Sunt personaj în cartea preferată

Sunt personaj în cartea preferată

Este o zi ploioasă de toamnă. Stau la calculator şi încerc să-mi găsesc ceva de făcut. Nu găsesc nimic, şi îmi aduc aminte că o prietenă mi-a împrumutat o carte de care spunea că este preferata ei şi că a găsit-o mai interesantă decât data trecută când a citit-o. Iau cartea din bibliotecă şi mă apuc sa citesc. Sunt întreruptă foarte des de mama mea, care îmi cere să o ajut cu mai multe lucruri. Mă duc şi o ajut, termin treaba repede, pentru a mă întoarce să văd ce urmează să se întâmple în carte, pentru că se părea că va urma ceva interesant. Timpul a trecut şi s-a făcut seară. Îmi spun că nu contează şi citesc în continuare, dar rămân dezamăgită că nu am parte de acţiunea pe care mi-o imaginasem. O inchid, o las pe noptieră şi în scurt timp adorm.
Mă trezesc singură pe un câmp imens, unde soarele strălucea puternic şi câmpul cu flori de toate culorile parea desenat, animale zburdau cu voioşie, iar copiii fugeau de colo-colo. Încep şi mă plimb, sub cerul senin şi dintr-o dată se înnorează, copiii dispar, la fel şi floricelele colorate, se înnoptează şi se porneşte o furtună. Mi se pare cunoscut acest peisaj, şi-mi aduc aminte că am mai văzut acest loc. La fel ca şi în carte, cerul s-a înnorat şi a început ploaia, iar pe urmă doi copii au venit şi au început să se joace. Aici am rămas dezamăgită că nu s-a întâmplat ceva care să-mi capteze atenţia şi am închis cartea.
Acum, de fapt, din toate părţile veneau călăreţi cu suliţe într-o mână şi scuturi în cealaltă mână. Au început să se bată între ei. Eu, speriată de cele ce se întâmplă, m-am adăpostit sub un copac. Din copac un spân m-a strigat şi m-a ajutat să urc. Mi-a spus că aceşti soldaţi, în fiecare zi când este vreme mare, vin şi se luptă până la răsăritul soarelui. Dacă soarele îi atingea cu razele lui, ei automat deveneau scrum. Aveau un presentiment în legătură cu noţiunea timpului şi totdeauna plecau înainte de răsărit. În acea zonă aproape în fiecare zi ploua, deoarece o vrajă era aruncată asupra lor şi soldaţii mai tot timpul erau acolo, nefiind conştienţi de ceea ce fac. Doar dacă o fiinţă umană găsea cuvintele potrivite pentru a-i face să se trezească la realitate, vraja putea fi rupta. Auzind povestirea spânului, mi s-a înduioşatinima şi repede am coborât din pom să le spun soldaţilor să înceteze lupta. A fost în zadar, pentru că nimeni nu m-a băgat în seamă, chiar m-au ameninţat că dacă nu le dau pace o să mă omoare. Am început să plâng, când o zână a venit lângă mine şi mi-a spus că nu am de ce să plâng, şi că aş putea să îmi găsesc un rol în această poveste, şi să nu am încredere în spân. Mi-a povestit ceva despre faptul ca în fiecare rău este şi un bine, şi de asemenea în fiecare parte de bine şi o parte de rău. Nu am prea înţeles ce a vrut să zică, dar m-a sfătuit să iau pe mine haine de luptă şi calul ei alb şi să merg pe câmp. Am ascultat-o, iar când am ajuns în mijlocul soldaţilor, toţi au rămas încremeniţi. Se întrebau de unde este îngerul care stătea în mijlocul lor. Atunci le-am spus că eu nu sunt un înger, ci o persoană oarecare, care doreşte ca ei să nu se mai duşmănească între ei şi că o vrajă este abătută asupra lor. Le-am mai spus să se gândească şi la faptul că dacă ei mor, acasă cineva drag plânge după ei. În acel moment toţi au început să plângă, soarele a răsărit, iar cel care s-a prefăcut în scrum a fost chiar spanul. Vraja a fost ruptă, şi toţi soldaţii au plecat spre casele lor, fiind eliberaţi.
Eram fericită. Pentru prima dată eram eroul şi personajul principal într-o carte pe care eu am editat-o într-un vis. Dimineaţa următoare, am luat cartea să citesc în continuare. Aveam senzaţia că deja ştiu ce se va întampla. Erau aceleaşi lucruri care s-au desfăşurat şi în visul meu. De atunci nu mai subestimez nicio carte, şi citesc chiar dacă în câteva rânduri sau pagini nu este acţiunea la care mă aştept…



Craciun Daniela
Clasa a XI-a Matematica-Informatica
Liceul Teoretic “Axente Sever”, Medias