Viaţa ne împinge de la spate

“Carte frumoasă, cinste cui te-a citit”
Tudor Arghezi

Odată, cititul era o sursă de informare pentru adolescenţi; acum lumea a evoluat, s-a schimbat complet, informaţiile curg din toate părţile. Cultura generală o poţi acumula din alte surse decât cartea. Am devenit mult mai grăbiţi pentru a citi o carte “ din copertă în copertă”. Viaţa ne împinge de la spate.
În cărţi te regăseşti. Cititul îşi dă posibilitatea să evadezi, să te identifici cu orice personaj. Ca şi internetul sau televizorul, cititul dă, de asemenea, dependenţă însă această dependenţă sigur nu duce la obezitate sau la pierderea vederii.
Trebuie să dăm frâu liber sentimentelor noastre, mulţi la vârsta adolescenţei încep să-şi scrie primul roman, să-l scrie iar şi iar în gând în fiecare noapte schimbându-i sfârşitul în funcţie de starea lor de spirit.
Citind, dăm viaţă iluziilor, ne exprimăm suferinţa pe care ne-o provoacă lumea. Întotdeauna există un subiect cre ne macină sufletul şi mintea. Nu trebuie decât să punem sufletul pe hârtie şi să ne lăsăm citiţi.
Prin lectură, cunoşti sentimente pe care nu le-ai mai simţit până acum. Te alături unor eroi, descoperi locuri noi odată cu personajele, iubeşti, suferi, plângi, te bucuri şi visezi alături de personaje dar cu cartea în mână.
Dar nu mai avem timp pentru asta. Odată cu intrarea într-un nou mileniu, pentru generaţia de azi, cartea, lectura a fost înlocuită cu internetul sau televizorul.

Corlaciu Teodora
Cls. a XI-a
Lic. “Axente Sever”
PREMIUL II

Cartea - univers al fanteziei

Cartea este un univers paralel, nemărginit în care orice este posibil. Ea este cel mai valoros lucru pentur omenire, reprezintă evoluţia omului şi imaginaţia nemărginită a acestui.
Într-o carte se expun gânduri nenumărate. Este un univers al fanteziei care înfloreşte sau se distruge după voia scriitorului.
Este mistică, misterioasă şi poate fi descifrată diferit de fiecare dată când este citită.
O carte nu se rezumă doar la ceea ce este scris în ea, cuprinde şi crearea situaţiei şi ceea ce urmează.
Ne oferă, de asemenea, învăţături, ne ghidează în comportament, ne exune lucruri nebănuite care par imposibile, dar ele există în universul imaginar al cărţii.
Pentru mulţi este un refugiu, o escapadă din lumea reală. Ea ne relaxează, ne ajută să gândim limpede şi să ne eliberăm de stress.
Într-o carte apare lupta eternă dintre bine şi rău. Binele însă este mai presus de rău, el reprezentând fericirea, bucuria şi dreptatea în viaţă.
Fiecare carte este diferită în felul ei. Fiecare are un curs al evenimentelor diferit şi se referă la diverse teme din viaţa omului, teme care ne bântuie gândurile de la începutul existenţei sau teme care sunt plăcute şi preferate de oameni.
Când citesc, timpul trece foarte repede, lucrurile ce mă înconjoară nici nu le observ iar gălăgia din jurul meu n-o aud fiindcă sunt cu gândul la ceea ce citesc.
O carte, atunci când o citesc, mă acaparează, mă duce în universul ei, unde sunt martor la tot ce se întâmplă.
Deşi este înlocuită încet, încet cu mijloacele moderne de comunicare cum ar fi internetul, cartea este un obiect consacrat în societatea umană.
Ea reprezintă punctual de pornire spre civilizaţie.
Fiecare carte citită de un om îl marchează pe viaţă, îi oferă o perspectivă nouă asupra diverselor situaţii şi o soluţie pentru diferitele probleme.
Este incredibil cum o idee la care se adaugă puţină iamginaţie poate înflori în gânduri ample ca o sămânţă ce se transformă într-o floare maiestuoasă.
Cartea este nepreţuită, este fundamentul gândirii şi evoluţia civilizaţiei umane.

