miercuri, 23 decembrie 2009

Elev în epoca comunistă

Am fost elev în timpul Comunismului şi "mă întorc cu luare aminte în trecut", ca să fac o retrospectivă a vieţii din acel regim totalitar.
După marea revoluţie Socialistă din octombrie, care a avut loc în Rusia, datorită apariţiei URSS - marele imperiu communist, s-a format şi în România, la 8 mai 1921, Partidul Comunist Român.
O dată cu trecerea anilor, acest partid a devenit mai puternic, aşa încât în al doilea Război Mondial, a declarat că armata germană, condusă de Hitler, a fost învinsă şi datorită comuniştilor, deoarece tinerii comunisti au participat la Insurectia armată declanşată de Intevenţia Regelui la 23 august 1944 şi care a dus la eliberarea ultimei fâşii de pământ românesc .
După aceea, datorită prezenţei trupelor sovietice în România, comuniştii au devenit puternici şi trebuiau să preia puterea politică cu orice preţ.
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost forţat să abdice şi să părăsească ţara împreună cu Familia Regală. In aceeaşi zi, România a devenit Republică Populară, iar după proclamare, comuniştii s-au instalat la conducerea ţării. Printre conducătorii acestui regim i-aş aminti pe Dr. Petru Groza, Ana Paucar şi Gh. Gheorghiu Dej - primul conducător comunist.
In anul 1948 au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie : fabricile, uzinele, au fost naţionalizate şi preluate de către Statul comunist, iar străbunicii şi bunicii noştri de la ţară, au fost obligaţi să-şi dea animalele, căruţele, plugurile şi toate uneltele agricole agitatorilor pentru colectivizare. Astfel s-au format cooperativele agricole de producţie (numite C.A.P.-uri), impotriva voinţei ţăranilor. Totul aparţinea acum Partidului Comunist şi Republicii populare, care mai apoi s-a numit Socialistă.
Nemulţumirile oamenilor au fost foarte multe,deoarece nu mai aveau nimic în proprietate privată. Astfel, zeci de mii de studenţi şi intelectuali au protestat în anii următori şi drept “răsplată” aceştia au fost arestaţi, bătuţi nemilos şi aruncaţi în închisorile comuniste de exterminare, pentru că nu aveau voie să-şi exprime opiniile.
Mărturiile unui unchi de-al meu, fost deţinut politic (care în 1948 era student, în ultimul an, la Universitate, la Bucureşti), m-au cutremurat. El mi-a povestit cum au fost arestaţi şi judecaţi sumar, fiind apoi puşi în lanţuri, şi-a vazut colegii cu capul tăiat de ghilotină şi cum a fost el însuşi maltratat şi chinuit pentru că avea idei anticomuniste. A fost aruncat în Infernul de la Sighetul Marmaţiei şi de la Aiud, timp de peste 14 ani, în condiţii inumane, unde singurele vieţuitoare”prietene” erau şobolanii cu care ajunsese să vorbească, şi care-l încălzeau asemeni pisicilor, cu care-şi împăr-ea puţinul arpacaş fiert pe care-l primea drept hrană.
In 1965 a fost ales, ca preşedinte al P.C.R. şi al ţării, tânărul Nicolae Ceausescu, care a condus această ţară timp de aproape 25 de ani, împreună cu nemiloasa lui soţie, Elena Ceausescu. Ei doi au devenit stăpânii tuturor şi nimeni şi nimic nu li se putea împotrivi. El a fost ales, şi reales, în unanimitate, de către Marea Adunare Naţională comunistă, la Congresele P.C.R., din 5 în 5 ani.
Copiii de grădiniţă deveniseră Şoimii Patriei, iar elevii, să fie pionieri; adolescentii, deveneau UTC-işti. Adulţii erau obligaţi să devină membri de partid, iar deviza comunistă era ”proletari din toate ţările, uniţi-vă !”
Steagul roşu, cu secera şi ciocanul în mijloc şi, de asemenea, steagul tricolor cu stema republicii, erau atunci cele mai importante simboluri.
La şcoala, toate serbările se rezumau la a recita poezii şi cântece - aşa zis patriotice, dedicate Partidului "iubit", "părintelui" bun care ne ocrotea şi ne pregătea “pentru a urca pe culmile gloriei socialiste şi comuniste”, ”urcând spre comunism în zbor !”.
In cele 6 zile lucratoare - cum era pe atunci -, eram obligaţi să purtăm o uniformă şcolară bleu-marin, precum şi cravata roşie de pionier. Pentru "merite deosebite" la învăţătură şi pentru participarea la activităţile organizaţiilor pioniereşti, puteam deveni comandanţi de grupă, cu şnur roşu, sau comandanţi de detaşament, cu şnur galben şi, respectiv comandanţi de unitate, cu şnur albastru, lucruri care reprezentau atunci mândria şcolii în care învăţai. Pionierii obişnuiţi primeau insigne şi trese.
Intrucât religia era interzisă cu desăvârşire în şcoli, în instituţii, în fabrici şi uzine, serbările se făceau doar în zilele de sărbători legale impuse de către regim, şi anume : 24 Ianuarie, 26 Ianuarie, 1 Mai, 8 Mai, 9 Mai, 23 August, ziua nationala a Republicii Socialiste Romănia pe atunci si 30 Decembrie. Sărbatorile religioase erau zile de muncă.
In aceste zile "grandioase" se faceau pregătiri ieşite din comun. Noi, elevii, eram obligaţi să învăţăm cântece patriotice şi poezii pentru "conducătorii iubiţi şi partid", precum şi dansuri cu panglici roşii şi tricolore şi eram aşezaţi în coloane pentru a putea "scrie", corp lânga corp, sub formă de iniţiale : "P.C.R." , "R.S.R." , "CEAUSESCU-PACE" şi alte lozinci comuniste.
Si oamenii muncii - ”clasa muncitoare” - erau obligaţi să se pregătească pentru astfel de "spectacole" dupa terminarea orelor de muncă.
Ziua de naştere a "Conducătorului iubit" - 26 Ianuarie, precum şi ziua de 23 August - Ziua Naţională a Republicii erau zilele cele mai solicitante. Era răsplătit cu spectacole, cu aclamaţii şi cu laude, indiferent de vreme.
Moş Craciun nu exista atunci (decât în secret), el numindu-se Moş Gerilă, care venea cu daruri “din belşug”, de la Conducătorul iubit şi de la Partid. Versurile Pluguşorului, celei dedicate Sorcovei, ca şi urările de Anul Nou erau modificate pentru a-i aduce elogii şi pentru a-l idolatriza.
“Divinizaţii” şi atotputernicii au uitat de noi, oamenii simpli, de copii şi de bătrâni,iar existenta noastra se deterioara zi de zi.Toate bunurile de consum larg si de calitate plecau la export,iar noi romanii ne scufundam in bezna si in saracie.
Agricultura duduia, industria era puternica, iar clasa muncitoare, soimii si noi, elevii, sufeream zilnic din cauza lipsurilor.Parintii nostri lucrau in majoritate in trei ture, iar noi trebuia sa-i ajutam la treburile casnice si sa stam la cozi interminabile pentru a ne procura cate un kg de carne,un pachet de unt sau cateva mezeluri. Magazinele si alimentarele erau goale de obicei,iar alimentele de stricta necesitate se dadeau pe baza de table, o singura data pe luna, cu jumatatile de litru sau kg:ulei, zahar si faina. Portia de paine era mica,un sfert pe zi,cu cartela.
Atat la farmacii cat si la produse cosmetice, alimente, fructe, legume, noi elevii, impreuna cu batraneii ne transformam in “ALIMENTOZAURI”, dinozaurii cu cele mai lungi si mai voluminoase cozi.
Istoviti de oboseala invatam la lumina lumanarii,iar la tara cu lampa cu petrol a bunicilor.Se facea economie atunci atat la energie electrica si termica cat si la combustibil pentru masini cat si la apa calda si rece din locuinte.Relaxarea noastra consta in cele 10 minute de desene animate pe care le vizionam bucurosi,pentru ca restul programului tv era dedicat conducerii:doua telejurnale si vizitele tovarasului in tara sau in strainatate.
Pentru elevii de la tara cat si pentru agricultori,era o viata istovitoare. Munceau zi lumina si nu se bucurau de o palma de pamant sau de un animal crescut pe care sa-l sacrifice fara a dona prin contract statului vitei, porci, pasari, oua, cereale, etc. Satele erau scufundate noaptea intr-o bezna totala, deoarece nu era deloc iluminat public.
