Un fulg de nea

Cătană Cristina
Şc. cu cls. I – VIII „Mihai Eminescu”
Mediaş
cls. a V – a A

Într-o zi de iarnă deasă, un băiat pe nume Andrei a văzut la fereastră o floare de gheaţă. Atunci dorea să iasă afară dar părinţii nu i-au dat voie. Când a auzit, s-a lipit cu nasul de geam şi se gândea: „Oare cum e să fii un fulg de nea?!”
În noaptea aceea a visat ceva extraordinar – a visat că o zână fermecată i-a spus:
- Hei, tu, băieţelule! Te-am văzut astăzi stând trist în casă, uitându-te la copiii de afară. De ce nu ai ieşit şi tu?
- Pentru că nu m-au lăsat părinţii. Dar mi-aş dori mult să fiu şi eu un fulg de nea.
- Dacă asta îţi doreşti o să-ţi îndeplinesc dorinţa.
- Ooo...mulţumesc, zâniţă bună!
În timp ce dormea l-a trezit un vuiet zgomotos şi rece. Când a deschis ochii s-a văzut sub forma unui fulg. După ce vântul l-a dus foarte departe, a căzut pe zăpadă. Atunci a văzut că viaţa unui fulg nu este atât de palpitantă cât credea el.
- Eu asta am vrut să-ţi arăt, de aceea ţi-am îndeplinit dorinţa! spuse zâna apărută din nou.
- M-am convins şi eu. Te rog, transformă-mă înapoi în băieţel, că nu-mi place viaţa unui fulg de nea!
Zâna l-a transformat înapoi în băiat. El credea că a visat dar după aceea şi-a dat seama că de fapt nu a fost un vis pentru că era ud când a ajuns din nou băiat.
Copilul le-a povestit şi celorlalţi dar, din păcate, nimeni nu l-a crezut. Dar el totuşi credea în această poveste. Apoi şi-a dat seama că nu trebuie să-ţi imaginezi ceva şi să crezi în ceea ce ţi-ai imaginat.