Gândul şi cartea

Era de mult. . .o ploaie rece cădea cu stropi imenşi din bolta cenuşie, sprijinită pe stejarii inalţi care impodobeau minunata pădure de la poalele muntelui.Înalţii strajeri ai muntelui aruncau umbre macabre pe muşchiul moale al pădurii.
Cei mai înalţii stejari făceau de strajă unei poieni mici, izolată de restul omenirii, care gazduia o casuţă construită din bârne, care privită de departe puteai crede cu uşurinţă că este nelociută. La geamuri fluturau draperii de damask roşii,care încă şi-au păstrat stralucirea, chiar dacă fuseseră atârnate la gemuleţe cu mult timp în urmă.

Un om înaintat în vârstă cugeta....
Pe masa lui de lucru nu era decat o foaie pe care, cu cerneală neagră era aşternut doar un singur gând. Langa foaie se aflau tocul şi cerneala, iar in centrul mesei o carte groasă prăfuită. Stropii reci ai ploii pătrunseră prin geamul deschis, poposind pe foaia albă de hârtie. Batranul se ridică şi merse la geam… Privi o clipă jocul stropilor reci, apoi închise geamul şi ieşi din încapere. Pret de o clipa totul rămase nemişcat, încremenind parcă în timp.Doar lumânarea a avut curajul să se stingă... În rest…tăcere…
- A plecat?..întreba Gândul cu voce înceată?
- Da! Spuse cu o voce blândă, dar mai hotărâtă, Cartea prafuită
- Ahh…suspină Gândul…de trei zile ramân singur fără niciun prieten pe această foaie albă.
- Dar mă ai pe mine...,spuse Cartea, şi eu te iubesc!
- Da!!!spuse înduioşat Gândul...numai tu mă iubeşti ceilalţi au uitat de mine...şi eu te iubesc.
- Vai. . .spuse Cartea într-un târziu...Şi eu sunt singura, tot numai pe tine te am!
- Dar cum?...se miră Gândul. Tu eşti alcătuită din multe, multe gânduri. Mai multe gânduri împreună sunt foarte fericite, nu te simţi fericită? Eşti o carte de valoare!
- Fericită?...Ce folos că sunt veche şi scrisă de un om înţelept, dacă zac în această casă de sute de ani, doar ca să ramân ca moştenire de la un om la altul?...Poate dacă aş fi undeva, într-obibliotecă mare şi luxoasă, aş fi citită de mulţi oameni şi mult mai apreciată decât dacă stau şi zac pe această masă, pe jumătate mucegăită...spuse Cartea indignată.
Nici nu termină Cartea de vorbit, că o Carte Bătrână,foarte bătrână, pe jumatate ruptă şi fără coperţi...spuse cu o voce dureroasă:
- Draga mea. . .Eu, sunt mult mai veche decât tine, am trecut prin multe în viaţă şi am ajuns chiar şi în cea mai luxoasă bibliotecă din lume...dar...
- Tu?! În cea mai luxoasă bibliotecă din lume? izbucniră într-un glas Cartea şi Gandul.
- Da,copii...A fost demult. . .Atunci cărţiile erau întradevăr preţuite, citite şi puse la loc de cinste, dar de la un timp oamenii au început să nu mai fie interesaţi de cărţi..., Batrana Carte suspina indelungat ....
- Dar oamenii nu-şi dau seama de comorile pe care le deţin doar cărţile?
- Într-adevar, numai într-ocarte poţi găsi atâtea comori ascunse şi giuvaiere, doar citind ai minunata senzaţie de a te năpădi multe sentimente diferite în acelaşi timp...Când citeşti, parcă te rupi de această lume şi treci pe nişte meleaguri nemaipomenite. . .cuvântă din nou Cartea Bătrână
Astfel au adormit cu toţii, cu gândul dus departe la oamenii care pe zi ce trecea nu mai erau interesaţi de cărţi.
Dar dimineata cand Cartea se trezii observă cu îngrijorare că Gândul lipsea... Trecură săptămâni, dar acesta nu se întoarse. Dar totuşi după luni întregi de aşteptări Bătrânul intră în cămăruţă cu foaia pe care era aştemut Gândul în mână şi o aşeză sub coperta Cărţii. După ce acesta părăsii camera Gândul exclamă:
- Vai, draga mea, doar acum am simţit ce mult te iubesc...spuse acesta sarutând-o tandru pe file.
- La fel şi eu, spuse Cartea cu lacrimi de dragoste in ochii obosiţi de nesonm...
Acum erau din nou fericiţi, el avea să rămână tot timpul în coperta Cărţii, pentru că nu-i putea fi adăugat nimic din cauza frumuseţii şi complexităţii sentimentului pe care îl simţea…

Gândilă Emanuele, Clasa a X-a, Liceul Teoretic Axente Sever