Povestea unui cititor despre carte

De foarte multe ori cartea şi lectura în sine aduc o notă mai specială în viaţa celor care citesc. Ea ascunde, în spatele multitudinii de cuvinte şi expresii maiestuos meşteşugite, înţelesuri pe care nu întotdeauna suntem capabili să le descoperim fără ajutorul lecturii. Chiar dacă ştiinţa şi tehnologia au evoluat foarte mult în aceste ultime decenii, nu poate exitsa un termen de comparaţie cât de cât egal între carte sau computer.
Îmi amintesc cu plăcere de satisfacţia pe care am avut-o în urma citirii primei cărţi din viaţa mea şi, de atunci, acel sentiment indescifrabil însoţeşte mereu sfârşitul oricărei cărţi citite. Cărţile au avut, oarecum, puterea de a mă schimba: mi-au şlefuit educaţia şi mi-au arătat că lumea pe care eu o văd mică, este, în realitate, imensă. Ce poate fi mai plăcut decât călătoria în spaţiu şi timp imaginându-ţi viaţa şi oamenii aşa cum vrei tu? Universul cărţi sfidează trecutul, prezentul şi viitorul prezentând evenimente şi epoci de mult apuse prin prisma sentimentelor puternice create. Cartea te pregăteşte pentru viaţă, ea însăşi fiind o dovadă a grandorii vieţii şi a importanţei acesteia pentru noi, oamenii. Cine ne poate introduce în lumea zânelor şi a elfilor, în lumi inefabile dar feerice în acelaşi timp? Cine ne îndrumă să credem în ceea ce vedem în jurul nostru şi care , totuşi, este un dar al imaginaţiei? CARTEA este cea care dezvoltă în tine simţământul de bunătate făcându-te să zăreşti chiar şi ivirea unui fir e iarbă care te îmbie să fi atent la sentimentele şi trăirile celorlalţi, devenind astfel şi un bun psiholog.
Fiecare dintre noi are dreptul să o accepte, să-şi deschidă sufletul şi mintea în faţa acestei minuni, permiţându-i să facă parte din minuscula lui lume, însă majoritatea nu o fac. Nu trebuie să judec acum pe nimeni, deşi, din laşitate, numim cartea doar „un lucru demodat care nu mai este necesar în vremurile noastre”. Probabil datorită prejudecăţilor de toate felurile, care în ultimul timp ne-au invadat vieţile şi căminele, avem tăria suficientă de a o denigra în folosul tehnologiei.
Iubesc cartea, deşi acum este un subiect pe care toată lumea îl evită. Povestea mea este prea bine cunoscută pentru a mai fi considerată demodată. Povestea mea include cartea şi tot ceea ce ţine de ea şi nu îmi va fi niciodată teamă să vorbesc despre ea aşa cum toată lumea ar trebui să vorbească. Mai am o nelămurire doar: cum poate fi cineva pasionat de carte şi lectură când el nu a înţeles că realizarea unei cărţi, din punct de vedere al conţinutului, este o artă şi nu un mod eficient de obţinere a faimei şi împlinirii materiale? Doar cei care iubesc arta pot iubi cu adevărat CARTEA.

Vijoli Cristina
Cls. a IX-a
Lic. „Axente Sever”
PREMIUL II