunoscut! Oftez şi-ncep să mă-nfior… Sunt eu? Jocul acesta îl cunosc, e preferatul meu! Dar şi copilul părăsit, din ultima pagină, îmi e prieten, îl ştiu demult!... Oare nu sunt chiar eu?
Potecuţa dintre paginile cărţii mă duce la o căsuţă din turtă dulce şi parcă îmi este frică! Să mai citesc? Îmi fac curaj şi-ajung pe altă potecuţă! Alerg voios… doar-doar voi ajunge repede la marginea cărţii să pot vedea o-mparatie… Printre crengile unui copac desluşesc o lume a nevinovaţiei, o lume a celor ce nu cuvântă, iar gândăcelul e-aproape de soare, de unde se crede rupt!
Dar eu? Totuşi nu! Nu vreau să mă descurajez şi mă las prins în hora lacustelor. Topârceanu m-a învăţat că le place să se joace „de-a stelele căzătoare”.
M-ascund printre rafturi şi-aş vrea să rămân uitat aici.... Mai dau o pagină şi-ngheţ! Agrafe de lumină prind rândurile între ele, alcătuind o carte aurie…o carte din evul mediu, despre prinţi şi prinţese, despre oameni săraci si oameni bogaţi...mă emoţionez !...Aş vrea să fiu eu cavalerul ce o salvează pe prinţesa rapită, gata să-mi dau si viaţa in duel pentru iubirea ei...visez...m-aş mulţumi şi ca simplu rob ce s-ar zbate pentru drepturile unor nevoiaşi....Picurii de linişte care imi cădeau in suflet sunt şterşi de zgomotul puternic al geamulului bibliotecii tăcute.
Tocmai acum?... Da, trebuie să plec, las cartea jos, suspin şi simt un gol ce mi-a rămas în suflet... Simţeam că puteam găsi secretul unei vieţi mai liniştite…Voi reveni mâine, dar îmi voi aduce aminte oare unde am rămas? Dacă nu o să mai găsesc cartea aurie? O bibliotecă mare… Da!
Rămâne-un vis…


Mihaly Vlad, clasa a VIII-a, Sighisoara
Gimnaziul de Stat „Octavian Goga”

Paj la curtea Regelui Arminius

Sunt personaj în cartea preferată

Sunt personaj în cartea preferată

Este o zi ploioasă de toamnă. Stau la calculator şi încerc să-mi găsesc ceva de făcut. Nu găsesc nimic, şi îmi aduc aminte că o prietenă mi-a împrumutat o carte de care spunea că este preferata ei şi că a găsit-o mai interesantă decât data trecută când a citit-o. Iau cartea din bibliotecă şi mă apuc sa citesc. Sunt întreruptă foarte des de mama mea, care îmi cere să o ajut cu mai multe lucruri. Mă duc şi o ajut, termin treaba repede, pentru a mă întoarce să văd ce urmează să se întâmple în carte, pentru că se părea că va urma ceva interesant. Timpul a trecut şi s-a făcut seară. Îmi spun că nu contează şi citesc în continuare, dar rămân dezamăgită că nu am parte de acţiunea pe care mi-o imaginasem. O inchid, o las pe noptieră şi în scurt timp adorm.
