Orice copil trebuie să aibă o familie, să fie crescut şi educat în condiţii cât mai bune. Mulţi copii sunt săraci, nu pot merge la şcoală, iar uneori sunt puşi la munci grele, chiar dacă sunt nişte copii. Există şi copiii străzii, care nu au familie şi stau în condiţii grele şi murdare.
Mulţi copii din Europa sunt de asemenea săraci. Dacă sunt din familii diferite, sau de altă religie, sau de altă culoare a pielii, copiii nu s eîmpacă prea bine şi se dispreţuiesc. Toţi copiii trebuie să aibă aceleaşi drepturi. Eu sunt de părere ca toţi copiii să-şi spună părerea.
Mohaiu Antonia
clasa a IV-a A
Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 4. Mediaş
vineri, 4 iunie 2010
Copil în Uniunea Europeană
Ce bine e să fii copil! N-ai nici o grijă, căci părinţii se îngrijesc să ai de toate. Acum e şi mai bine, deoarece suntem copii în Uniunea Europeană. Ne simţim mai liberi, mai împliniţi şi avem mai multă iniţiativă.
În schimbul acestor condiţii ne simţim obligaţi să ne achităm cu brio de îndatoriile care ne revin.
Putem începe cu familia noastră: să fim buni copii care, prin faptele şi comportamentul lor, să le aducă părinţilor doar satisfacţii.
Continuăm apoi cu grădiniţa, şcoala, liceul şi facultatea. Aici dovedim prin învăţătura şi purtare că putem continua munca predecesorilor noştri, care prin capacitatea lor, au pus la dispoziţia noastră atâtea descoperiri. Şi, dacă reuşim să ajungem la momentul împlinirii trebuie să returnăm cu vârf şi îndesat tot ce-am primit până atunci ca nişte buni cetăţeni europeni.
În schimbul acestor condiţii ne simţim obligaţi să ne achităm cu brio de îndatoriile care ne revin.
Putem începe cu familia noastră: să fim buni copii care, prin faptele şi comportamentul lor, să le aducă părinţilor doar satisfacţii.
Continuăm apoi cu grădiniţa, şcoala, liceul şi facultatea. Aici dovedim prin învăţătura şi purtare că putem continua munca predecesorilor noştri, care prin capacitatea lor, au pus la dispoziţia noastră atâtea descoperiri. Şi, dacă reuşim să ajungem la momentul împlinirii trebuie să returnăm cu vârf şi îndesat tot ce-am primit până atunci ca nişte buni cetăţeni europeni.
Macinga Antonia
Clasa a IV a C
Şcoala cu clasele I - VIII nr.4 Medias
Jucăria ta
Vreţi să ştiţi cine erau prietenii copilăriei?
Erau chiar soarele şi luna,
Florile şi stelele
Cu aceste mari minuni, copiii se jucau hai hui.
Dar mai era parcă ceva.
Ceva ce nu ştiau.
Vreti sş ştiţi ce mai era?
Era chiar jucăria ta.
Olaru Alexandra
Cls:a VII-a C
Scoala cu clasele I - VIII Nr. 4 Medias
Profesoara de romana:Povara Anca
Erau chiar soarele şi luna,
Florile şi stelele
Cu aceste mari minuni, copiii se jucau hai hui.
Dar mai era parcă ceva.
Ceva ce nu ştiau.
Vreti sş ştiţi ce mai era?
Era chiar jucăria ta.
Olaru Alexandra
Cls:a VII-a C
Scoala cu clasele I - VIII Nr. 4 Medias
Profesoara de romana:Povara Anca
joi, 3 iunie 2010
Gânduri despre copilărie
Ce este copilăria? Eu cred că este paradisul copiilor. Este o oază de soare care stăluceşte în viaţa noastră un timp scurt, dar de neuitat.
Copilăria trebuie trăită din plin şi împărşită cu toţi prietenii.Cu ea descoperi minunile care te înconjoară şi toate distracţiile jocului, căci jocurile sunt preferatele copiilor, iar jocurile trec prin ochii noştri luminându-ne chipul şi viaţa , bucurându-i pe cei din jur cu veselia noastră.
În copilărie totul şi se pare uşor, tot ceea ce se întâmplă este privit astfel , cu simplitate şi uneori naivitate. Vedem viaţa în roz şi totul este fermecător.
Când plouă nouă ni se pare amuzant , ne închipuim că din cer cad mii de steluţe colorate.
Copilăria este o lume de basm , pe care o trăim o dată în viaţă şi la care, din păcate nu ne mai putem întoarce.
În copilărie totul şi se pare uşor, tot ceea ce se întâmplă este privit astfel , cu simplitate şi uneori naivitate. Vedem viaţa în roz şi totul este fermecător.
Când plouă nouă ni se pare amuzant , ne închipuim că din cer cad mii de steluţe colorate.
Copilăria este o lume de basm , pe care o trăim o dată în viaţă şi la care, din păcate nu ne mai putem întoarce.
Andrei Claudia
Clasa a VIII –a
Şcoala Generală Blăjel
Prof. Cosmina Strava
Să fii copil în Uniunea Europeană
Ca să fii copil în Uniunea Europeană trebuie să fii mândru de asta. Aici, copiii sunt foarte civilizaţi, credincioşi, respectuoşi, politicoşi şi cu bun simţ. Nu suntem noi perfecţi, dar nici cei mai răi copii. Dacă faci parte dintr-o ţară, trebuie să şi-o iubeşti foarte mult. Naţiunea este pentru fiecare, acea naţiune căreia simte că-i aparţine. Eu nu o să uit niciodată că provin din România. Indiferent de vârstă şi culoare, o să-i repsct pe toţi care merită să se numească oameni. Eu iubesc România şi Uniunea Europeană. Nu o să uit niciodată că sunt copil într-o ţară europeană.
Boldi Sebastian Andrei
clasa a IV-a
Şc. cu clasele I – VIII Nr. 4
înv. Tatiana Albu
Boldi Sebastian Andrei
clasa a IV-a
Şc. cu clasele I – VIII Nr. 4
înv. Tatiana Albu
marți, 25 mai 2010
Prieteni ai copilăriei
Oare voi ştiţi cine erau prietenii copilăriei?
Erau mii de jucării
Ce înveseleau copii.
Dar orice s-ar întâmpla,
Ei mereu se vor juca.
Copiii se distrează,
Jucăriile dansează,
Lumea se-nvârteşte,
Pomul se-nverzeşte,
Floriile sunt pe câmpii
Înconjurate de copii
Jucăriile au prins viaţă,
Şi se joacă ziua toată,
Jucăriile-s iubite
De băieţi şi de fetiţe.
Erau mii de jucării
Ce înveseleau copii.
Dar orice s-ar întâmpla,
Ei mereu se vor juca.
Copiii se distrează,
Jucăriile dansează,
Lumea se-nvârteşte,
Pomul se-nverzeşte,
Floriile sunt pe câmpii
Înconjurate de copii
Jucăriile au prins viaţă,
Şi se joacă ziua toată,
Jucăriile-s iubite
De băieţi şi de fetiţe.