Rus Ioan Ovidiu
Cls. a VIII-a A
Scoala gen. cu cls. I- VIII Nr. 3
PREMIUL III

Povestea unui cititor de carte

A fost odată o fetiţă care nu era încă destul de mare pentru a merge la şcoală. Ea era veselă şi zburdalnică şi îi plăcea să se joace, dar mai ales era foarte curioasă şi dorea să afle mai multe despre lumea înconjurătoare.
În fiecare seară mama ei îi citea câte o poveste. Într-o zi, mama s-a gândit să o înveţe literele deoarece copila se plictisea de majoritatea jocurilor şi nu ştia ce să facă în timpul liber. Când a început să cunoască bine literele şi ştia să citească propoziţii întregi, mama i-a spus că în seara aceea ea îi va citi povestea. Fetiţa aştepta seara cu nerăbdare şi când aceasta a venit, a început să citească. Nu citea atât de cursive ca şi mama ei dar era fericită că ştia un lucru nou. Mama i-a luat mai multe cărţi iar fetiţa a început să-ţi facă un obicei din citit şi îi plăcea tot mai mult. Fără să-şi dea seama, a păşit în lumea magică a cărţilor şi fiecare carte pe care o citea era ca o prietenă bună care o învăţa lucruri noi şi interesante. Obişnuia să se identifice cu unul dintre personaje şi să trăiască alături de acesta toate bucuriile, tristeţile, speranţele şi împlinirile. Apoi a mers la şcoală iar cunoştinţele ei s-au îmbogăţit cu vremea.
Aceasta este povestea unui cititor de carte.

Petran Silvia
Cls. a VI-a
Scoala gen. nr. 7
PREMIUL III

Povestea unui cititor despre carte

Un băiat, pe nume Marius, credea că cititul este ceva plictisitor. Niciodată n-a încercat să citească o carte întreagă.
Lui i se părea că o carte este formată din câteva foi pe care erau aşezăate nişte litere fără rost. Într-o zi, mama lui a venit bucuroasă acasă că a primit un post de bibliotecară.
Ea i-a spus să vină în vizită la bibliotecă ca să vadă că nu e aşa cum crede el.
El i-a răspuns că se mai gândeşte dar până la urmă a mers la bibliotecă.
Când a ajuns acolo, s-a oprit în faţa unui raft cu cărţi.
A luat o carte din raft şi s-a aşezat pe scaun, a deschis cartea la o poveste numită „Cartea” şi a început s-o răsfoiască. Povestea începea aşa: „ O carte nu e doar o adunătură de file prinse de un cotor, oricine poate citi o carte, dar nu oricine o poate înţelege.”
După ce a citit aceste cuvinte a înţeles că a făcut o mare greşeală fiindcă nu e nimic rău în a citi o carte. Atunci s-a îndrăgostit pe loc de carte şi i-a spus mamei că o va împrumuta acasă să o citească în întregime. Iar de-atunci Marius a început să împrumute şi să citească cărţi de la bibliotecă.
Dar povestea nu se termină aici. El nu a dezvăluit nimănui că a început să citească.
Într-una din zile a plecat într-o vizită la bunicul lui. Când a intrat în casă, l-a găsit pe un fotoliu citind. S-a aşezat jos şi l-a întrebat ce carte citeşte. El i-a spus că este un basm cu Harap-Alb, apoi a lăsat cartea pe masă şi i-a povestit băiatului că el a început să citească de când era copil şi i-au plăcut foarte mult poveştile, de aceea le mai citeşte şi acum. Băiatul a luat cartea de pe masă, a răsfoit-o şi l-a întrebat:
-Bunicule, pot să iau cartea acasă să o citesc?
-Da, dragul meu, poţi!
-Dumnitale de ce îţi place să citeşti?
-Cărţile întotdeauna mi-au fost un bun prieten. Când era vreme urâtă afară, luam o carte în mână ca să treacă mai folositor timpul. Întotdeauna am descoperit lucruri noi într-o carte. Ea mi-a fost alături la nevoie. Şi se zice că oamenii înţelepţi sunt oameni care citesc cărţi. De aceea este bine să-i descoperi comorile încă de tânăr.
-Îţi mulţumesc! Promit că aşa voi face!
-Bine, la revedere, nepoţele!
-La revedere, bunicule!
Din această povestioară trebuie să reţinem că: ÎNŢELEPCIUNEA O PUTEM GĂSI ÎNTR-O CARTE.