Mă trezesc singură pe un câmp imens, unde soarele strălucea puternic şi câmpul cu flori de toate culorile parea desenat, animale zburdau cu voioşie, iar copiii fugeau de colo-colo. Încep şi mă plimb, sub cerul senin şi dintr-o dată se înnorează, copiii dispar, la fel şi floricelele colorate, se înnoptează şi se porneşte o furtună. Mi se pare cunoscut acest peisaj, şi-mi aduc aminte că am mai văzut acest loc. La fel ca şi în carte, cerul s-a înnorat şi a început ploaia, iar pe urmă doi copii au venit şi au început să se joace. Aici am rămas dezamăgită că nu s-a întâmplat ceva care să-mi capteze atenţia şi am închis cartea.
Acum, de fapt, din toate părţile veneau călăreţi cu suliţe într-o mână şi scuturi în cealaltă mână. Au început să se bată între ei. Eu, speriată de cele ce se întâmplă, m-am adăpostit sub un copac. Din copac un spân m-a strigat şi m-a ajutat să urc. Mi-a spus că aceşti soldaţi, în fiecare zi când este vreme mare, vin şi se luptă până la răsăritul soarelui. Dacă soarele îi atingea cu razele lui, ei automat deveneau scrum. Aveau un presentiment în legătură cu noţiunea timpului şi totdeauna plecau înainte de răsărit. În acea zonă aproape în fiecare zi ploua, deoarece o vrajă era aruncată asupra lor şi soldaţii mai tot timpul erau acolo, nefiind conştienţi de ceea ce fac. Doar dacă o fiinţă umană găsea cuvintele potrivite pentru a-i face să se trezească la realitate, vraja putea fi rupta. Auzind povestirea spânului, mi s-a înduioşatinima şi repede am coborât din pom să le spun soldaţilor să înceteze lupta. A fost în zadar, pentru că nimeni nu m-a băgat în seamă, chiar m-au ameninţat că dacă nu le dau pace o să mă omoare. Am început să plâng, când o zână a venit lângă mine şi mi-a spus că nu am de ce să plâng, şi că aş putea să îmi găsesc un rol în această poveste, şi să nu am încredere în spân. Mi-a povestit ceva despre faptul ca în fiecare rău este şi un bine, şi de asemenea în fiecare parte de bine şi o parte de rău. Nu am prea înţeles ce a vrut să zică, dar m-a sfătuit să iau pe mine haine de luptă şi calul ei alb şi să merg pe câmp. Am ascultat-o, iar când am ajuns în mijlocul soldaţilor, toţi au rămas încremeniţi. Se întrebau de unde este îngerul care stătea în mijlocul lor. Atunci le-am spus că eu nu sunt un înger, ci o persoană oarecare, care doreşte ca ei să nu se mai duşmănească între ei şi că o vrajă este abătută asupra lor. Le-am mai spus să se gândească şi la faptul că dacă ei mor, acasă cineva drag plânge după ei. În acel moment toţi au început să plângă, soarele a răsărit, iar cel care s-a prefăcut în scrum a fost chiar spanul. Vraja a fost ruptă, şi toţi soldaţii au plecat spre casele lor, fiind eliberaţi.
Eram fericită. Pentru prima dată eram eroul şi personajul principal într-o carte pe care eu am editat-o într-un vis. Dimineaţa următoare, am luat cartea să citesc în continuare. Aveam senzaţia că deja ştiu ce se va întampla. Erau aceleaşi lucruri care s-au desfăşurat şi în visul meu. De atunci nu mai subestimez nicio carte, şi citesc chiar dacă în câteva rânduri sau pagini nu este acţiunea la care mă aştept…