Nimeni nu indrazea sa-si exprime nemultumirea,deoarece tara era impanzita de securitate si militia.O greseala te costa viata.Invatam de mici sa nu scoatem nici un cuvant in plus.
Nici relatiile cu rudele din afara tarii nu erau premise.Tinerii si adultii care incercau sa treaca frontiera spre tarile din vest erau prinsi,batuti si inchisi,iar multi au fost impuscati.Putini au reusit sa treaca pentru un trai mai bun.
Ultimii ani ai comunismului au fost deosebit de grei pentru noi si parintii nostri. Totul se exporta,iar noi nu mai contineam cu “laudele” dedicate conducatorilor iubiti si partidului.Si taberele scolare erau intetite cu spectacole de preamarire,iar daca conducatorii veneau in vizite stateau pe trotuare de la mic la mare sa-l salutam,sa-l aplaudam.Discursurile lungi si plictisitoare pe care eram obligati sa le ascultam indiferent de vreme se incheiau cu “invatati,invatati si iar invatati”sau”clasa muncitoare sa plasmuiasca bunastarea patriei socialiste”.
Lipsa hranei,a imbracamintei si a incaltamintei,conditiile grele de munca i-a determinat pe romani sa-si exprime nemultumirea-n strada in Decembrie 1989.au inceput manifestatii anticomuniste la Timisoara in 15-17 decembrie.Tara nu avea acces la informatie.Am fost salvati de postul de radio “Europa Libera”,pe care-l ascultam in surdina intr-un coltisor de camera impreuna cu bunicii sau parintii nostri. Adevarata situatie a romanilor din Timisoara o aflam doar aici.
La indemnul : ”azi in Timisoara, maine-n toata tara”, oamenii din marile orase au iesit pe strazi si si-au exprimat nemultumirea pentru prima data scandand : “Libertate”, ”Jos Ceausescu”, ”Jos comunismul”, ”Nu trageti, armata e cu noi !”.
Elevi, studenti, muncitori, tineri, batrani, intelectuali au infruntat sistemul marsav si crud cu piepturile goale. Au fost ucisi prin impuscare foarte multi.
In 21 Decembrie, atunci cand Ceausescu a organizat o manifestatie cu oamenii muncii; a fost huiduit pentru prima oara de mii de oameni. Daca pana atunci a tinut totul sub control impreuna cu acolitii sai,in acea zi a fugit ca un las cu un elicopter de pe acoperisul palatului.Si in zilele urmatoare au murit multi oameni,in special tineri;s-a creat o mare diversiu ne, iar militarii din trupele speciale,atunci cand erau chemati sa apere simbolurile nationale,ministerele, ambasadele,erau ciuruiti pe loc fiind considerati teroristi.
Cladirile ciuruite de gloante si cimitirul eroilor raman marturie vesnica a acelor zile.
Cei doi dictatori care au ordonat masacrele si care cu ani in urma au cerut distrugerea bisericilor cu buldozerele si nimicirea satelor,au sfarsit in ziua Nasterii Mantuitorului,fiind impuscati.
Uciderea revolutionarilor nu a incetat pana la sfarsitul lunii decembrie 1989,din pacate. Au ramas multe intrebari fara raspuns:”Cine a trans in noi dupa 22?”,”Cine va plati pentru mortii nostrii?”
Multi dintre cei vinovati pentru crimele comunismului traiesc nestingheriti aici sau in strainatate.
Am fost singura tara comunista din Europa care a platit cu sange si cu pretul vietii miilor de eroi,indepartarea regimului.Niciodata sa nu-i uitam pe acesti tineri,deoarece lor le datoram libertatea de acum.
Acest regim totalitar si-a lasat amprenta asupra sufletelor noastre,implantand teama,dispret,amaraciune,resemnare si suferinta.
Pentru multi insa,din pacate,acest infern,comunismul,a reprezentat o pavaza,un model de atitudine,un imbold care le-a marcat personalitatea.
Noi, elevii romani ne dorim sa gasim in manualele de istorie o expunere mai amanuntita a caderii comunismului,pentru ca memoria eroilor nostri sa ramana vesnic nepatata. Numai asa ii vom pretui, ii vom respecta si nu ii vom uita.


SANDRU ANDRADA
Clasa a X-a C
Colegiul National “MIRCEA ELIADE”


Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog

Blogeri tineri

Contor



widgeo.net

 
Tree Hearts Blogger Template