Domniţa Cetaţii Sighişoara

Era o dimineaţă sumbră,de la sfârşitul lui noiembrie.Noaptea ninsese mult,iar pământul era acoperit cu un strat gros de zăpadă.

Prin ceaţa densă şi umedă se zăreşte Cetăţuia Sighişoarei,cu ziduri înalte şi tremurânde,cu ferestre ca de smarald şi porţi grele,de fier.Printre ziduri şi ceaţă se zăresc paisprezece turnuri,adăpostind fiecare un meşteşugar.În cel mai mare şi impunător,intr-o cameră luminoasă cu mireasmă de salcâm,mă aflu eu,privind incremenită,prin fereastră,zidurile groase,învăluite parcă intr-o mantie albă de zăpadă.

Brusc au revenit la realitate.Visarea mi-a fost intreruptă de bătăi puternice în uşa odăii mele.Mă întreb dacă este sau nu cineva dincolo de aceasta.Fug,deschid şi îl zăresc pe tata,Conte de Sighişoara,care mă priveşte râzând.Nu îi inţelegeam privirea şi nici zâmbetul de pe chipul său.

Deodată mă dumiresc.Tata m-a invitat să-l urmez în salonul de primire al oaspeţilor,unde spre surprinderea mea,ne aştepta Marchizul de Mediaş,om nemilos,lacom şi crud,chiar şi cu servitorii săi.

Vizita lui nu m-a încântat deloc.Ştiam exact pentru ce venise.Cum pot să mă căsătoresc cu cineva pe care nu îl am deloc la suflet?Inima mea aparţine altui bărbat,cu ochii de cristal,pielea ca mătasea şi părul de aur.Un cavaler milostiv,cu inima plina de iubire şi sufetul pur ca apa limpede care izvorăşte din adâncuri.

În ciuda dorinţelor mele,Contele e de neclintit,considerâd că demn de o domniţă nu poate fi decât marchizul.

Nici lacrimile şi nici lametaţiile mele nu l-au putut îndupleca.Hotărârea era luată,nemaifiind cale de întoarcere:ori mă voi căsători,ori îmi voi petrece restul vieţii închisă in cel mai înalt turn de pe colină.Însă,prefer să mi se ofilească trandafirii obrajilor,între zidurile groase ale turnului, departe de lumina soarelui,decât să mi se usuce sufletul alături de un om pe care nu-l iubesc.

Noaptea se aşterne peste cetate şi orele trec din ce în ce mai greu.Mă simt departe...şi străină în această odaie care nu-mi spune decât că e pustiu...

Am deschis fereastra,încercănd să mă liniştesc.Vântul sufla puternic,împrăştiind valuri de ninsoare,cu glas stins.

Pe fereastra încărcată de zăpadă,lumânarea pâlpâia,încercând parcă să îndepărteze urmele lacrimilor...E târziu...Am adormit...învăluită de ecoul unui suspin,care vine din depărtări...

...Razele jucăuşe ale soarelui îmi bat in geam.E o noua dimineaţă...!Zăpada strălucitoare,mă face să zâmbesc,sădindu-mi parcă speranţa în suflet.

Învăluită de magia naturii îmi doresc pentru o clipă,să fiu asemenea ţăranilor zgribuliţi ce se perinda pe străzile cetaţii pentru care iubirea nu este o povară şi pentru care o clipă de fericire nu implică un asemenea sacrificiu.

Bătăile din uşă spulberă vraja care pluteşte în jurul meu.Dincolo de uşă e tata.Privirea lui iscoditoare mă inspăimantă,fata lui braydata de griji asteptă un răspuns,însă răspunsul meu nu l-a mulţumit.

Se aşeza pe divan cu capul în palme şi rămase aşa mult timp suspinând adânc.Deodată tresărind şi exlamă:’’pentru orice trofeu trebuie dată o luptă’’

Contele,om înţelept,cu luare aminte,propuse o întrecere intre cei doi viteji ,cavalerul chipeş şi marchizul ,învingatorul primind ca trofeu mâna frumoasei sale fiice.

Contele trimise un sol pentru a anunţa cele hotarâte,urmând ca a doua zi sa aibă loc turnirul ,în piaţa mare a cetaţii,în urma căruia mi se decidea soarta.

Totul se organiza în mare grabă.Era jumătate de ceas dupa ora 11 şi toţi locuitorii cetaţui se strânseseră şi aşteptau cu sufletul la gură începerea luptei.Când ceasul batu ora 12,în sunete de goarnă,intră călare cei doi luptători,îmbrăcaţi în platose şi armură cu coifuri stralucitoareSe opriră în mijlocul cetăţii şi aşteptară semnalul începerii luptei.Fiecare avea un ţel pentru care lupta:marchizul,lacom fiind,pentru averea tatălui meu,iar cavalerul chipeş pentru iubirea ce mi-o purta.Lupta a fost crâncenă şi sângeroasă în final marchizul fiind învins de voinicul cavaler.În uralele şi aplauzele celor ce au asistat la luptă,cavalerul îngenunchează în faţa contelui de Sighişoara cerându-mi mâna şi jurându-mi iubire veşnica.Om de cuvânt ,contele îşi respectă promisiunea făcută.:’’cel ce câştigă îţi va fi soţ’’.

A urmat o nuntă ca în poveşti ce a ţinut 3 zile şi 3 nopţi şi la care au fost invitaţi toţi reprezentanţii cetăţilor din împrejurimi.

Din acel moment,alta era viaţa în cetate.Alta era şi înfăţişarea locurilor şi lumina cerului.Neîncetat se schimba culoarea dealurilor,nuanţa povarnişurilor forma văilor ,privelişti pe care neaşteptate contraste ,le făcea minunate la vedere,când soarele încalzeşte un cer fără pată.





Mihai Madalina cls. a X-a Grupul Scolar Agricol