Craciun Daniela
Clasa a XI-a Matematica-Informatica
Liceul Teoretic “Axente Sever”, Medias

Cavalerul

Gandul la prima calatorie in timp, cu ajutorul vrajitorului si a draperiei fermecate, mi-a starnit dorinta de a-mi incerca norocul.
Asa ca fara sa mai stau pe ganduri imi iau cutiuta speciala, primita drept dar de la vrajitor si ma duc direct spre muzeul din cetate. Ajungand acolo am urcat la etajul unde era expusa draperia.
Am asteptat pana cand toata lumea a parasit sala si mi-am scos cutia din geanta. Dupa care am presarat din praful magic primit in cutiuta. Asa cum ma asteptam draperia se preschimba din nou in vartejul mov precum strugurii copti, la fel ca prima data.
Iata-ma, intrand in vartej si calatorind din nou prin timp. Dar de data asta nu m-am mai trezit in varful capitei de fan ci in sala tronului. Nu era nimeni de vazut in palat. Nici in grajdurile imperiale nu era nici un animal.
Dupa cateva ore bune a dat vrajitorul de mine, si m-a condus intr-o ascunzatoare dintr-un beci de sub incaperea armurilor.
Vrajitorul mi-a explicat ca de la ultima vizita in evul mediu, multe s-au mai schimbat la curte. Imperiul otoman a incercat sa cotropeasca cetatea, iar cativa cavaleri din tabara inamica au reusit sa patrunda in palat. Aceasta era cauza care i-a determinat pe curteni sa se ascunda.
Cativa calaveri au propus sa ne intoarcem in momentul in care otomanii au atacat si sa distrugen caile de acces pe unde a intrat inamicul in cetate. In timpul acesta femeile de la curte si domnitele erau destul de panicate.
Batori, fiind un conducator iscusit si curajos era convins ca singura cale de succes era lupta. Nimeni nu era de parere ca ideea conducatorului ar putea da roade. Cu siguranta lupta nu avea sa duca la izbanda, ci la dezastru. Deci, cu mult curaj am hotarat cu totii sa-l contrazicem pe conducator, planificand ceva nou. Ei bine planul a fost urmatorul: trebuiau capturati doi dintre cavalerii infiltrati la curte. Urmatorul pas nu este foarte greu de ghicit. Doi dintre noi aveau sa imbrace armuriile inamicilor si sa intre in tabara inamica.
Cea mai mare dilema era, oare ce naivi s-ar baga in asa o treaba de riscanta. Pentru o clipa toate privirile din incapere se indreapta spre mine. Dar oare, de ce eu?
Pentru ca eram singura care nu avea nici o valoare. Ca totusi sa dea misiune roade, i-au pus si vrajitorului armura si ne-au aruncat afara din ascunzis direct pe mana inamicilor.
Spre norocul nostru, chiar ne-au confundat cu cavaleri de-ai lor. Pentru ca otomanii n-au mai gasit vreo forma de viata la curte, au incendiat absolut totul. Cu toate acestea conducatorul otoman nu era prea convins de eliminarea lui Batori si a curtenilor. Asa ca s-au hotarat sa mai poposeasca pe aici inca vreo trei zile.
In acest timp, eu si vrajitorul am avut posibilitatea sa ne punem restul planului in aplicare. Incet am tot incercat sa-l convingem pe liderul otoman sa se retraga si sa renunte a mai spera ca a supravietuit vreun curtean.
Cele trei zile de cautare se scursera, iar totul decurgea perfect. Toata lumea era pe picior de plecare.
Cand totul decurge ca la carte, in ultimul moment totul se da peste cap! Ei bine asa s-a intampat si in situatia noastra. Chiar in clipa in care eu si vrajitorul trebuia sa ne facem nevazuti, dragul nostru vrajitor , a facut ce a facut, s-a impiedicat si ia cazut casca de pe cap.
Cu totii ne tinteau cu privirile de parca am fi fost in televizor cu imagine HD. Nu numai asta ar ne-au si fugarit in capcana, printe ruinele arse ale castelului.
In aceeea clipa am crezut ca nu voi mai apuca sa mai vad alte priviri decat acele ale dusmanului. Eu si vrajitorul eram inconjurati de inamici, si ne macina gandul ca acesta era pentru noi sfarsitul.
Momenntul acela ne-a pus intr-o dispozitie foarte proasta. Cand am crezut ca totul era pierdut, o raza de soare mi-a pus rotitele in miscare.
Repede am deschis trapa care ducea spre ascunzatoarea noastra. Fiind sigura de rezultat am dat semnalul de atac. Toti curtenii, Batori si cavalerii au sarit ca de pe jaratec din ascunzatoare incepand sa arunce cu pietre, bolovani si butoaie de vin care le-au gasit, iar cavalerii erau pregatiti de asemenea de atac cu sabiile in mana.
Urmarea a fost exact asa cum mi-am imaginat. Inamicul, speriat si ramas fara arme a luat-o la fuga. Acest gest ne-a dus direct la victorie .
Toata lumea se simtea in al noualea ce, cu exceptia mea. Draperia fu arsa in timpul incendiului , si zeci de oameni si-au
pierdut casele. In afara de lupta , totul se naruise.
O mica fetita isi intinse bratele neajutorate in spre mine dandu-mi mica cutie cu praf vrajit. Am inteles ca era timpul sa ma intorc in vremea mea.
Pe cand am ajuns acasa am asezat armura otomana in dulapsi am fugit cat am putut de repede spre muzeu.
Nu-mi putea crede ochiilor . Draperia fu modificata , dar nimeni nu observa. Nu se spunea doar despre uluitoarea calatorie in timp a vrajitorului , ci doar despre misteriosul cavaler care a ajutat la infrangerea imperiului otoman.










Elev: Lutsch Carla
Scolala: Liceul Teoretic “Joseph Haltrich”
Sighisoara
Clasa : a VII a B
Profesor indrumator: Stan Mihaela