Gritto Ioana-Maria
Clasa a-VII a C
Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 4 Medias
Prof. îndrumător: Povară Anca
Clasa a-VII a C
Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 4 Medias
Prof. îndrumător: Povară Anca
Prietenii copilăriei
Are cineva vreo idee cine sunt prietenii copilăriei? Ei sunt minunaţii eroi care îţi captau atenţia şi îţi măreau încrederea în tine însuţi .
Sunt mii de eroi care te făceau să te simţi mai puternic : Superman , Batman , Omul lanternă , Fulger etc. Aceste lucruri se pot învăţa şi din cărţi, nu neaparat de la televizor sau calculator . De exemplu sunt atât de multe cărţi scrise de autori celebrii : Ion Creangă, Ioan Slavici , Fratii Grimm , Hans Cristian Anderson , Ion Luca Caragiale etc.
E minunat să pătrunzi în lumea poveştilor cu mii de prinţese şi de prinţi curajosi , între fiare sălbatice care în ziua de azi nu mai există . Această lume e uimitoare şi plină de peripeţii! Iar atunci când citeşti ti se întâmplă de multe ori să te simţi ca şi cum ai face parte din acea poveste , pentru că îţi captează foarte mult atenţia ! Şi mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori să citesc o carte cu foarte mare atenţie şi parcă eram şi eu pe acolo, iar la un moment dat eram atât de entuziasmată de lumea aceasta pe care o descoperisem , încât îmi doream foarte mult să scriu şi eu poveşti şi basme pentru copii . Nu îndepărta lumea cărţilor ! E o lume minunată !
Sunt mii de eroi care te făceau să te simţi mai puternic : Superman , Batman , Omul lanternă , Fulger etc. Aceste lucruri se pot învăţa şi din cărţi, nu neaparat de la televizor sau calculator . De exemplu sunt atât de multe cărţi scrise de autori celebrii : Ion Creangă, Ioan Slavici , Fratii Grimm , Hans Cristian Anderson , Ion Luca Caragiale etc.
E minunat să pătrunzi în lumea poveştilor cu mii de prinţese şi de prinţi curajosi , între fiare sălbatice care în ziua de azi nu mai există . Această lume e uimitoare şi plină de peripeţii! Iar atunci când citeşti ti se întâmplă de multe ori să te simţi ca şi cum ai face parte din acea poveste , pentru că îţi captează foarte mult atenţia ! Şi mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori să citesc o carte cu foarte mare atenţie şi parcă eram şi eu pe acolo, iar la un moment dat eram atât de entuziasmată de lumea aceasta pe care o descoperisem , încât îmi doream foarte mult să scriu şi eu poveşti şi basme pentru copii . Nu îndepărta lumea cărţilor ! E o lume minunată !
Puiber Adela
clasa a
Şcoala cu clasele I- VIII Nr.4 Medias
Prof. Povara Anca
Bucuriile copilăriei
O comoară de preţ pe care nimeni nu ţi-o poate lua din suflet este copilăria. Copilăria este cel mai important lucru din lume pe care toţi l-am trăit în viaţă.
Îmi amintesc chipul blând al mamei, dragostea cu care îşi întindea mâinile spre mine şi cântecul ei de leagăn cu care mă adormea în fiecare seară. Ea mi-a dăruit viaţa, m-a învăţat să vorbesc, întotdeauna a avut un cuvânt de încurajare, mi-a dăruit o vorbă bună şi mângâieri.
Alături de mama mă simt în siguranţă. Ea este ca o carte de poveşti care îmi spune ce este bine şi ce este urât, ce este drept şi ce este nedrept, cum să devin un om cinstit, modest şi inteligent. Ea va rămâne în sufletul meu- fiinţa cea mai dragă şi un bun model.
Momentele cele mai plăcute în viaţă le-am trăit la grădiniţă, unde mi-am făcut primii prieteni şi am învăţat jocurile copilăriei. Apoi un alt moment emoţionant în viaţa mea a fost prima zi de şcoală. Doamna învăţătoare ne-a întâmpinat în curtea şcolii. Am privit-o întâi cu teamă şi sfială… Ea m-a învăţat să scriu întâiul „ a” tremurător şi să silabisesc cuvântul „ mama” şi apoi să leg literele. Avea o fire blândă şi cu gingăşie m-a ajutat să dezleg misterul bucuriilor de-a fi şcolar.
Eu cred că frumuseţea copilăriei constă în faptul că noi, copiii, privim lucrurile diferit de cum privesc adulţii. Privim lucrurile cu simplitate şi întotdeauna alegem drumul cel mai scurt spre inima celui ce ne apropie.
Nouă ne plac jocurile, distracţia şi tot ce este mai frumos, luminându-ne chipul şi viaţa, bucurându-i pe cei din jur cu veselia noastră. Cei mari trebuie să se asigure că în această etapă frumoasă a vieţii noastre nu trebuie să dispară niciodată bucuria oferită de joc; copiii sunt cei care o ajută mereu, jucându-se şi cerând o lume în permanenţă schimbare. Inocenţa care însoţeşte această vârstă nu poate fi distrusă de nimic şi este surprinsă mereu prin surâs şi naivitate.
Orice copil are nevoie de prieteni pentru a găsi veselia, are nevoie de sprijin şi îndrumare pentru ca mai târziu să-i facă plăcere să se gândească la anii frumoşi ai copilăriei. În sufletul pur al unui copil e atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai distruge zâmbetul. Copiilor le plac poveştile, au felul lor de a vedea lumea şi sunt singurii cărora nu le este frică de nimic. Prietenii din anii copilăriei sunt cei mai loiali şi sinceri.
Mă gândesc în prezent la fericirea ce este în sufletul meu, la prietenii mei care mă aşteaptă afară la joacă. Cu ei am învăţat să mă bucur de frumuseţea lucrurilor care mă înconjoară Mi-aş dori să rămân mereu copil să mă joc, să zâmbesc şi să fiu iubit.
Îmi amintesc chipul blând al mamei, dragostea cu care îşi întindea mâinile spre mine şi cântecul ei de leagăn cu care mă adormea în fiecare seară. Ea mi-a dăruit viaţa, m-a învăţat să vorbesc, întotdeauna a avut un cuvânt de încurajare, mi-a dăruit o vorbă bună şi mângâieri.
Alături de mama mă simt în siguranţă. Ea este ca o carte de poveşti care îmi spune ce este bine şi ce este urât, ce este drept şi ce este nedrept, cum să devin un om cinstit, modest şi inteligent. Ea va rămâne în sufletul meu- fiinţa cea mai dragă şi un bun model.
Momentele cele mai plăcute în viaţă le-am trăit la grădiniţă, unde mi-am făcut primii prieteni şi am învăţat jocurile copilăriei. Apoi un alt moment emoţionant în viaţa mea a fost prima zi de şcoală. Doamna învăţătoare ne-a întâmpinat în curtea şcolii. Am privit-o întâi cu teamă şi sfială… Ea m-a învăţat să scriu întâiul „ a” tremurător şi să silabisesc cuvântul „ mama” şi apoi să leg literele. Avea o fire blândă şi cu gingăşie m-a ajutat să dezleg misterul bucuriilor de-a fi şcolar.
