Sunt personaj într-o lume medievală

Şcoala Naţională de Gaz
Sabău Oana
Clasa a IX-a Economic

-Doamna Niculina?
Doamna Niculina era o femeie cu o faţă de un oval perfect, ca a unei păpuşi, netedă şi delicată ca un portelan. Ochii albastri precum marea şi buzele delicate precum un tranfadir tânăr şi pasional, de un roşu aprins, îi subliniau conturul feţei de un alb imaculat. Părul negru, lăsat pe spate îi dădea un strop de eleganţă. Doamna Niculina purta rochii complicate şi vaporoase, încât îi făcea pe cei din jur să-o fixeze cu atenţie.La gât purta un şirag de perle. Doamna Niculina părea ruptă parcă din înalta societate, dar destinul dur şi nemilos îi marcase viaţa în chip nefast.
In copilărie fusese numai şi numai fata mamei. Veselă şi fericită, ea trăia într-un sat micuţ, lângă mare. Fericirea părea s-o urmărească, numai că totul s-a năruit într-o secundă,când mama se îmbolnăveşte, iar la scurt timp moare. Din acel moment totul se schimbă în mod decisiv şi radical: tatăl renunţă să mai lupte cu viaţa la puţin timp după moartea soţiei mult iubite, sora,o fire mai rebelă, părăseşte casa părintească, iar Niculina se vede părăsită într-o lume în care unei fete singure îi rămân mult prea puţine obţiuni.
Am întâlnit-o pe vreme când muncea pe la casele oamenilor pentru aş putea asigura traiul. Pe cât era de tăcută şi tristă, pe atât era de frumoasă şi bună. Într-una din seri, când credeam că nimic rău nu mai poate să i se întâmple acelei fiinţe plăpânde, soarta a vrut ca să rămână şi fără casa în care fusese fericită pentru scurtă vreme. Ţin minte că nu s-a plâns niciodată şi privirea aceea tristă ce părea să nu o mai părăsească, o prindea de minune, era ruptă părcă dintr-o altă lume sau dintr-o poveste cu fiinţe diafane, ce-ţi taie răsuflarea. Ochii ei sfidau în continuare orice încercare menită parcă să-i demonstreze că celui sărac şi singur nu-i este dat să fie fericit. Am suferit în tăcere alături de ea, însă cu timpul am înţeles că tot zbuciumul ei fusese o pregătire pentru destinul măreţ ce-i fusese hărăzit. Ajunsă soţia unui prinţ, primeşte răsplata bine meritată pentru bunatatea, cinstea care n-au părăsit-o niciodată.
- Şi a trăit până la adânci batrâneţi doamniţa aceea frumoasă ? A rămas pururi frumoasă ? Şi-a mai găsit sora pierdută? A fost vreodată cu adevărat fericită? Vreau să aud finalul poveştii, vreau să ştiu dacă merită să speri…….să speri că într-o zi…in sfârşit , nu faci decât să mă amăgeşti cu aceeaşi poveste seară de seară, dar a trecut vremea când credeam în zâne şi în cavaleri gata să lupte pentru o iubire imposibilă.
-Atunci nu-ţi voi mai spune niciodată această poveste până nu îmi vei cere acest lucru. Şi o vei face cât de curând… ochii tăi imi confirmă zilnic povestea.