Roşa Denisa
Cls. a VI-a C
Şc. Gen. Nr. 7, Mediaş
PREMIUL II

Povestea unui cititor despre carte

De foarte multe ori cartea şi lectura în sine aduc o notă mai specială în viaţa celor care citesc. Ea ascunde, în spatele multitudinii de cuvinte şi expresii maiestuos meşteşugite, înţelesuri pe care nu întotdeauna suntem capabili să le descoperim fără ajutorul lecturii. Chiar dacă ştiinţa şi tehnologia au evoluat foarte mult în aceste ultime decenii, nu poate exitsa un termen de comparaţie cât de cât egal între carte sau computer.
Îmi amintesc cu plăcere de satisfacţia pe care am avut-o în urma citirii primei cărţi din viaţa mea şi, de atunci, acel sentiment indescifrabil însoţeşte mereu sfârşitul oricărei cărţi citite. Cărţile au avut, oarecum, puterea de a mă schimba: mi-au şlefuit educaţia şi mi-au arătat că lumea pe care eu o văd mică, este, în realitate, imensă. Ce poate fi mai plăcut decât călătoria în spaţiu şi timp imaginându-ţi viaţa şi oamenii aşa cum vrei tu? Universul cărţi sfidează trecutul, prezentul şi viitorul prezentând evenimente şi epoci de mult apuse prin prisma sentimentelor puternice create. Cartea te pregăteşte pentru viaţă, ea însăşi fiind o dovadă a grandorii vieţii şi a importanţei acesteia pentru noi, oamenii. Cine ne poate introduce în lumea zânelor şi a elfilor, în lumi inefabile dar feerice în acelaşi timp? Cine ne îndrumă să credem în ceea ce vedem în jurul nostru şi care , totuşi, este un dar al imaginaţiei? CARTEA este cea care dezvoltă în tine simţământul de bunătate făcându-te să zăreşti chiar şi ivirea unui fir e iarbă care te îmbie să fi atent la sentimentele şi trăirile celorlalţi, devenind astfel şi un bun psiholog.
Fiecare dintre noi are dreptul să o accepte, să-şi deschidă sufletul şi mintea în faţa acestei minuni, permiţându-i să facă parte din minuscula lui lume, însă majoritatea nu o fac. Nu trebuie să judec acum pe nimeni, deşi, din laşitate, numim cartea doar „un lucru demodat care nu mai este necesar în vremurile noastre”. Probabil datorită prejudecăţilor de toate felurile, care în ultimul timp ne-au invadat vieţile şi căminele, avem tăria suficientă de a o denigra în folosul tehnologiei.
Iubesc cartea, deşi acum este un subiect pe care toată lumea îl evită. Povestea mea este prea bine cunoscută pentru a mai fi considerată demodată. Povestea mea include cartea şi tot ceea ce ţine de ea şi nu îmi va fi niciodată teamă să vorbesc despre ea aşa cum toată lumea ar trebui să vorbească. Mai am o nelămurire doar: cum poate fi cineva pasionat de carte şi lectură când el nu a înţeles că realizarea unei cărţi, din punct de vedere al conţinutului, este o artă şi nu un mod eficient de obţinere a faimei şi împlinirii materiale? Doar cei care iubesc arta pot iubi cu adevărat CARTEA.

Vijoli Cristina
Cls. a IX-a
Lic. „Axente Sever”
PREMIUL II

Povestea unui cititor despre carte

Rostesc descântecul : „ Deschide-ţi braţele şi năpădeşte-mă cu valuri de cuvinte, o carte nu se lecturează, se simte.”

Uşa era întredeschisă. Zeci de emoţii alergau în mine, eu alergam deodată cu ele. Ne-am oprit în faţa intrării. Nu aveam idee de ceea ce urma să se întâmple după trecerea pragului, vântul curiozităţii m-a suflat înăuntru.
Supriză! Am căzut într-un univers monocolor, iar eu... eu eram elementul incorect. Intrusul.
Hainele mele viu colorate, roşcatul din păr, până şi verdele din ochi nu erau în concordanţă cu cosmosul în care-am nimerit. Era o adevărată antiteză. Îmi venea să intru în pământ de ruşine, îmi venea să strig cât pot de tare că-mi pare rău că le-am invadat teritoriul. Am gonit spre uşă. A refuzat să se deschidă. Eram eu, prizonieră în lumea lor.
O avalanşă de străini negri s-au lipit e alb sub forma unui cod. Mă priveau insistent.
Îmi păreau cunoscuţi, trăiam acea senzaţie pe care o simţi atunci când revezi un om după mult timp.
Ştiam! Gata! I-am recunoscut. Străinii nu erau decât litere. Codul avea să fie descifrat. Începea povestea.
Pe măsură ce descifram, scădeau temerile de necunoscut. Începeam să fiu una de-a lor. M-au adoptat.
Povestea era uimitoare, personajele au jucat un spectacol adevărat dedicat mie. Eram uluită de ceea ce mi se întâmplase, îmi venea să împart tuturor fericirea mea, fiindcă unii oameni caută o viaţă întreagă asemenea trăiri.
Când am ieşit din carte, am izbucnit! Deja îmi lipsea Uriaşul, grădina lui, castelul şi copiii.
În călătoria mea am adunat înţelepciune, iar senzaţia pe care o ai la sfîrţitul poveştii nu poate fi exprimată „în străini negri”, nu poate fi comparată. Finalul este cea mai bună parte a codului.
Mulţumesc Oscar Wilde pentru scrierile frumoase!

Rostesc descântecul: „ Închide-ţi braţele şi păstrează sufletul meu, e în siguranţă la tine, eu voi simţi cu al tău.”