Eu cred că frumuseţea copilăriei constă în faptul că noi, copiii, privim lucrurile diferit de cum privesc adulţii. Privim lucrurile cu simplitate şi întotdeauna alegem drumul cel mai scurt spre inima celui ce ne apropie.
Nouă ne plac jocurile, distracţia şi tot ce este mai frumos, luminându-ne chipul şi viaţa, bucurându-i pe cei din jur cu veselia noastră. Cei mari trebuie să se asigure că în această etapă frumoasă a vieţii noastre nu trebuie să dispară niciodată bucuria oferită de joc; copiii sunt cei care o ajută mereu, jucându-se şi cerând o lume în permanenţă schimbare. Inocenţa care însoţeşte această vârstă nu poate fi distrusă de nimic şi este surprinsă mereu prin surâs şi naivitate.
Orice copil are nevoie de prieteni pentru a găsi veselia, are nevoie de sprijin şi îndrumare pentru ca mai târziu să-i facă plăcere să se gândească la anii frumoşi ai copilăriei. În sufletul pur al unui copil e atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai distruge zâmbetul. Copiilor le plac poveştile, au felul lor de a vedea lumea şi sunt singurii cărora nu le este frică de nimic. Prietenii din anii copilăriei sunt cei mai loiali şi sinceri.
Mă gândesc în prezent la fericirea ce este în sufletul meu, la prietenii mei care mă aşteaptă afară la joacă. Cu ei am învăţat să mă bucur de frumuseţea lucrurilor care mă înconjoară Mi-aş dori să rămân mereu copil să mă joc, să zâmbesc şi să fiu iubit.
Bârsan Radu
Clasa a
Centrul de zi « Sf. Andrei » Mediaş
Lumea copilăriei
Într-o seară stăteam pe pervazul geamului şi priveam stelele. În scurt timp adorm.
Lumea aceea era cu totul magică şi adevărată. Şi orice copil cu suflet nobil poate să vadă acea lume minunată.
Şi se făcea că era o zi frumoasă de vară . Soarele strălucea ca o bucată de aur, pe câmp erau mii de floricele frumos colorate, cerul era senin,nori pufoşi, albi parcă te înghiţeau şi din când în când în văzduhul albastru deschis se zărea câte un stol de fluturi coloraţi în culorile curcubeului, prin copacii deja cu fructe micuţe, necoapte se vedea câte o păsărică colorată şi frumos cântătoare.
Eu mă întrebasem ce lume este aceea, iar o rândunică îmi răspunde: că acea lume magnifică şi plină de magie e lumea copiilor, în această lume orice dorinţă a oricărui copil va fi îndeplinită.
Lumea aceea era cu totul magică şi adevărată. Şi orice copil cu suflet nobil poate să vadă acea lume minunată.
Dintr-o dată m-am trezit. Soarele ca o bucată de aur galben îşi aruncă razele pe geam, intrând în camera mea creând o lumină orbitoare. Mă pregătesc să merg la şcoală, sunt nerăbdătoare să le povestesc colegilor mei despre acel vis ciudat.
Le-am povestit colegilor şi toţi am stabilit că acea lume să se numească COPILĂRIE.
Tufă Paula
Clasa a V –a
Şcoala Generală Blăjel
Prof. îndrumător: Strava Cosmina
joi, 20 mai 2010
Prietenia
Prietenie...prietenă... cuvinte al căror sens îl înţeleg cu greu când eşti numai de-o şchioapă. Îmi amintesc şi azi când ieşeam la joacă cu copiii vecinilor. Nu ştiu cum se întâmplă că jucăriile mi se amestecau, se stricau uneori şi atunci începea cearta. Mama mă lua în casă şi mă dojenea cu vorba ei blândă: „Nu uita că împreună cu ei ai să mergi la şcoală şi toată viaţa voastră o să vă amintiţi de aceste frumoase clipe!” Nu puteam să înţeleg ce înseamnă o prietenă.
Dar iată că anii au trecut şi intr-o zi am păşit pentru prima dată în curtea şcolii. O mulţime de copii erau adunaţi aici. Mă simţeam străină între şirurile de copii, mulţi necunoscuţi. Dar deodată am zărit şirul celor mai mici şcolari, cei mai cunoscuţi pentru mine de la grădiniţă. Am intrat acolo în clasă. Aici, cuvintele calde, blânde ale învăţătoarei noastre ne-au povăţuit printre altele să fim buni colegi, prieteni. Mi-am amintit îndată de cuvintele mamei şi-n mine s-a trezit nevoia de a avea o prietenă. Trebuiau încredinţate ei, anumite gânduri, trebuia să-i cer părerea în anumite probleme şcolăreşti. Şi aşa ochii mei au rămas aţintiţi asupra unei fetiţe durdulii, cu ochii blajini, cu voce blândă şi tare cuminte. “Aceasta va fi prietena mea !” mi-am zis în gând. Şi astfel m-am apropiat de ea, am început s-o cunosc mai bine şi cu cât o cunoşteam, cu atât o iubeam mai mult.
Au trecut mulţi ani şi prietenia noastră se dovedeşte durabilă. Mă bucur de orice bucurie a ei, iar orice necaz al ei apasă şi pe inima mea. Ne ajutăm întotdeauna şi suntem alături la toate activităţile organizate. Prietena mea este o bună colegă cu toţi din clasă. Îi ajută la pregătirea temelor acolo unde întâmpină greutăţi, îi povăţuieşte ca pe nişte fraţi. Este ordonată şi punctuală. Iubeşte mult adevărul, cinstea şi cu o asemenea prietenă nu-i drept să mă mândresc?
Măgdălin Roxana Mihaela ( clasa a V-a B)
Şcoala cu clasele I-VIII, Bazna,
Profesor îndrumător : Paneş Daniel
marți, 18 mai 2010
"Legenda Salciei"
Când a murit Iisus pe cruce,
Salcia cu ramura ei dulce
A început a se-nclina,
La picioarele Sale a scutura
Frunze galbene şi duios jelea
Că Domnul nu mai era.
Când Iisus în mormânt a fost pus
Salcia noastră şi-a ascuns
Al ei plânset ne-ncetat
Sub un văl verde de crengi,
Căci Domnul astăzi S-a culcat
Într-un loc răcoros şi-ntunecat.
Şi de-atunci şi pân’acum
Salcia nu si-a mai ridicat
Ale sale crengi, niciuna.
A tot plâns şi n-a secat
Pentru că Iisus S-a înălţat.
PAŞCALĂU PATRICIA, CL. VII
Prof. îndrumător: JAMPA ELENA
Şcoala cu cl. I-VIII, com. ATEL, jud. Sibiu
Salcia cu ramura ei dulce
A început a se-nclina,
La picioarele Sale a scutura
Frunze galbene şi duios jelea
Că Domnul nu mai era.
Când Iisus în mormânt a fost pus
Salcia noastră şi-a ascuns
Al ei plânset ne-ncetat
Sub un văl verde de crengi,
Căci Domnul astăzi S-a culcat
Într-un loc răcoros şi-ntunecat.
