O excursie de vis

Totul a început într-o după-masă când m-am uitat la un film cu prinţese spiriduşi şi unicorni. Seara când m-am pus în pat mă tot gândeam la acest film. Într-un târziu am adormit… cu gândul la acel film … şi am visat ceva frumos.
M-am trezit într-o pădure cu multe flori foarte frumoase. Eram singură în acele locuri şi eram şi foarte speriată. Eram ca într-un labirint, fugeam dintr-o parte în alta şi nu găseam o cale de a ieşi din acea pădure.
În calea mea am întâlnit un motan, are mi-a arătat poteca care mă ajuta să ies din acel labirint. Dar vorbele motanului au fost dor nişte vorbe aruncate la întâmplare, nişte minciuni care nu au făcut decât să mă speriu mai tare. M-am îndreptat spre partea în care am văzut că pământul era acoperit cu mulţi muşchi şi se pare ca direcţia era bună. În cele din urmă am reuşit să ies din acea pădure fermecată.
Dar aventura mea nu se termina aici. Când credeam că am scăpat de acel labirint am ajuns pe o câmpie pustie care te ducea spre un deal.
Curioasă am urcat dealul din vârful căruia se zărea o câmpie plină de flori multicolore printre care erau şi unicorni care-şi plimbau fiecare prinţesa lui.
Ne-am împrietenit şi ne-am jucat împreună în acele locuri care te vrăjeau cu totul ăi care te făceau să te simţi ca într-o poveste. Şi parcă totul era adevărat, parcă totul te lasă vrăjit şi parcă noii mei prieteni, pentru că şi ei făceau parte din decor, te vrăjeau cu totul. Era o adevărata magie, o vraja care îmi doream să ţină la nesfârşit.
În acel peisaj de basm “noii prietenii” au hotărât să mă ducă la un loc în care exista pomi care făceau diamante şi unde se mai afla şi o cascada în care ne-am scăldat. Dar joaca noastră a durat foarte puţin pentru că am început să simt un vântuleţ care bătea din ce în ce mai tare şi care în cele din urmă s-a transformat într-o furtună.
Am fugit să ne adăpostim şi prietenii mei m-au dus într-o peşteră. Acolo, fiind feriţi de furia naturii şi obosiţi de atâta alergătură am adormit. Dar somnul meu a fost tulburat de o voce blândă care îmi spunea:
- Iulia, trebuie să mergi…
Am deschis ochii şi aşa adormită am crezut ca era una dintre prietenele mele, dar chiar nu m-am înşelat, era una dintre prietenele mele, era zâna din palatal meu de cleştar, era mama care venise să mă trezească zicându-mi:
- Iulia trebuie sa mergi la şcoală!
Mi-a părut rău că a trebuit să mă trezesc şi să părăsesc acele locuri dar încă mai am speranţa că visul meu nu s-a terminat şi că o să mă mai plimb prin acele locuri şi sunt sigură că o să îmi iau şi zâna cu mine.
BACIU IULIA
Şcoala de Arte şi Meserii “IOAN MORARU” Dârlos
CLASA a V-a