Haţegan Ioana
Cls. a XII-a
Lic. „Axente Sever”
PREMIUL II

Povestea unui cititor despre carte

“Cartea este mica mobilă a minţii noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de-a gândi, a insuficienţei noastre, cum şi-a bucuriilor sufletului.” ( Emile Faguet)
Am fost şi sunt încă de unii admirată, de alţii acuzată că citesc prea mult, mă refugiez în paginile cărţii şi îi ignor pe ceilalţi, ignor societatea actuală; prin societatea actuală spun: numai muzică proastă, ignorantă, pornografie, reclame, informaţii peste informaţi total inutile şi fără semnificaţie reală. De adolescenţi sau colegi, cei care citim pentru cultura generală sau numai de plăcere, suntem văzuţi ca cei care nu se conformează zilelor noastre pentru că sunt puţini cei care mai citesc, pe puţini îi mai interesează psihologia criminalului descrisă de Dostoievski, lumea absurdă a lui Coelho, observaţia fină şi umorul lui Jane Austen, descoperirea formulei fericirii sau a serenităţii descrisă de Herman Hesse.
“Cum mai reuşeşti să citeşti?” : întrebare ce îmi este adresată adesea când cercul orelor zilnice ne este înconjurat de treburi urgente şi ne croim drum anevoios printer ele, scurtând nopţile. “Tu cum reuşeşti să nu?”, le răspund în gând. Timpul nu se pierde când citeşti. Timpul se multiplică, se umflă multidimensional; afundaţi în realităţile alternative devenim matusalemi paraleli, ne despărţim în mănunchiuri de posibilităţi, ne răsucim îndemânatici spre interior şi apărem, sf, în alte lumi. Dacă nemurirea este imposibilă, cu o carte poţi măcar să-ţi întinzi şi lăţeşti şi încolăceşti elastic existenţa, s-o plimbi prin labirinturi şi s-o avânţi spre eter, să sapi, cârtiţa, după înţelesuri ori să goneşti în viteza exaltată a drumului deschis. Iar realitatea, abstractizată prin catenele inscripţiilor de pe hârtie, curge în noi cu o altfel de fluiditate, se autoclădeşte în interior din materiale subtil diferite, se învăluie într-o scânteiere aparte.
Citesc pentru că în fiecare carte mă regăsesc, recitesc din nou o cartea pentru că de fiecare dată învăţ altceva nou; cum spunea şi Fichte: “ Citiţi încet;recitiţi şi mai încet!”
Cartea trebuie simţită, mirosită, trăită, nu doar citită. Da, sunt de accord cu accesul liber la lectură, fie ea şi pe calculator. Măcar aşa poate o să înceapă să citească şi cei care invocă întotdeauna lipsa timpului. Eu prefer varianta tipărită, pentru că pe internet sau pe ecranul unui calculator parcă nu mai e carte şi nu mă pot concentra. Oricum, e un lucru bun şi nu mi se pare o ameninţare- tiparul va fi mereu acolo.
Un gând pentru cei care preferă internetul, televizorul, tehnologia actuală cu toate beneficiile ei să le satisfacă toate poftele, le spun: Aleg să citesc. Judecaţi-mă pentru asta. Acuzaţi-mă. Poate aveţi dreptul ăsta. Şi poate aveţi şi dreptul la prostie. Aşa cum şi eu am dreptul la cultură.

Muscă Ligia
Cls. a XI-a
Liceul “Axente Sever”
PREMIUL I

Povestea unui cititor despre carte

De vrei să mergi în lumea minunată a poveştilor, acolo unde basmul prinde viaţă, acolo unde lumea se uneşte cu povestea, atunci ia-ţi o carte.
Cartea este o lume minunată a poveştilor, locul paradisului, o cetate fermecată în care nu pot intra numai cei care ştiu citi. Ea este scrisă de mai mulţi oameni harnici şi înţelepţi care, oră după oră, zi după zi, scriu frumuseştea poveştilor care, de cele mai multe ori, te ung pe suflet cu farmecul, duioşia şi veşnicia care le învăluie. Toţi acei oameni minunaţi sunt vrăjitorii poveştilor care ne luminează minţile şi ne hrănesc imaginaţia.
Cartea de poveşti cuprinde o scânteie fermecată pe care unii copii chiar şi adulţ n-o înţeleg, pentru că n-o citesc. Să citeşti este o adevărată comoară pe care, dacă vrei s-o descoperi, să o găseşti sau să te bucuri de frumuseţea ei, trebuie să o cauţi.
O vei găsi cu siguranţă undeva, pe un raft, poate prăfuit, care aşteaptă mângâierea mâinilor tale.

Bădiu Alina Cristina
Cls. a VI-a A
Şc. Gen. „Mihai Eminescu”
PREMIUL I