Şi de-atunci şi pân’acum
Salcia nu si-a mai ridicat
Ale sale crengi, niciuna.
A tot plâns şi n-a secat
Pentru că Iisus S-a înălţat.
PAŞCALĂU PATRICIA, CL. VII
Prof. îndrumător: JAMPA ELENA
Şcoala cu cl. I-VIII, com. ATEL, jud. Sibiu
"Regele Niculai"
Era odată un împărat bătrân, care avea trei fete frumoase foc. Într-o dimineaţă, împăratul, însoţit de cele trei fete au pornit spre pădurea de cleştar. Acolo îi întâmpină un stejar bătrân, care aşa grăi:
- Dacă nu îmi vei da pe fata cea mare de soţie, voi răpi soarele de pe cer.
- Nici în ruptul capului, răspunse împăratul.
Deodată întreg Pământul se întunecă fără Soare. A doua zi, dis de dimineaţă, împăratul şi curtenii săi au mers din nou în pădure, unde stejarul le-a spus:
- Împărate, dacă nu-mi dai de soţie pe fata mijlocie, voi fura Luna.
- Nici vorbă de aşa ceva, răspunse trufaş împăratul.
Într-o clipă dispăru şi Luna de pe cer. A treia zi, de dimineaţă, împăratul merse din nou în pădure, pentru a-l îndupleca pe stejar să le înapoieze Soarele şi Luna, dar acesta îi refuză şi le spuse băţos:
- Împărate, dacă nu-mi dai de nevastă pe fata cea mici, voi fura şi Stelele de pe cer.
Şi de această dată împăratul refuză, astfel că de-acum întunericul începu să domnească peste tot.
Într-o zi se auzi în împărăţie că un flăcău, pe nume Niculai, spunea că poate aduce înapoi Soarele, Luna şi Stelele. Împăratul îl chemă la el şi îi spuse:
- Băiete, umblă vorba că vrei să aduci Soarele înapoi.
- Da, asta vreau. Daţi-mi o sabie bună şi Soarele va răsări iar pe cer.
Flăcăul porni la drum. Ajunse într-o pădure de argint, trecu podul, îl lovi cu putere, de se rupse o bucată de lemn din el şi se ascunse sub pod. Peste pod trecu îndată călare pe un roib roşcat o zmeoaică cu trei capete. Calul i se împiedică.
- Calule, în trei ani de când trecem pe aici nu te-ai împiedecat niciodată.
- Apă dă-mi şi cruţă-mă, spuse calul!
Zmeoaica îl simţi pe tânărul ascuns sub pod şi-i porunci:
- Ieşi afară Niculai! De când eram mică vroiam să mă lupt cu tine. Vino să ne luptăm cu suliţele sau cu buzduganele!
Cu suliţe se luptă slabii! Cu buzdugane se bate oricine, hai să ne luptăm cu săbiile!
După o luptă aprigă, băiatul îi tăiase două capete, când zmeoaica, speriată, îl rugă:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Stelele înapoi!
Niculai omorî bestia şi repuse Stelele pe cer. Merse ce merse, până intră în pădurea de aur. Ajunse la un pod, îl lovi cu putere, rupse din el două bucăţi şi se ascunse sub pod. Peste pod trecu călare pe un cal bălţat o zmeoaică ce avea şapte capete. Dar calul se împiedică stârnind mânia stăpânei:
- Calule, de şapte ani traversăm podul şi niciodată nu te-ai împiedecat!
- Apă dă-mi să beau şi cruţă-mă!
Zmeoaica îl simţi pe Niculai şi-i spuse:
- Ieşi, Niculai! De mult doream să mă lupt cu tine. Hai, să ne înfruntăm cu suliţele sau cu buzduganele!
Cu suliţele se bat toţi proştii. Cu buzduganele se poate bate oricine, mai bine să ne luptăm cu săbiile!
În scurt timp flăcăul tăiase deja şase capete şi când se pregătea să-l taie pe ultimul, zmeoaica se rugă:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Luna, ea se află sub şaua calului.
Niculai omorî fiara, luă Lună şi-o aruncă pe cer. Merse ce merse prin pădure, până ce dădu peste un om ce plângea.
- De ce plângi, omule?
- O singură dată să privesc în jurul meu şi deja am văzut întreaga lume.
- Lasă, vino cu mine şi ţi-om găsi şi ţie rostul.
Mergând văzură un alt om care plângea amarnic.
- Dar tu de ce plângi?
- Un singur pas să fac şi deja am mers prin toată lumea.
- Vino cu noi şi ţi-om găsi şi ţie un rost.
Ajunseră în pădurea de diamant. Trecură podul, l-au lovit de-au sărit trei ţăndări, apoi s-au ascuns tustrei sub pod, aşteptând pe cea de-a treia zgripţuroaică.
- Ochilă, vezi zmeoaica?
- Da.
- Unde este?
- Zboară încoace cu calul negru.
- Lungilă, pune piedică calului!
În curând îşi făcu apariţia zmeoaica cu douăsprezece capete. Lungilă puse piedică calului stârnind mânia stăpânei sale.
- Ce se întâmplă calule? Nu ai căzut niciodată în doisprezece ani.
- Potoleşte-mi setea cu apă şi cruţă-mi viaţa!
Dar zmeoaica îl simţi pe Niculai şi-i spuse:
- Arată-te viteazule! De mult am vrut să mă lupt cu tine şi iată ai venit tu la mine. Să ne luptăm cu suliţe, cu buzdugane.
- Cu suliţe şi buzdugane se luptă oricine, să vedem cum mânuieşti sabia!
După scurt timp la picioarele lui Niculai zăceau unsprezece dintre capetele zgripţuroaicei. Speriată aceasta îi zise:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Soarele, ascuns în desaga de pe cal.
Dar Niculai o omorî, luă Soarele şi-l trimise pe cer. Apoi viteazul Niculai, însoţit de cei doi prieteni, ajunse la palatul împărătesc. Împăratul mult s-a bucurat văzând la locul lor Soarele, Luna şi Stelele şi-i spuse tânărului:
- Drept răsplată, tu şi prietenii tăi veţi primi de soţii pe prinţesele mele.
Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe. Şi-am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.
- Nici în ruptul capului, răspunse împăratul.
Deodată întreg Pământul se întunecă fără Soare. A doua zi, dis de dimineaţă, împăratul şi curtenii săi au mers din nou în pădure, unde stejarul le-a spus:
- Împărate, dacă nu-mi dai de soţie pe fata mijlocie, voi fura Luna.
- Nici vorbă de aşa ceva, răspunse trufaş împăratul.
Într-o clipă dispăru şi Luna de pe cer. A treia zi, de dimineaţă, împăratul merse din nou în pădure, pentru a-l îndupleca pe stejar să le înapoieze Soarele şi Luna, dar acesta îi refuză şi le spuse băţos:
- Împărate, dacă nu-mi dai de nevastă pe fata cea mici, voi fura şi Stelele de pe cer.
Şi de această dată împăratul refuză, astfel că de-acum întunericul începu să domnească peste tot.
Într-o zi se auzi în împărăţie că un flăcău, pe nume Niculai, spunea că poate aduce înapoi Soarele, Luna şi Stelele. Împăratul îl chemă la el şi îi spuse:
- Băiete, umblă vorba că vrei să aduci Soarele înapoi.
- Da, asta vreau. Daţi-mi o sabie bună şi Soarele va răsări iar pe cer.
Flăcăul porni la drum. Ajunse într-o pădure de argint, trecu podul, îl lovi cu putere, de se rupse o bucată de lemn din el şi se ascunse sub pod. Peste pod trecu îndată călare pe un roib roşcat o zmeoaică cu trei capete. Calul i se împiedică.
- Calule, în trei ani de când trecem pe aici nu te-ai împiedecat niciodată.
- Apă dă-mi şi cruţă-mă, spuse calul!
Zmeoaica îl simţi pe tânărul ascuns sub pod şi-i porunci:
- Ieşi afară Niculai! De când eram mică vroiam să mă lupt cu tine. Vino să ne luptăm cu suliţele sau cu buzduganele!
Cu suliţe se luptă slabii! Cu buzdugane se bate oricine, hai să ne luptăm cu săbiile!
După o luptă aprigă, băiatul îi tăiase două capete, când zmeoaica, speriată, îl rugă:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Stelele înapoi!
Niculai omorî bestia şi repuse Stelele pe cer. Merse ce merse, până intră în pădurea de aur. Ajunse la un pod, îl lovi cu putere, rupse din el două bucăţi şi se ascunse sub pod. Peste pod trecu călare pe un cal bălţat o zmeoaică ce avea şapte capete. Dar calul se împiedică stârnind mânia stăpânei:
- Calule, de şapte ani traversăm podul şi niciodată nu te-ai împiedecat!
- Apă dă-mi să beau şi cruţă-mă!
Zmeoaica îl simţi pe Niculai şi-i spuse:
- Ieşi, Niculai! De mult doream să mă lupt cu tine. Hai, să ne înfruntăm cu suliţele sau cu buzduganele!
Cu suliţele se bat toţi proştii. Cu buzduganele se poate bate oricine, mai bine să ne luptăm cu săbiile!
În scurt timp flăcăul tăiase deja şase capete şi când se pregătea să-l taie pe ultimul, zmeoaica se rugă:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Luna, ea se află sub şaua calului.
Niculai omorî fiara, luă Lună şi-o aruncă pe cer. Merse ce merse prin pădure, până ce dădu peste un om ce plângea.
- De ce plângi, omule?
- O singură dată să privesc în jurul meu şi deja am văzut întreaga lume.
- Lasă, vino cu mine şi ţi-om găsi şi ţie rostul.
Mergând văzură un alt om care plângea amarnic.
- Dar tu de ce plângi?
- Un singur pas să fac şi deja am mers prin toată lumea.
- Vino cu noi şi ţi-om găsi şi ţie un rost.
Ajunseră în pădurea de diamant. Trecură podul, l-au lovit de-au sărit trei ţăndări, apoi s-au ascuns tustrei sub pod, aşteptând pe cea de-a treia zgripţuroaică.
- Ochilă, vezi zmeoaica?
- Da.
- Unde este?
- Zboară încoace cu calul negru.
- Lungilă, pune piedică calului!
În curând îşi făcu apariţia zmeoaica cu douăsprezece capete. Lungilă puse piedică calului stârnind mânia stăpânei sale.
- Ce se întâmplă calule? Nu ai căzut niciodată în doisprezece ani.
- Potoleşte-mi setea cu apă şi cruţă-mi viaţa!
Dar zmeoaica îl simţi pe Niculai şi-i spuse:
- Arată-te viteazule! De mult am vrut să mă lupt cu tine şi iată ai venit tu la mine. Să ne luptăm cu suliţe, cu buzdugane.
- Cu suliţe şi buzdugane se luptă oricine, să vedem cum mânuieşti sabia!
După scurt timp la picioarele lui Niculai zăceau unsprezece dintre capetele zgripţuroaicei. Speriată aceasta îi zise:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Soarele, ascuns în desaga de pe cal.
Dar Niculai o omorî, luă Soarele şi-l trimise pe cer. Apoi viteazul Niculai, însoţit de cei doi prieteni, ajunse la palatul împărătesc. Împăratul mult s-a bucurat văzând la locul lor Soarele, Luna şi Stelele şi-i spuse tânărului:
- Drept răsplată, tu şi prietenii tăi veţi primi de soţii pe prinţesele mele.
Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe. Şi-am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.
PAŞCALĂU PATRICIA, CL. VII
Prof. îndrumător: JAMPA ELENA
Şcoala cu cl. I-VIII, com. ATEL, jud. Sibiu
"Ştefan cel Mare"
Trăia odată, colo-aşa,
În cetate, în Moldavia,
Un voievod preamărit,
Ştefan cel Mare numit.
Multe aprige lupte a avut,
Din niciuna n-a fugit.
Viteaz a fost, mare voinic,
Pe turci el i-a îngrozit.
De luptă pregătit era,
Armata iute-şi ridica,
Ţara-n picioare ridica
Şi victorii mereu avea!
Mulţi au fost ce s-au întrebat,
Cum c-o armată aşa de mică
Alunga trufaşii paşi de frică.
Pus-a pe fugă armată mare,
Făcea Dunărea cărare,
Bun, doamne, a fost odată…
ŞEULEAN OVIDIU CL. VIII
Prof. îndrumător: JAMPA ELENA
Şcoala cu clasele I-VIII com. Aţel, jud. Sibiu
În cetate, în Moldavia,
Un voievod preamărit,
Ştefan cel Mare numit.
Multe aprige lupte a avut,
Din niciuna n-a fugit.
Viteaz a fost, mare voinic,
Pe turci el i-a îngrozit.
De luptă pregătit era,
Armata iute-şi ridica,
Ţara-n picioare ridica
Şi victorii mereu avea!
Mulţi au fost ce s-au întrebat,
Cum c-o armată aşa de mică
Alunga trufaşii paşi de frică.
Pus-a pe fugă armată mare,
Făcea Dunărea cărare,
Bun, doamne, a fost odată…
ŞEULEAN OVIDIU CL. VIII
Prof. îndrumător: JAMPA ELENA
Şcoala cu clasele I-VIII com. Aţel, jud. Sibiu
"Ţup - Ţup"
Ţup-Tup, un iepuraş,
Mititel şi drăgălaş,
La mâncare-i hărnicel,
Roade morcovi şi salată
Cât încape-ntr-o găleată.
Şi de atâta mâncărică
A făcut şi el burtică,
De-abia merge bietul Ţup.
Am să-l prind şi am să-l pup,
Că mi-e drag, deşi se ştie…
El este doar o …jucărie.
MERCA IOANA, CL. VIII
PROF. ÎNDRUMĂTOR: JAMPA ELENA
ŞCOALA CU CL. I-VIII, COM. AŢEL
Mititel şi drăgălaş,
La mâncare-i hărnicel,
Roade morcovi şi salată
Cât încape-ntr-o găleată.
Şi de atâta mâncărică
A făcut şi el burtică,
De-abia merge bietul Ţup.
Am să-l prind şi am să-l pup,
Că mi-e drag, deşi se ştie…
El este doar o …jucărie.
MERCA IOANA, CL. VIII
PROF. ÎNDRUMĂTOR: JAMPA ELENA
ŞCOALA CU CL. I-VIII, COM. AŢEL
"Mă uit şi visez"
Pe un câmp verde şi frumos
O floare răsare sprinţară.
Mă uit şi mă-ndrăgostesc
În lumina de primăvară.
Îmbătat de mirosul florilor
Culeg una anume.
Mă uit o clipă la ea
Şi-o admir într-una.
Aştept, aştept, aştept,
O alta să răsară,
Deodată lângă ea
Un crin se strecoară.
Într-un buchet frumos
Le-nmănunchez pe toate,
Să le ofer cu drag cuiva
Sufletului meu aproape.
FLOREA PAUL, cl. VIII
Şcoala cu cl. I-VIII, com. Aţel
Îndrumătoare: prof. JAMPA ELENA
marți, 5 ianuarie 2010
“Începe săptămâna cu o carte!”
Dragi cititori,
vă recomandăm în fiecare luni să citiţi o carte, iar vinerea să vizionaţi un film. Iniţiativa aparţine Asociaţiei “Mediaşul pentru Cultură” şi Editurii Tritonic – “Cititul nu dăunează sănătăţii!
Pentru prima săptămână din anul 2010 vă recomand o carte aflată în Top 10 vânzări, pe locul 5. Este vorba de Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger
Colectia: Premium
Categoria: Roman strain, Dragoste
ISBN: 978-973-733-159-5, Format: 16×24 cm 364 pag, Aparitie: 2007, Noiembrie
“Cind Henry a cunoscut-o pe Clare, ea avea sase ani, iar el avea treizeci si sase. S-au casatorit cind ea avea douazeci si trei, iar el avea treizeci si unu. Pare ciudat, dar nu e, pentru ca Henry este unul dintre primii oameni diagnosticati cu cronoafectiuni: din cind in cind ceasul lui genetic se reseteaza si se trezeste aruncat in viitorul sau in trecutul sau. Cu aceasta au a se infrunta cei doi eroi ai romanului, un bibliotecar si o studenta la arte, cu aceasta are de luptat dragostea lor. „Urasc sa fiu acolo unde ea nu este, cind ea nu este. si totusi plec mereu, iar ea nu ma poate urma“ – zice Henry. Romanul va fi ecranizat in 2008.”
Şi dacă aţi reuşit să cumpăraţi această carte de pe site-ul www.tritonic.ro, veţi deveni membru în Clubul Tritonic.
Aşteptăm să vă spuneţi părerile despre carte şi film pe acest blog, săptămâna viitoare!
Spor la citit şi o săptămână mai bogată sufleteşte!
Antonela Sofia Barbu
vă recomandăm în fiecare luni să citiţi o carte, iar vinerea să vizionaţi un film. Iniţiativa aparţine Asociaţiei “Mediaşul pentru Cultură” şi Editurii Tritonic – “Cititul nu dăunează sănătăţii!
Pentru prima săptămână din anul 2010 vă recomand o carte aflată în Top 10 vânzări, pe locul 5. Este vorba de Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger
Colectia: Premium
Categoria: Roman strain, Dragoste
ISBN: 978-973-733-159-5, Format: 16×24 cm 364 pag, Aparitie: 2007, Noiembrie
“Cind Henry a cunoscut-o pe Clare, ea avea sase ani, iar el avea treizeci si sase. S-au casatorit cind ea avea douazeci si trei, iar el avea treizeci si unu. Pare ciudat, dar nu e, pentru ca Henry este unul dintre primii oameni diagnosticati cu cronoafectiuni: din cind in cind ceasul lui genetic se reseteaza si se trezeste aruncat in viitorul sau in trecutul sau. Cu aceasta au a se infrunta cei doi eroi ai romanului, un bibliotecar si o studenta la arte, cu aceasta are de luptat dragostea lor. „Urasc sa fiu acolo unde ea nu este, cind ea nu este. si totusi plec mereu, iar ea nu ma poate urma“ – zice Henry. Romanul va fi ecranizat in 2008.”
Şi dacă aţi reuşit să cumpăraţi această carte de pe site-ul www.tritonic.ro, veţi deveni membru în Clubul Tritonic.
Vineri seara vă recomandăm să urmăriţi filmul ” The time travelers wife”.
Vă informăm şi de pe wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/The_Time_Traveler%27s_Wife#Film
Aşteptăm să vă spuneţi părerile despre carte şi film pe acest blog, săptămâna viitoare!
Spor la citit şi o săptămână mai bogată sufleteşte!
Antonela Sofia Barbu
miercuri, 23 decembrie 2009
Elev în epoca comunistă
Am fost elev în timpul Comunismului şi "mă întorc cu luare aminte în trecut", ca să fac o retrospectivă a vieţii din acel regim totalitar.
După marea revoluţie Socialistă din octombrie, care a avut loc în Rusia, datorită apariţiei URSS - marele imperiu communist, s-a format şi în România, la 8 mai 1921, Partidul Comunist Român.
O dată cu trecerea anilor, acest partid a devenit mai puternic, aşa încât în al doilea Război Mondial, a declarat că armata germană, condusă de Hitler, a fost învinsă şi datorită comuniştilor, deoarece tinerii comunisti au participat la Insurectia armată declanşată de Intevenţia Regelui la 23 august 1944 şi care a dus la eliberarea ultimei fâşii de pământ românesc .
După aceea, datorită prezenţei trupelor sovietice în România, comuniştii au devenit puternici şi trebuiau să preia puterea politică cu orice preţ.
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost forţat să abdice şi să părăsească ţara împreună cu Familia Regală. In aceeaşi zi, România a devenit Republică Populară, iar după proclamare, comuniştii s-au instalat la conducerea ţării. Printre conducătorii acestui regim i-aş aminti pe Dr. Petru Groza, Ana Paucar şi Gh. Gheorghiu Dej - primul conducător comunist.
In anul 1948 au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie : fabricile, uzinele, au fost naţionalizate şi preluate de către Statul comunist, iar străbunicii şi bunicii noştri de la ţară, au fost obligaţi să-şi dea animalele, căruţele, plugurile şi toate uneltele agricole agitatorilor pentru colectivizare. Astfel s-au format cooperativele agricole de producţie (numite C.A.P.-uri), impotriva voinţei ţăranilor. Totul aparţinea acum Partidului Comunist şi Republicii populare, care mai apoi s-a numit Socialistă.
Nemulţumirile oamenilor au fost foarte multe,deoarece nu mai aveau nimic în proprietate privată. Astfel, zeci de mii de studenţi şi intelectuali au protestat în anii următori şi drept “răsplată” aceştia au fost arestaţi, bătuţi nemilos şi aruncaţi în închisorile comuniste de exterminare, pentru că nu aveau voie să-şi exprime opiniile.
