Scriitorii, cititorii şi cărţile

Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrâne, urâte,
Masti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;
În noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;
Voi credeati în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Si de-aceea spusa voastra era sunta si frumoasa,
Caci de minti era gândita, caci din inimi era scoasa,
Inimi mari, tinere înca, desi voi sunteti batrâni.
S-a întors masina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain!

(“Epigonii” , de Mihai Eminescu)

Când citim, trebuie să observăm detaliile cu tandreţe. Nu este nimic greşit în raza de lumină a generalizării, dacă ea apare după ce razele jucăuşe ale soarelui cărţii au fost adunate cu grijă. Dacă cineva porneşte cu o generalizare gata făcută, începe de la capătul greşit şi se îndepărtează de carte înainte de a fi început să o înţeleagă
Timpul şi spaţiul, culorile anotimpurilor, mişcările munţilor, toate acestea sunt pentru scriitorii de geniu, nu noţiunile tradiţionale ce pot fi împrumutate de la biblioteca în mişcare a adevărurilor, ci o seriede surprize unice, pe care marii artişti au învăţat să le exprime în modul lor unic. Autorilor minori le rămâne ornamentarea lucrurilor comune; ei nu se obosesc să reinventeze ăn vreun fel lumea; ei numai încearcă să scoată cât mai mult dintr-o ordine dată a lucrurilor, din modelele tradiţionale ale ficţiunii.
Variaţiile pe care le pot produce epigonii, în aceste limite, pot fi amuzante într-un chip decent pentru că cititorilor minori le place să-şi vadă propriile idei deghizate în chip plăcut. Dar adevăratul scriitor, cel care trimite planeta să se învârtă, modelează un om adormit şi preschimbăăncetişor coasta adormitului, acel gen de om nu are valori la îndemână: el trebuie să şi le creeze singur.
Când privim un tablou nu trebuie să ne plimbăm ochii într-un fel anume, chiar dacă asemeni unei cărţi, o pictură poate avea elemente de adâncime şi compoziţie. Când citim o carte, trebuie să ne alocăm timp, pentru a ne obişnui cu ea.
Ei…..cum alegeţi cărţile pe care le citiţi? Recomandări de la prieteni, vă luaţi după nasul propriu, în urma unor sesiuni de răsfoieli prin librării, pur şi simplu pentru că v-a „lovit ” un titlu sau o copertă.... eu am avut şi am mari probleme la capitolul ăsta.
Iniţia a fost simplu. Citeam ce exista în biblioteca de acasă. Mare biblioteca, avea cam tot ce trebuie şi pentru toate vârstele, începând cu „Amintirile” lui Creangă până la tot felul de filozofii. Am început să iau la rând ce exista deja în casă. Apoi am încercat şi cu biblioteca din şcoală dar nu mă lăsa să-mi aleg eu cartea, eram obligată să iau ce considera bibliotecara că trebuie să citesc la vârsta mea.
Când am început să cumpăr eu cărţi a început şi greul. Aveam o prietenă care mi-a recomandat poeziile lui George Bacovia. M-am îndrăgostit pur şi simplu de ceea ce scria el. Am acasă în prezent toate volumele, toate citite şi recitite şi nu mă mai satur să-i ascult poeziile.
Ei....acum e clar că internetul e regele. Citesc reviste culturale, mai văd ce scot nou editurile, pentru şcoală toate operele le găsesc aici, pentru ce îţi mai trebuie biblioteca?dar trebuie să recunosc că-mi lipseşte senzaţia pe care o aveam când citeam George Bacovia în grădină, în linişte şi nu stăteam ca în momentul de faţă cu ochii în calculator.
Când mă uit la teancul de cărţi citite şi mă gândesc şi acum să cochetez cu ideea de a scrie poezie sau proză, îmi revine coriozitatea, cine e cititorul ideal? Acesta, după părerea mea, e în centru lumii şi nimeni nu îi mută convingerea că toate cărţile pe care le-a citit au fost scrise pentru el.
„Cartea aleasă de noi să ne fie un tovarăş, un prieten, un adversar; să stăm de vorbă, să judecăm, să discutăm cu el: numai astfel ne poate folosi cititul.”
(Diterot)

Secaşan Alexandra, Clasa a XII-a B, Grup Şcolar de Industrie Uşoară Mediaş