Flautul magic

Era o dimineaţă însorită de primăvară. Am plecat veselă spre şcoală, admirând copacii înfloriţi.
Prima oră de curs era desenul artistic, materia care îmi plăcea nespus de mult. În acea zi, doamna profesoară ne-a sugerat un desen la alegere, dar eu eram mult prea visătoare ca să ascult cerinţele dânsei. Privirea mea era aţintită spre fereastră, atrasă de florile multicolore care împodobeau copacii. Din curtea care se afla exact în faţa ochilor mei, a ieşit un bărbat, asupra căruia timpul şi-a lăsat amprenta.
Bătrânul ieşea la poarta casei sale în fiecare dimineaţă şi cânta din flautul său. În jurul lui se aduna mereu multă lume, sorbind cu nesaţ sunetele care îţi umpleau inima.
Moşneagul spunea adesea că flautul său era magic, deoarece prin muzica lui putea îndeplini chiar şi cele mai ascunse dorinţe, putea alina orice suferinţă şi dădea fericire tuturor oamenilor care credeau în puterea lui.
Deodată am auzit o voce cunoscută, care m-a trezit din starea de visare. Era doamna profesoară, intrigată de faptul că eu nu m-am atins de pensule măcar o clipă. Dar, spre marea noastră mirare, pe banca mea era un desen minunat, proaspăt pictat, înfăţişând un bătrânel cântând la flaut, înconjurat de o mulţime de oameni. Mai precis era chiar imaginea asupra căreia îmi era aţintită privirea. Atunci mi-am dat pentru prima dată seama că spusele moşneagului erau adevărate.
Aceasta a fost cea mai neobişnuită zi a mea petrecută la şcoală şi nu o voi uita niciodată.
Svitacovschi Adriana Cristina

