O comoară de preţ pe care nimeni nu ţi-o poate lua din suflet este copilăria. Copilăria este cel mai important lucru din lume pe care toţi l-am trăit în viaţă.
Îmi amintesc chipul blând al mamei, dragostea cu care îşi întindea mâinile spre mine şi cântecul ei de leagăn cu care mă adormea în fiecare seară. Ea mi-a dăruit viaţa, m-a învăţat să vorbesc, întotdeauna a avut un cuvânt de încurajare, mi-a dăruit o vorbă bună şi mângâieri.
Alături de mama mă simt în siguranţă. Ea este ca o carte de poveşti care îmi spune ce este bine şi ce este urât, ce este drept şi ce este nedrept, cum să devin un om cinstit, modest şi inteligent. Ea va rămâne în sufletul meu- fiinţa cea mai dragă şi un bun model.
Momentele cele mai plăcute în viaţă le-am trăit la grădiniţă, unde mi-am făcut primii prieteni şi am învăţat jocurile copilăriei. Apoi un alt moment emoţionant în viaţa mea a fost prima zi de şcoală. Doamna învăţătoare ne-a întâmpinat în curtea şcolii. Am privit-o întâi cu teamă şi sfială… Ea m-a învăţat să scriu întâiul „ a” tremurător şi să silabisesc cuvântul „ mama” şi apoi să leg literele. Avea o fire blândă şi cu gingăşie m-a ajutat să dezleg misterul bucuriilor de-a fi şcolar.
Eu cred că frumuseţea copilăriei constă în faptul că noi, copiii, privim lucrurile diferit de cum privesc adulţii. Privim lucrurile cu simplitate şi întotdeauna alegem drumul cel mai scurt spre inima celui ce ne apropie.
Nouă ne plac jocurile, distracţia şi tot ce este mai frumos, luminându-ne chipul şi viaţa, bucurându-i pe cei din jur cu veselia noastră. Cei mari trebuie să se asigure că în această etapă frumoasă a vieţii noastre nu trebuie să dispară niciodată bucuria oferită de joc; copiii sunt cei care o ajută mereu, jucându-se şi cerând o lume în permanenţă schimbare. Inocenţa care însoţeşte această vârstă nu poate fi distrusă de nimic şi este surprinsă mereu prin surâs şi naivitate.
Orice copil are nevoie de prieteni pentru a găsi veselia, are nevoie de sprijin şi îndrumare pentru ca mai târziu să-i facă plăcere să se gândească la anii frumoşi ai copilăriei. În sufletul pur al unui copil e atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai distruge zâmbetul. Copiilor le plac poveştile, au felul lor de a vedea lumea şi sunt singurii cărora nu le este frică de nimic. Prietenii din anii copilăriei sunt cei mai loiali şi sinceri.
Mă gândesc în prezent la fericirea ce este în sufletul meu, la prietenii mei care mă aşteaptă afară la joacă. Cu ei am învăţat să mă bucur de frumuseţea lucrurilor care mă înconjoară Mi-aş dori să rămân mereu copil să mă joc, să zâmbesc şi să fiu iubit.
Îmi amintesc chipul blând al mamei, dragostea cu care îşi întindea mâinile spre mine şi cântecul ei de leagăn cu care mă adormea în fiecare seară. Ea mi-a dăruit viaţa, m-a învăţat să vorbesc, întotdeauna a avut un cuvânt de încurajare, mi-a dăruit o vorbă bună şi mângâieri.
Alături de mama mă simt în siguranţă. Ea este ca o carte de poveşti care îmi spune ce este bine şi ce este urât, ce este drept şi ce este nedrept, cum să devin un om cinstit, modest şi inteligent. Ea va rămâne în sufletul meu- fiinţa cea mai dragă şi un bun model.
Momentele cele mai plăcute în viaţă le-am trăit la grădiniţă, unde mi-am făcut primii prieteni şi am învăţat jocurile copilăriei. Apoi un alt moment emoţionant în viaţa mea a fost prima zi de şcoală. Doamna învăţătoare ne-a întâmpinat în curtea şcolii. Am privit-o întâi cu teamă şi sfială… Ea m-a învăţat să scriu întâiul „ a” tremurător şi să silabisesc cuvântul „ mama” şi apoi să leg literele. Avea o fire blândă şi cu gingăşie m-a ajutat să dezleg misterul bucuriilor de-a fi şcolar.
Eu cred că frumuseţea copilăriei constă în faptul că noi, copiii, privim lucrurile diferit de cum privesc adulţii. Privim lucrurile cu simplitate şi întotdeauna alegem drumul cel mai scurt spre inima celui ce ne apropie.
Nouă ne plac jocurile, distracţia şi tot ce este mai frumos, luminându-ne chipul şi viaţa, bucurându-i pe cei din jur cu veselia noastră. Cei mari trebuie să se asigure că în această etapă frumoasă a vieţii noastre nu trebuie să dispară niciodată bucuria oferită de joc; copiii sunt cei care o ajută mereu, jucându-se şi cerând o lume în permanenţă schimbare. Inocenţa care însoţeşte această vârstă nu poate fi distrusă de nimic şi este surprinsă mereu prin surâs şi naivitate.
Orice copil are nevoie de prieteni pentru a găsi veselia, are nevoie de sprijin şi îndrumare pentru ca mai târziu să-i facă plăcere să se gândească la anii frumoşi ai copilăriei. În sufletul pur al unui copil e atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai distruge zâmbetul. Copiilor le plac poveştile, au felul lor de a vedea lumea şi sunt singurii cărora nu le este frică de nimic. Prietenii din anii copilăriei sunt cei mai loiali şi sinceri.
Mă gândesc în prezent la fericirea ce este în sufletul meu, la prietenii mei care mă aşteaptă afară la joacă. Cu ei am învăţat să mă bucur de frumuseţea lucrurilor care mă înconjoară Mi-aş dori să rămân mereu copil să mă joc, să zâmbesc şi să fiu iubit.
Bârsan Radu
Clasa a
Centrul de zi « Sf. Andrei » Mediaş
Postări
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu