Prietenia

Prietenie...prietenă... cuvinte al căror sens îl înţeleg cu greu când eşti numai de-o şchioapă. Îmi amintesc şi azi când ieşeam la joacă cu copiii vecinilor. Nu ştiu cum se întâmplă că jucăriile mi se amestecau, se stricau uneori şi atunci începea cearta. Mama mă lua în casă şi mă dojenea cu vorba ei blândă: „Nu uita că împreună cu ei ai să mergi la şcoală şi toată viaţa voastră o să vă amintiţi de aceste frumoase clipe!” Nu puteam să înţeleg ce înseamnă o prietenă.

Dar iată că anii au trecut şi intr-o zi am păşit pentru prima dată în curtea şcolii. O mulţime de copii erau adunaţi aici. Mă simţeam străină între şirurile de copii, mulţi necunoscuţi. Dar deodată am zărit şirul celor mai mici şcolari, cei mai cunoscuţi pentru mine de la grădiniţă. Am intrat acolo în clasă. Aici, cuvintele calde, blânde ale învăţătoarei noastre ne-au povăţuit printre altele să fim buni colegi, prieteni. Mi-am amintit îndată de cuvintele mamei şi-n mine s-a trezit nevoia de a avea o prietenă. Trebuiau încredinţate ei, anumite gânduri, trebuia să-i cer părerea în anumite probleme şcolăreşti. Şi aşa ochii mei au rămas aţintiţi asupra unei fetiţe durdulii, cu ochii blajini, cu voce blândă şi tare cuminte. “Aceasta va fi prietena mea !” mi-am zis în gând. Şi astfel m-am apropiat de ea, am început s-o cunosc mai bine şi cu cât o cunoşteam, cu atât o iubeam mai mult.

Au trecut mulţi ani şi prietenia noastră se dovedeşte durabilă. Mă bucur de orice bucurie a ei, iar orice necaz al ei apasă şi pe inima mea. Ne ajutăm întotdeauna şi suntem alături la toate activităţile organizate. Prietena mea este o bună colegă cu toţi din clasă. Îi ajută la pregătirea temelor acolo unde întâmpină greutăţi, îi povăţuieşte ca pe nişte fraţi. Este ordonată şi punctuală. Iubeşte mult adevărul, cinstea şi cu o asemenea prietenă nu-i drept să mă mândresc?

Măgdălin Roxana Mihaela ( clasa a V-a B)

Şcoala cu clasele I-VIII, Bazna,

Profesor îndrumător : Paneş Daniel