Pribeag

Pe străzile pustii ale vechii Londre, cu străţi înguste şi murdare, mirosul agitaţiei de peste zi se simţea încă. De sub poduri bătrâne, se auzea chiţăitul sinistru al şobolanilor speriaţi din când în când de tusea bolnăviciasă a vreunui cerşetor.
Pribeag al sorţii, domnul Dream, un tânăr dezmoştenit şi uitat de familie, trecuse de porţile londoneze la lăsarea rece a nopţii. Păşea prevăzător pe drumuri înceţoşate şi necunoscute, având un sentiment straniu. Flăcările încă puternice ale torţelor răspundeau umbre bizare pe clădirile adormite şi pe alocuri măcinate. Domnul Dream îşi simţea picioarele îngheţate şi avea impresia că mâini nevăzute îl împingeau spre neprevăzut. În timp ce se îndrepta spre piaţa mare a cetăţii medievale, urmat de calu-i credincios, intra pe uliţi întunecate. La un moment dat s-a împiedicat de un cerşetor ghemuit într-un colţ, care speriat, a început să bată cu bastonul, suduind crunt. Călătorul nostru l-a întrebat unde ar putea găsi o cameră peste noapte. Zdrenţurosul a întins mâna-i tremurândă aşteptând un pol, după care a artat în capătul străzii întunecate. Acolo, domnul Dream a găsit uşa unui han deschisă şi bucuros s-a aruncat în fânul cald.
Dimineaţă, nechezatul prelung al unicului său prieten l-a trezit brusc. O bătrână roşie în obraji de furie, l-a alungat ca pe un câine vagabont, îndrugând în urma-i vorbe grele. Tânărul, încă ameţit, s-a trezit în mijlocul unei lumi pestriţe: negustori ambulanţi, femei certăreţe, copii desculţi râzând prosteşte şi cărând lădiţe cu legume şi fructe, miros greu de peşte, miros plăcut de struguri copţi, tarabe întinse de unde burghezi îngâmfaţi cumpărau din belşug.
În acest du-te vino, o figură inocentă s-a arătat precum o lumină mică într-un negru imens. Domnul Dream o urmârea cu privirea pe tânăra cu păr roşu, buclat, căzut peste rochia gri încinsă cu un şorţ alb. Ţinea pe braţul stâng un coş plin cu mere roşii din care vindea trecătorilor. Împins de foame, dar şi de dorinţa de a se apropia de frumoasa femeie, Domnul Dream a luat un măr din coş, moment în care frumoasa s-a întors zâmbind liniştit. Gestul l-a cutremurat şi ruşinat s-a oprit în loc. Când şi-a revenit, precupeaţa sa trecuse de biserica cea mare a oraşului. Dezamăgit şi cuprins de regret, domnul Dream s-a aşezat pe treptele prăfuite ale bisericii din care se auzeau cântece de slavă. „ Ce-am să fac acum? Încotro s-o apuc ?” îşi zicea în sine. Cu capul cuprins între mâini, simţea acum mai mult decât oricând povara unei vieţi fără rost. Gânduri grele ca fulgere ascuţite îi străpungeau fierbinte mintea încordată. Calul său, obosit şi nemâncat, îl privea cu ochii aţintiţi în jos, simţind parcă tristeţea stăpânului său. Cerul mâhnit şi el, a început a plânge cu stropi mari şi grei, ridicând praful în aer. Preţ de un sfert de ceas, domnul Dream s-a adăpostit în biserică. Soarele palid de toamnă s-a arătat însă iaraşi la amiază şi tânărul a plecat spre zări necunoscute, sperând să găsească rudele îndepărtate ale mamei sale pierdute, despre care şi-aducea aminte din copilăria fericită petrecuta lângă măicuţa sa.
A trecut prin locuri necunoscute, dar iată, că zărind zidul vechi acoperid cu iederă ruginie întinsă până le fereastra cu obloane verzi, crâmpeie de amintiri îi fulgerau mintea. Dând ocol casei , surpinzător, la fereastra din spate, a zărit chipul tinerei cu părul roşu ca focul. Era incredibil! Tânăra l-a privit iarăşi zâmbind. Domnul Dream, rămas înmărmurit, s-a apropiat de portiţa de lemn, ajungând în dreptul chipului surâzător care s-a retras înăuntru. În locul lui s-a artătat o bătrână căruntă ce l-a recunoscut îndată pe băieţelul de odinioară cu ochii calzi şi albaştri ca ai mamei sale.
Pe nesimţite, domnul Dream era aşezat la o masă mare întinsă , neputându-şi lua ochii de la tânăra Mary, cum o numea mătuşa. Ea nu scotea nicio vorbă, ci înflorind din degete povestea ceva. Secretul ei dureros, care nu o împiedica totuşi să vândă mere, era de neînchipuit pentru aşa frumuseţe: nu putea vorbi. Din gesturile ei, domnul Dream a înţeles însă că îl aştepta demult. Vrăjit de nobleţea ei sufletească, de puritatea şi zâmbetul liniştit, a simţit cum ochii-i sunt inundaţi de lacrimi. Călătoria sa în neconoscut avea, iată, un rost aşa de profund. Cineva trebuia să audă povestea pribegiei. Cineva era la capătul călătoriei. Cineva putea acum să vizeze frumos.





Şcoala cu clasele I-VIII Perieţi, com. Perieţi, jud. Olt
Elevă: Prioteasa Denisa
Profesor coordonator: Mezdrea Adriana
Adresa profesorului coordonator: str. Toamnei, bl. 9, nr. 9, sc. B, ap. 18, Slatina, jud. Olt