Mărturiile unui unchi de-al meu, fost deţinut politic (care în 1948 era student, în ultimul an, la Universitate, la Bucureşti), m-au cutremurat. El mi-a povestit cum au fost arestaţi şi judecaţi sumar, fiind apoi puşi în lanţuri, şi-a vazut colegii cu capul tăiat de ghilotină şi cum a fost el însuşi maltratat şi chinuit pentru că avea idei anticomuniste. A fost aruncat în Infernul de la Sighetul Marmaţiei şi de la Aiud, timp de peste 14 ani, în condiţii inumane, unde singurele vieţuitoare”prietene” erau şobolanii cu care ajunsese să vorbească, şi care-l încălzeau asemeni pisicilor, cu care-şi împăr-ea puţinul arpacaş fiert pe care-l primea drept hrană.
In 1965 a fost ales, ca preşedinte al P.C.R. şi al ţării, tânărul Nicolae Ceausescu, care a condus această ţară timp de aproape 25 de ani, împreună cu nemiloasa lui soţie, Elena Ceausescu. Ei doi au devenit stăpânii tuturor şi nimeni şi nimic nu li se putea împotrivi. El a fost ales, şi reales, în unanimitate, de către Marea Adunare Naţională comunistă, la Congresele P.C.R., din 5 în 5 ani.
Copiii de grădiniţă deveniseră Şoimii Patriei, iar elevii, să fie pionieri; adolescentii, deveneau UTC-işti. Adulţii erau obligaţi să devină membri de partid, iar deviza comunistă era ”proletari din toate ţările, uniţi-vă !”
Steagul roşu, cu secera şi ciocanul în mijloc şi, de asemenea, steagul tricolor cu stema republicii, erau atunci cele mai importante simboluri.
La şcoala, toate serbările se rezumau la a recita poezii şi cântece - aşa zis patriotice, dedicate Partidului "iubit", "părintelui" bun care ne ocrotea şi ne pregătea “pentru a urca pe culmile gloriei socialiste şi comuniste”, ”urcând spre comunism în zbor !”.
In cele 6 zile lucratoare - cum era pe atunci -, eram obligaţi să purtăm o uniformă şcolară bleu-marin, precum şi cravata roşie de pionier. Pentru "merite deosebite" la învăţătură şi pentru participarea la activităţile organizaţiilor pioniereşti, puteam deveni comandanţi de grupă, cu şnur roşu, sau comandanţi de detaşament, cu şnur galben şi, respectiv comandanţi de unitate, cu şnur albastru, lucruri care reprezentau atunci mândria şcolii în care învăţai. Pionierii obişnuiţi primeau insigne şi trese.
Intrucât religia era interzisă cu desăvârşire în şcoli, în instituţii, în fabrici şi uzine, serbările se făceau doar în zilele de sărbători legale impuse de către regim, şi anume : 24 Ianuarie, 26 Ianuarie, 1 Mai, 8 Mai, 9 Mai, 23 August, ziua nationala a Republicii Socialiste Romănia pe atunci si 30 Decembrie. Sărbatorile religioase erau zile de muncă.
In aceste zile "grandioase" se faceau pregătiri ieşite din comun. Noi, elevii, eram obligaţi să învăţăm cântece patriotice şi poezii pentru "conducătorii iubiţi şi partid", precum şi dansuri cu panglici roşii şi tricolore şi eram aşezaţi în coloane pentru a putea "scrie", corp lânga corp, sub formă de iniţiale : "P.C.R." , "R.S.R." , "CEAUSESCU-PACE" şi alte lozinci comuniste.
Si oamenii muncii - ”clasa muncitoare” - erau obligaţi să se pregătească pentru astfel de "spectacole" dupa terminarea orelor de muncă.
Ziua de naştere a "Conducătorului iubit" - 26 Ianuarie, precum şi ziua de 23 August - Ziua Naţională a Republicii erau zilele cele mai solicitante. Era răsplătit cu spectacole, cu aclamaţii şi cu laude, indiferent de vreme.
Moş Craciun nu exista atunci (decât în secret), el numindu-se Moş Gerilă, care venea cu daruri “din belşug”, de la Conducătorul iubit şi de la Partid. Versurile Pluguşorului, celei dedicate Sorcovei, ca şi urările de Anul Nou erau modificate pentru a-i aduce elogii şi pentru a-l idolatriza.
“Divinizaţii” şi atotputernicii au uitat de noi, oamenii simpli, de copii şi de bătrâni,iar existenta noastra se deterioara zi de zi.Toate bunurile de consum larg si de calitate plecau la export,iar noi romanii ne scufundam in bezna si in saracie.
Agricultura duduia, industria era puternica, iar clasa muncitoare, soimii si noi, elevii, sufeream zilnic din cauza lipsurilor.Parintii nostri lucrau in majoritate in trei ture, iar noi trebuia sa-i ajutam la treburile casnice si sa stam la cozi interminabile pentru a ne procura cate un kg de carne,un pachet de unt sau cateva mezeluri. Magazinele si alimentarele erau goale de obicei,iar alimentele de stricta necesitate se dadeau pe baza de table, o singura data pe luna, cu jumatatile de litru sau kg:ulei, zahar si faina. Portia de paine era mica,un sfert pe zi,cu cartela.
Atat la farmacii cat si la produse cosmetice, alimente, fructe, legume, noi elevii, impreuna cu batraneii ne transformam in “ALIMENTOZAURI”, dinozaurii cu cele mai lungi si mai voluminoase cozi.
Istoviti de oboseala invatam la lumina lumanarii,iar la tara cu lampa cu petrol a bunicilor.Se facea economie atunci atat la energie electrica si termica cat si la combustibil pentru masini cat si la apa calda si rece din locuinte.Relaxarea noastra consta in cele 10 minute de desene animate pe care le vizionam bucurosi,pentru ca restul programului tv era dedicat conducerii:doua telejurnale si vizitele tovarasului in tara sau in strainatate.
Pentru elevii de la tara cat si pentru agricultori,era o viata istovitoare. Munceau zi lumina si nu se bucurau de o palma de pamant sau de un animal crescut pe care sa-l sacrifice fara a dona prin contract statului vitei, porci, pasari, oua, cereale, etc. Satele erau scufundate noaptea intr-o bezna totala, deoarece nu era deloc iluminat public.
Nimeni nu indrazea sa-si exprime nemultumirea,deoarece tara era impanzita de securitate si militia.O greseala te costa viata.Invatam de mici sa nu scoatem nici un cuvant in plus.
Nici relatiile cu rudele din afara tarii nu erau premise.Tinerii si adultii care incercau sa treaca frontiera spre tarile din vest erau prinsi,batuti si inchisi,iar multi au fost impuscati.Putini au reusit sa treaca pentru un trai mai bun.