Lumea vrăjită

A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Bogdan. El era pe clasa a VI-a şi credea foarte mult în creaturile magice, uriaşi, vrăjitoare, spiriduşi şi multe altele. Însă copiii din clasa lui râdeau de el şi îl batjocoreau mai ales un băiat pe nume Fred.
Într-o zi când Bogdan se întorcea de la şcoală a văzut o veveriţă.
El a spus:
- Ce faci prietene?
Atunci săraca veveriţă s-a speriat şi a fugit. Bogdan era în urma ei şi striga întruna „stai vreau
să fim prieteni” dar el nu a observat şi s-a lovit de un copac care la trimis în altă lume.
El era foarte mirat, aproape să leşine:
- Ce este aici, unde sunt?
Băiatul vedea în faţa lui multe creaturi fascinante. După ce se plimbă puţin dă peste un
Spiriduş îmbrăcat din cap până în picioare în verde şi cu o pălărie.
- Hei, ai grijă era să mă calci!
- Scuze dar nu te-am văzut.
- În regulă.
- Ce e aici?
- Aici băiatule este oraşul minunilor din lumea vrăjită.
- O, e frumos aici, dar tu cine eşti?
- Eu, sunt Green, dar tu?
- Bogdan.
- Îmi pare bine Bogdan, hai să îţi arăt împrejurimile.
Cei doi au mers până au ajuns la o casă gigantică.
- Ouau ce casă mare!
- Aici locuieşte uriaşul Oli.
Bogdan şi Green au intrat în casă. Aici erau multe lucruri, dar uriaşe mai ales masa, patul şi
scaunul. Dintr-o dată se aude o bubuitură şi apare un uriaş.
- Bună Oli, el este Bogdan, prietenul meu, spuse Green.
- Bună.
- Ai o casă foarte mare, zise Bogdan.
- Într-adevăr nu mi-am dat seama.
Se trânteşte uşa şi apare alt uriaş mai mare ca primul şi spune:
- Oli, nu ţi-am spus că nu ai voie să stai cu prietenii până când nu duci gunoiul!
- Dar, mamă …
- Nici un dar!
Cei doi prieteni, au ieşit repede din casă.
- Greeeeen, Greennnnn !
În faţa celor doi apare o zână.
- Regina are probleme, iar au încercat să o prindă cei doi oameni.
- Cei doi oameni? zice Bogdan.
- Nişte oameni care vor să prindă zânele pentru puterile lor.
Cei trei aleargă până la regină şi la cei doi oameni.
- Lăsaţi regina în pace, spune Green.
Atunci spiriduşul spuse nişte cuvinte ciudate şi crengile din copaci începuse să îi lovească pe
cei doi. Când au văzut acest lucru nu au mai stat pe gânduri şi au fugit cât i-au ţinut picioarele. Regina le-a mulţumit şi i-a recompensat dându-le un clopoţel şi le-a spus:
Acest clopoţel vă va îndeplini trei dorinţe, trebuie doar să sunaţi din el.
Green spuse:
- Eu nu am nevoie, dă-i-l lui Bogdan.
Băiatul i-a clopoţelul, mulţumeşte şi îl admiră.
După un timp se face noapte şi copilul îl întreabă pe spiriduş:
- Pe unde pot ajunge acasă?
- Nu poţi.
- Ba da, poţi folosind clopoţelul să ajungi acasă, spuse regina zânelor.
Bogdan este trist că trebuie să se despartă de Green. Atunci spiriduşul îi spune că ar putea să
meargă cu el în lumea lui.
- Sigur, dar nu poţi veni îmbrăcat aşa.
- Nicio problemă.
Spiriduşul pocni din degete şi i se schimbase hainele într-un costum frumos.
- Aşa mai merge.
- Să plecăm atunci.
Bogdan sunase din clopoţel şi spuse: „Vreau să ajung acasă” în acea clipă el şi Green se
trezise în camera lui Bogdan. El se uitase la ceas şi văzuse că au trecut cinci minute de când a ieşit de la şcoală dar pe lumea vrăjită a stat cinci ore.
Se aude un strigăt.
- Bogdan, puiule, ai ajuns?
- Da, mamă.
Băiatul îl întrebă pe Green:
- Eu am stat doar cinci minute pe lumea ta?
- Nu, dar pe lumea vrăjită trece timpul mult mai repede decât pe lumea ta.
- Bine, ce facem prima dată? întrebă Bogdan
- ………..
- Ştiu! Să le dovedim tuturor că există creaturi magice.
Cei doi şi-au petrecut toată ziua demonstrând tuturor că există creaturi magice mai ales lui Fred. Mai târziu Green a plecat prin portal şi Bogdan a mers acasă. A doua zi după ore Bogdan a mers din nou la prietenii lui şi s-a întors seara.
Bogdan era nerăbdător să meargă din nou în lumea vrăjită. După ce a intrat pe portal a văzut că pădurea era uscată, casele dispăruse, străzile pustii. El a spus:
- Dar ce s-a întâmplat aici?
- Eu am fost.
În faţa lui apăru o vrăjitoare pe o mătură zburătoare.
- Am transformat toată lumea vrăjită în pustiu şi creaturile magice le-am închis.
- Dar, de ce ai făcut asta? întrebă Bogdan.
- Pentru că această lume m-a izgonit pentru că eram dementă.
- Şi acum m-am întors şi-i voi vrăji pe locuitori să fie supuşii mei la fel şi pe tine băieţaş.
Auzind toate acestea Bogdan fuge. Vrăjitoarea îi trimite pe Green şi Oli să îl prindă. Băiatul se
ascunde şi se gândeşte cum să spargă vraja vrăjitoarei, dar din păcate a stat prea mult şi Green împreună cu Oli l-au găsit. Băiatul a spus:
- Nu, eu sunt prietenul vostru!
Însă Green şi Oli nu au reacţionat cu nimic. Atunci băiatul a fugit din nou. El a luat-o printre
Copacii uscaţi şi a ajuns la o casă sinistră. Din ea a ieşit un moş bătrân, care i-a spus:
- Bună Bogdan.
- De unde şti cum mă cheamă?
- Ştiu totul despre tine şi ştiu cum să o opreşti pe vrăjitoare şi să îi salvezi pe toţi.
- Cum?
- Vei avea nevoie de flautul meu care va anula vraja vrăjitoarei de control.
- De unde şti toate astea? întrebă Bogdan.
- Eu sunt ... frate geamăn cu ...
- Cu cine?
- Cu vrăjitoarea, răspunse vrăjitorul.
- ...........
- Pleacă, trebuie să îţi salvezi prietenii!
Bogdan plecă şi se întâlneşte cu Green şi Oli, el începe să cânte. Green şi Oli îşi revin şi spun
deodată.
- Unde sunt?
Atunci Bogdan le-a povestit totul şi au început să îi scape pe câţi mai mulţi de vrajă până când
i-a salvat pe toţi şi s-au îndreptat spre locul unde se afla vrăjitoarea.
Ei au atacat-o din toate părţile şi Bogdan a cântat din flaut întruna până când vrăjitoarea s-a făcut scrum. Atunci toate creaturile magice i-au mulţumit lui Bogdan, dar el a spus:
- Nu mie trebuie să îmi mulţumiţi, ci vrăjitorului.
Bogdan s-a întors acasă şi le-a povestit tuturor aventura şi toţi au crezut, mai ales Fred.

