MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
GIMNAZIUL DE STAT „OCTAVIAN GOGA”
SIGHIŞOARA JUD. MUREŞ
STR. ANA IPĂTESCU NR. 14
'
Data: 23.10.2009
O lume în care poţi intra fără să deranjezi pe cineva… trebuie doar să treci examenul, examenul citirii unei cărţi valoroase! Cu ochii senini ai sufletului vezi totul altfel, precum Arghezi, aduci în jur „scamă de senin” şi „ţăndări de curcubeie”.
Speram… fără să-mi dau seama, m-am trezit în faţa unei alegeri. Gândurile îmi zburau răzleţe peste titlurile rupte din lumea imaginaţiei. În faţa rafturilor nu prea înalte din biblioteca şcolii mele stăteam emoţionat, încercând să mă regăsesc… Dar ce să aleg?
O carte subţire ca viaţa unui om îmi atrage privirea… îmi dau seama că aici voi învăţa simplitatea umilinţei şi lumina adevărului! Urăşti şi iubeşti odată cu personajele cărţii. Lacrimile bucuriei, sau ale tristeţii mai adesea, se preling pe paginile prăfuite de neatenţie. Între coperţile gălbui găsesc închise vieţi şi idealuri. Eroii îmi devin prieteni sau duşmani… plictiseala dispare şi totul se coloreaza în culorile romanului preferat. Îmi împletesc visele cu cele ale personajelor.
Tresar… încep să desluşesc un suflet cunoscut! Oftez şi-ncep să mă-nfior… Sunt eu? Jocul acesta îl cunosc, e preferatul meu! Dar şi copilul părăsit, din ultima pagină, îmi e prieten, îl ştiu demult!... Oare nu sunt chiar eu?
Potecuţa dintre paginile cărţii mă duce la o căsuţă din turtă dulce şi parcă îmi este frică! Să mai citesc? Îmi fac curaj şi-ajung pe altă potecuţă! Alerg voios… doar-doar voi ajunge repede la marginea cărţii să pot vedea o-mparatie… Printre crengile unui copac desluşesc o lume a nevinovaţiei, o lume a celor ce nu cuvântă, iar gândăcelul e-aproape de soare, de unde se crede rupt!
Dar eu? Totuşi nu! Nu vreau să mă descurajez şi mă las prins în hora lacustelor. Topârceanu m-a învăţat că le place să se joace „de-a stelele căzătoare”.
M-ascund printre rafturi şi-aş vrea să rămân uitat aici.... Mai dau o pagină şi-ngheţ! Agrafe de lumină prind rândurile între ele, alcătuind o carte aurie…o carte din evul mediu, despre prinţi şi prinţese, despre oameni săraci si oameni bogaţi...mă emoţionez !...Aş vrea să fiu eu cavalerul ce o salvează pe prinţesa rapită, gata să-mi dau si viaţa in duel pentru iubirea ei...visez...m-aş mulţumi şi ca simplu rob ce s-ar zbate pentru drepturile unor nevoiaşi....Picurii de linişte care imi cădeau in suflet sunt şterşi de zgomotul puternic al geamulului bibliotecii tăcute.
Tocmai acum?... Da, trebuie să plec, las cartea jos, suspin şi simt un gol ce mi-a rămas în suflet... Simţeam că puteam găsi secretul unei vieţi mai liniştite…Voi reveni mâine, dar îmi voi aduce aminte oare unde am rămas? Dacă nu o să mai găsesc cartea aurie? O bibliotecă mare… Da!
Rămâne-un vis…
Mihaly Vlad, clasa a VIII-a, Sighisoara
Gimnaziul de Stat „Octavian Goga”
Speram… fără să-mi dau seama, m-am trezit în faţa unei alegeri. Gândurile îmi zburau răzleţe peste titlurile rupte din lumea imaginaţiei. În faţa rafturilor nu prea înalte din biblioteca şcolii mele stăteam emoţionat, încercând să mă regăsesc… Dar ce să aleg?
O carte subţire ca viaţa unui om îmi atrage privirea… îmi dau seama că aici voi învăţa simplitatea umilinţei şi lumina adevărului! Urăşti şi iubeşti odată cu personajele cărţii. Lacrimile bucuriei, sau ale tristeţii mai adesea, se preling pe paginile prăfuite de neatenţie. Între coperţile gălbui găsesc închise vieţi şi idealuri. Eroii îmi devin prieteni sau duşmani… plictiseala dispare şi totul se coloreaza în culorile romanului preferat. Îmi împletesc visele cu cele ale personajelor.
Tresar… încep să desluşesc un suflet cunoscut! Oftez şi-ncep să mă-nfior… Sunt eu? Jocul acesta îl cunosc, e preferatul meu! Dar şi copilul părăsit, din ultima pagină, îmi e prieten, îl ştiu demult!... Oare nu sunt chiar eu?
Potecuţa dintre paginile cărţii mă duce la o căsuţă din turtă dulce şi parcă îmi este frică! Să mai citesc? Îmi fac curaj şi-ajung pe altă potecuţă! Alerg voios… doar-doar voi ajunge repede la marginea cărţii să pot vedea o-mparatie… Printre crengile unui copac desluşesc o lume a nevinovaţiei, o lume a celor ce nu cuvântă, iar gândăcelul e-aproape de soare, de unde se crede rupt!
Dar eu? Totuşi nu! Nu vreau să mă descurajez şi mă las prins în hora lacustelor. Topârceanu m-a învăţat că le place să se joace „de-a stelele căzătoare”.
M-ascund printre rafturi şi-aş vrea să rămân uitat aici.... Mai dau o pagină şi-ngheţ! Agrafe de lumină prind rândurile între ele, alcătuind o carte aurie…o carte din evul mediu, despre prinţi şi prinţese, despre oameni săraci si oameni bogaţi...mă emoţionez !...Aş vrea să fiu eu cavalerul ce o salvează pe prinţesa rapită, gata să-mi dau si viaţa in duel pentru iubirea ei...visez...m-aş mulţumi şi ca simplu rob ce s-ar zbate pentru drepturile unor nevoiaşi....Picurii de linişte care imi cădeau in suflet sunt şterşi de zgomotul puternic al geamulului bibliotecii tăcute.
Tocmai acum?... Da, trebuie să plec, las cartea jos, suspin şi simt un gol ce mi-a rămas în suflet... Simţeam că puteam găsi secretul unei vieţi mai liniştite…Voi reveni mâine, dar îmi voi aduce aminte oare unde am rămas? Dacă nu o să mai găsesc cartea aurie? O bibliotecă mare… Da!
Rămâne-un vis…
Mihaly Vlad, clasa a VIII-a, Sighisoara
Gimnaziul de Stat „Octavian Goga”
Postări
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu