Povestea unui cititor despre carte

“Cartea este mica mobilă a minţii noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de-a gândi, a insuficienţei noastre, cum şi-a bucuriilor sufletului.” ( Emile Faguet)
Am fost şi sunt încă de unii admirată, de alţii acuzată că citesc prea mult, mă refugiez în paginile cărţii şi îi ignor pe ceilalţi, ignor societatea actuală; prin societatea actuală spun: numai muzică proastă, ignorantă, pornografie, reclame, informaţii peste informaţi total inutile şi fără semnificaţie reală. De adolescenţi sau colegi, cei care citim pentru cultura generală sau numai de plăcere, suntem văzuţi ca cei care nu se conformează zilelor noastre pentru că sunt puţini cei care mai citesc, pe puţini îi mai interesează psihologia criminalului descrisă de Dostoievski, lumea absurdă a lui Coelho, observaţia fină şi umorul lui Jane Austen, descoperirea formulei fericirii sau a serenităţii descrisă de Herman Hesse.
“Cum mai reuşeşti să citeşti?” : întrebare ce îmi este adresată adesea când cercul orelor zilnice ne este înconjurat de treburi urgente şi ne croim drum anevoios printer ele, scurtând nopţile. “Tu cum reuşeşti să nu?”, le răspund în gând. Timpul nu se pierde când citeşti. Timpul se multiplică, se umflă multidimensional; afundaţi în realităţile alternative devenim matusalemi paraleli, ne despărţim în mănunchiuri de posibilităţi, ne răsucim îndemânatici spre interior şi apărem, sf, în alte lumi. Dacă nemurirea este imposibilă, cu o carte poţi măcar să-ţi întinzi şi lăţeşti şi încolăceşti elastic existenţa, s-o plimbi prin labirinturi şi s-o avânţi spre eter, să sapi, cârtiţa, după înţelesuri ori să goneşti în viteza exaltată a drumului deschis. Iar realitatea, abstractizată prin catenele inscripţiilor de pe hârtie, curge în noi cu o altfel de fluiditate, se autoclădeşte în interior din materiale subtil diferite, se învăluie într-o scânteiere aparte.
Citesc pentru că în fiecare carte mă regăsesc, recitesc din nou o cartea pentru că de fiecare dată învăţ altceva nou; cum spunea şi Fichte: “ Citiţi încet;recitiţi şi mai încet!”
Cartea trebuie simţită, mirosită, trăită, nu doar citită. Da, sunt de accord cu accesul liber la lectură, fie ea şi pe calculator. Măcar aşa poate o să înceapă să citească şi cei care invocă întotdeauna lipsa timpului. Eu prefer varianta tipărită, pentru că pe internet sau pe ecranul unui calculator parcă nu mai e carte şi nu mă pot concentra. Oricum, e un lucru bun şi nu mi se pare o ameninţare- tiparul va fi mereu acolo.
Un gând pentru cei care preferă internetul, televizorul, tehnologia actuală cu toate beneficiile ei să le satisfacă toate poftele, le spun: Aleg să citesc. Judecaţi-mă pentru asta. Acuzaţi-mă. Poate aveţi dreptul ăsta. Şi poate aveţi şi dreptul la prostie. Aşa cum şi eu am dreptul la cultură.

Muscă Ligia
Cls. a XI-a
Liceul “Axente Sever”
PREMIUL I