Povară Ovidiu Adrian

O primăvară

Soarele a ieşit în fiecare zi mai cald, mai luminos şi mai vesel. Primăvara asta a venit pa la noi cu copaci înmuguriţi şi iarba verde, crudă ca frunza de măr.
A adus cu ea şi o mulţime de oaspeţi: păsări călătoare, albinuţe harnice, Fluturi coloraţi, flori, o grămadă mare şi mii de alte vieţuitoare ale pământului.
Păsările şi-au refăcut cuiburile şi-şi păzesc cu grijă mare ouăle.
Prin ograda noastră, o găină cu pui mici a ieşit la soare. Pisica leneşă a adormit fericită lângă Grivei.
Casele vopsite de curând, râd în lumina primăverii călduţe. Tot în jur e viaţă, primăvară, bucurie!

Stanciu Andreea

Legenda mărţişorului

Demult, demult trăiau într-o căsuţă mică. La marginea unui sat, o bătrânică împreună cu nepoţica ei, Irina.
Tare, tare o iubea bunicuţa pe fetiţă, şi-n serile lungi de iarnă îi spunea poveşti minunate pe care nepoţica le asculta fermecată.
Bătrânica, în timp ce spunea poveşti, obişnuia să tricoteze pentru nepoata ei pulovere, şosetuţe, mănuşi tot felul de lucruri. Şi pentru că fetiţa iubea culorile roşu şi alb, bunicuţa îi tricota lucruşoarele din aţă roşie şi albă.
Într-o zi, bunicuţa a vrut să-i facă nepoatei o surpriză. Bani nu prea avea şi de aceea, din coji de nucă şi ghindă, a meşterit o mică păpuşică căreia i-a pus un şnuruleţ împletit din aţa roşie şi albă, rămasă de la lucruşoarele pe care le făcea ea pentru fetiţă. A pus păpuşa într-o punguliţă şi a dăruit-o Irinei.
- Ce frumoasă este, bunico! a spus fetiţa cu mare bucurie şi admiraţie. Mulţumesc.
Ştii, o să-i pun numele Mărţişor, că uite, e 1 Martie şi vine primăvara. O să-mi prind pe
Mărţişor în piept toată vremea primăverii!
Bunicii i-a venit atunci o idee. A făcut multe păpuşele şi alte figurine cu şnur roşu-alb pe care le-a dăruit copiilor să le poarte în piept numindu-le mărţişoare.
A făcut apoi mai multe, mai multe, le-a vândut scăpând în felul acesta şi de sărăcie.
Şi se spune că de atunci, primăvara, copiii şi femeile poartă în piept mărţişoare ce vestesc în felul lor luna lui Mărţişor, prima lună de primăvară.

Petru Ada

Cutremurul

Îmi amintesc azi de-o întâmplare neplăcută petrecută acum două veri.
Era frumos şi bine afară, păsările cântau şi soarele strălucea liniştit. Eram cu mama, că tata era plecat la pescuit.
Mă jucam afară şi nu ştiu de ce am intrat în casă. Atunci s-a auzit un vuiet ciudat ce se făcea tot mai tare. Până să-mi dau seama de unde se aude, casa a început să tremure, să se mişte tot mai tare, lucrurile nu mai stăteau la locul lor.
M-am speriat, dar mama ştia deja ce se petrece. Începuse cutremurul. Ea mai trecuse printr-o experienţă asemănătoare şi ştia ce trebuie să facem.
Îmi era teamă să merg, făceam paşi mici, de melc.
Mama m-a luat în braţe:
- Nu te speria! Ne vom descurca şi totul va fi bine! Apoi ne-am aşezat amândouă sub uşa
rezistentă a casei stând tăcute şi nemişcate. Mi s-a părut că trece greu timpul, deşi a durat doar câteva minute.
Când totul s-a liniştit, am auzi doar liniştea!
Am ieşit cu grijă din casă, mama a verificat atentă totul în jurul nostru, apoi am ieşit afară.
Pe terenul de joacă erau o mulţime de copii, toţi teferi şi m-am bucurat.
N-aş vrea să mai trec vreodată prin aşa ceva. M-am speriat îngrozitor!

Suciu Cristiana

Un vis

E ca într-un vis
Când norii sunt cărţi,
Fulgii sunt litere,
Cerul este ca un om care citeşte vesel.
Copacii te întreabă dacă ai citit vreo carte.

Mureşan Serena Ana-Maria