Cartea

Era o dată o lume în care trăia un prinţ care nu era mulţumit de învăţăturile pe care le primea prin vorbe. Bănuia că trebuie să existe ceva care să adâncească cunoaşterea. Tot timpul se frământă, până într-o zi când se plimbă prin grădina palatului, a văzut un bătrân care privea atent la o foiţă subţire din coajă de copac. Curios prinţul îl întrebă:
- Ce ţi se pare aşa de interesant de te uiţi la foaia asta subţire?
- Nici eu nu prea pricep dar văd că-mi dă înţelepciune, mărite prinţ.
- Poţi să obţii înţelepciune mai multă fără să asculţi doar cuvinte?
- Dacă vrei să afli adevărul trebuie să străbaţi opt văi, patru dealuri şi cinci munţi.
- Şi cum pot face asta?
- Bătrânul i-a dat foaia subţire pe care scria „floarea înţelepciunii şi iarba curajului”, zicând:
- Dacă vrei să treci de munţii cei mai înalţi trebuie să treci mai întâi prin valea ABECEDARULUI, fiecare vale, deal sau munte străbătut va însemna pentru tine mai multă înţelepciune, dar la prima vale vei găsi un îndrumător care te va ajuta să treci de primele patru văi, iar de la valea a cincia vei avea mai mulţi îndrumători şi la fiecare vale, deal şi munte vei avea din ce în ce mai mulţi dar trebuie să asculţi în tocmai de ei. Ascultând, prinţul, străbate văile, dealurile şi munţii, dar la capăt de drum dă de un bătrân înţelept care se uită la el cu duioşie. Prinţul îl întrebă:
- Cum de am străbătut văile, dealurile şi munţii şi totuşi mi se pare că nu sunt pe deplin înţelept?
- Prinţul meu, eşti vrăjit, vraja care te-a cuprins se numeşte „cartea”. Ca să fi pe deplin înţelept trebuie să o preţuieşti şi să o respecţi tot timpul.

Ioana Duma, Clasa a v-a B, Şcoala cu Clasele I-VIII Nr.5 Mediaş