Într-o zi când am venit de la şcoala eram tare obosită, aşa că am hotărât să mă odihnesc puţin. Am adormit şi cu fiecare secundă parcă mă cufundam tot mai mult într-o lume vrăjita a magiei şi a poveştilor de basm.
M-am trezit într-un loc imens şi foarte frumos. Erau păsări îmbrăcate în aur, flori strălucitoare cu puteri magice, pomi care păreau nişte bravi eroi, iar din loc în loc împodobiţi cu cuibuşoare cu păsărele. Priveliştea era foarte frumoasă şi parcă desprinsă dintr-o poveste imposibilă. Cerul albastru ca marea prin care se zărea soarele care îşi întindea razele sale pe întreg pământul.
Deodată un zgomot venit de către un tufiş m-a trezi din visare. M-am apropiat curioasă şi cu mare sfială către tufiş , de unde a apărut un înger care mi-a spus să nu mă tem că nu are să-mi facă niciun rău şi că eu mă aflu pe tărâmul viselor adevărate.
Eram surprinsă, dar în acelaşi timp credeam în tot şi aveam încredere că nu o să mi se întâmple nimic.
Spiriduşul m-a ajutat să înţeleg lucrurile imposibile care mi se întâmplau. M-a condus într-un loc unde erau mulţi spiriduşi şi zâne cu aripi transparente conturate cu diamante fine. Erau tare frumoşi noii mei prieteni.
Dintr-o dată s-a făcut linişte şi toţi spiriduşii, îngeraşii şi zânele s-au aşezat jos cu faţa la pământ. Speriată am întrebat ce se întâmplă şi am aflat că a sosit regina lor. Era şi ea tare frumoasa, atât aspectul ei fizic cât şi îmbrăcămintea ei nu se puteau descrie în cuvinte.
Regina mi-a spus că trebuie să mă întorc în lumea mea, dar eu nu voiam să plec, ci doream să mai stau în această lume fermecată şi de basm. Regina mi-a acordat câteva ore pentru a vizita paradisul spiriduşilor şi astfel am aflat că îngeraşul care l-am cunoscut prima dată pe acest tărâm se chema Artur şi tot el a fost cel care mi-a arătat întreg regatul pe aripile unui fluture.
După ce am vizitat tot ţinutul am ieşit din acest labirint doar în momentul în care a sunat ceasul de pe noptiera, trebuia să mă trezesc era ora cinci şi nu-mi făcusem tema la limba română.
Ceasul a fost cel care m-a scos din acea atmosfera de basm unde am cunoscut o regina şi unde mi-am făcut mulţi prieteni noi.
Mărgescu Maria
Şcoala de Arte şi Meserii “IOAN MORARU” Dârlos
Clasa a V-a
miercuri, 15 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Faceți căutări pe acest blog
Blogeri tineri
-
-
Fundal nocturn - Am să evit detaliile şi am să încerc să trec direct la subiect. Însă chiar dacă tastaura asta face un zgomot deranjabil pentru al meu soţ care doarme sigur...Acum 11 ani
-
Vei fi?.. - "Inchide usa cu piciorul si se indreapta spre fereastra ca sa traga perdeaua. El o prinde, incearca s`o traga spre pat. La inceput ea il respinge, dar imed...Acum 13 ani
-
Pisici si caini. - 5:03 in the morning. Mood: damn, I'm missing you and I'm pissed because of it. :) song: Evanescence-Call me when you're sober Okay, nu stiu despre ce vreau...Acum 14 ani
-
Spania a castigat Cupa Mondiala. A invins pe Olanda cu 1-0, vezi rezumatul video: - *Spania e noua campioana mondiala, iar Iniesta eroul ibericilor. El a marcat golul victoriei in minutul 116, gol care aduce prima Cupa Mondiala spaniolilo...Acum 14 ani
-
Despre MAKE UP - Cu siguranta, numele nu mai are nevoie de nici o prezentare... Este recunoscuta ca fiind unul dintre maestrii incontestabili ai pensulei de machiaj din Ro...Acum 14 ani
-
Bolile pasarilor - Zoonozele sunt boli transmise de animale omului. Unele virusuri si bacterii care produc bolile la pasari, in cazul de fata, se dovedesc extrem de labile i...Acum 14 ani
-
Să fii copil în UE - Orice copil trebuie să aibă o familie, să fie crescut şi educat în condiţii cât mai bune. Mulţi copii sunt săraci, nu pot merge la şcoală, iar uneori sunt ...Acum 14 ani
-
ANIMALELE- PRIETENII OMULUI - *In primul rand eu ador animalele, sunt niste suflete care nu fac rau nimanui daca nu sunt determinate de catre cineva, la fel ca si omul. Am pute...Acum 14 ani
-
Minunatul parfum al Reginei Noptii - Pe numele sau stiintific Nicotiana Affinis, Regina Noptii este cunoscuta datorita mirosului placut al florilor, miros emanat cu precadere seara si i...Acum 14 ani
-
-
Realizez portrete in alb si negru - Veniti la Biblioteca Munincipala ST. L. Roth de dragobete in data de 24 februarie la ora 14:00Acum 15 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu