Împărăţia cărţilor

Fulgi uriaşi legănători ca puful alunecau într-un dans ameţitor peste lume. Se aşterneau ca o plapumă peste pământul zgribulit de frig. Acest frig, ca un zmeu, muşcă din obrajii prietenilor mei care au fost la joacă.
Am intrat în casă cu patinele pline de zăpadă. Tocmai când mama mă certa, m-am împiedicat de o carte şi cartea aceea mi se părea cunoscută. Atunci am luat cartea în mână şi am început să o răsfoiesc. În timp ce o răsfoiam a început să-mi placă şi deodată presimţeam că sunt într-o lume de vis. Eram în ţara mea preferată, Norvegia. În jurul meu vedeam numai şi numai apă sclipitoare ca cerul senin de vară. Eram pe o stâncă minunată în faţa casei, în jurul meu erau stânci înalte care mi se păreau că mă înghit.
Pe apele liniştite ale Oceanului Atlantic se vedeau în depărtare tot felul de bărcuţe şi corăbii de toate dimensiunile. Din depărtare ele păreau minuscule iar de aproape păreau ca nişte munţi înalţi şi ascuţiţi. Pădurile erau înverzite şi natura era înflorită iar florile erau ca un curcubeu multicolor. În grădinile zoologice vedeai animale de toate mărimile, de la cel mai mic animal până la cel mai mare. Priveliştea era minunată, mai ales serile de vară şi apusul de soare roşiatic care mergea şi el la culcare. În nopţile senine, pe bolta cerească, apare Luceafărul de noapte sclipitor, ca un glob mare, strălucitor.
Deodată m-a strigat mama să merg să stau cu nepoţii mei.
Am lăsat cartea din mână şi m-am trezit înapoi în lumea reală.
Cartea a fost, este şi va fi întotdeauna un mijloc de cunoaştere şi de inspiraţie pentru mine şi pentru cei din jurul meu.

Scumpu Sonia