Ultimii ani ai comunismului au fost deosebit de grei pentru noi si parintii nostri. Totul se exporta,iar noi nu mai contineam cu “laudele” dedicate conducatorilor iubiti si partidului.Si taberele scolare erau intetite cu spectacole de preamarire,iar daca conducatorii veneau in vizite stateau pe trotuare de la mic la mare sa-l salutam,sa-l aplaudam.Discursurile lungi si plictisitoare pe care eram obligati sa le ascultam indiferent de vreme se incheiau cu “invatati,invatati si iar invatati”sau”clasa muncitoare sa plasmuiasca bunastarea patriei socialiste”.
Lipsa hranei,a imbracamintei si a incaltamintei,conditiile grele de munca i-a determinat pe romani sa-si exprime nemultumirea-n strada in Decembrie 1989.au inceput manifestatii anticomuniste la Timisoara in 15-17 decembrie.Tara nu avea acces la informatie.Am fost salvati de postul de radio “Europa Libera”,pe care-l ascultam in surdina intr-un coltisor de camera impreuna cu bunicii sau parintii nostri. Adevarata situatie a romanilor din Timisoara o aflam doar aici.
La indemnul : ”azi in Timisoara, maine-n toata tara”, oamenii din marile orase au iesit pe strazi si si-au exprimat nemultumirea pentru prima data scandand : “Libertate”, ”Jos Ceausescu”, ”Jos comunismul”, ”Nu trageti, armata e cu noi !”.
Elevi, studenti, muncitori, tineri, batrani, intelectuali au infruntat sistemul marsav si crud cu piepturile goale. Au fost ucisi prin impuscare foarte multi.
In 21 Decembrie, atunci cand Ceausescu a organizat o manifestatie cu oamenii muncii; a fost huiduit pentru prima oara de mii de oameni. Daca pana atunci a tinut totul sub control impreuna cu acolitii sai,in acea zi a fugit ca un las cu un elicopter de pe acoperisul palatului.Si in zilele urmatoare au murit multi oameni,in special tineri;s-a creat o mare diversiu ne, iar militarii din trupele speciale,atunci cand erau chemati sa apere simbolurile nationale,ministerele, ambasadele,erau ciuruiti pe loc fiind considerati teroristi.
Cladirile ciuruite de gloante si cimitirul eroilor raman marturie vesnica a acelor zile.
Cei doi dictatori care au ordonat masacrele si care cu ani in urma au cerut distrugerea bisericilor cu buldozerele si nimicirea satelor,au sfarsit in ziua Nasterii Mantuitorului,fiind impuscati.
Uciderea revolutionarilor nu a incetat pana la sfarsitul lunii decembrie 1989,din pacate. Au ramas multe intrebari fara raspuns:”Cine a trans in noi dupa 22?”,”Cine va plati pentru mortii nostrii?”
Multi dintre cei vinovati pentru crimele comunismului traiesc nestingheriti aici sau in strainatate.
Am fost singura tara comunista din Europa care a platit cu sange si cu pretul vietii miilor de eroi,indepartarea regimului.Niciodata sa nu-i uitam pe acesti tineri,deoarece lor le datoram libertatea de acum.
Acest regim totalitar si-a lasat amprenta asupra sufletelor noastre,implantand teama,dispret,amaraciune,resemnare si suferinta.
Pentru multi insa,din pacate,acest infern,comunismul,a reprezentat o pavaza,un model de atitudine,un imbold care le-a marcat personalitatea.
Noi, elevii romani ne dorim sa gasim in manualele de istorie o expunere mai amanuntita a caderii comunismului,pentru ca memoria eroilor nostri sa ramana vesnic nepatata. Numai asa ii vom pretui, ii vom respecta si nu ii vom uita.
SANDRU ANDRADA
Clasa a X-a C
Colegiul National “MIRCEA ELIADE”
După marea revoluţie Socialistă din octombrie, care a avut loc în Rusia, datorită apariţiei URSS - marele imperiu communist, s-a format şi în România, la 8 mai 1921, Partidul Comunist Român.
O dată cu trecerea anilor, acest partid a devenit mai puternic, aşa încât în al doilea Război Mondial, a declarat că armata germană, condusă de Hitler, a fost învinsă şi datorită comuniştilor, deoarece tinerii comunisti au participat la Insurectia armată declanşată de Intevenţia Regelui la 23 august 1944 şi care a dus la eliberarea ultimei fâşii de pământ românesc .
După aceea, datorită prezenţei trupelor sovietice în România, comuniştii au devenit puternici şi trebuiau să preia puterea politică cu orice preţ.
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost forţat să abdice şi să părăsească ţara împreună cu Familia Regală. In aceeaşi zi, România a devenit Republică Populară, iar după proclamare, comuniştii s-au instalat la conducerea ţării. Printre conducătorii acestui regim i-aş aminti pe Dr. Petru Groza, Ana Paucar şi Gh. Gheorghiu Dej - primul conducător comunist.
In anul 1948 au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie : fabricile, uzinele, au fost naţionalizate şi preluate de către Statul comunist, iar străbunicii şi bunicii noştri de la ţară, au fost obligaţi să-şi dea animalele, căruţele, plugurile şi toate uneltele agricole agitatorilor pentru colectivizare. Astfel s-au format cooperativele agricole de producţie (numite C.A.P.-uri), impotriva voinţei ţăranilor. Totul aparţinea acum Partidului Comunist şi Republicii populare, care mai apoi s-a numit Socialistă.
Nemulţumirile oamenilor au fost foarte multe,deoarece nu mai aveau nimic în proprietate privată. Astfel, zeci de mii de studenţi şi intelectuali au protestat în anii următori şi drept “răsplată” aceştia au fost arestaţi, bătuţi nemilos şi aruncaţi în închisorile comuniste de exterminare, pentru că nu aveau voie să-şi exprime opiniile.
Mărturiile unui unchi de-al meu, fost deţinut politic (care în 1948 era student, în ultimul an, la Universitate, la Bucureşti), m-au cutremurat. El mi-a povestit cum au fost arestaţi şi judecaţi sumar, fiind apoi puşi în lanţuri, şi-a vazut colegii cu capul tăiat de ghilotină şi cum a fost el însuşi maltratat şi chinuit pentru că avea idei anticomuniste. A fost aruncat în Infernul de la Sighetul Marmaţiei şi de la Aiud, timp de peste 14 ani, în condiţii inumane, unde singurele vieţuitoare”prietene” erau şobolanii cu care ajunsese să vorbească, şi care-l încălzeau asemeni pisicilor, cu care-şi împăr-ea puţinul arpacaş fiert pe care-l primea drept hrană.
In 1965 a fost ales, ca preşedinte al P.C.R. şi al ţării, tânărul Nicolae Ceausescu, care a condus această ţară timp de aproape 25 de ani, împreună cu nemiloasa lui soţie, Elena Ceausescu. Ei doi au devenit stăpânii tuturor şi nimeni şi nimic nu li se putea împotrivi. El a fost ales, şi reales, în unanimitate, de către Marea Adunare Naţională comunistă, la Congresele P.C.R., din 5 în 5 ani.
Copiii de grădiniţă deveniseră Şoimii Patriei, iar elevii, să fie pionieri; adolescentii, deveneau UTC-işti. Adulţii erau obligaţi să devină membri de partid, iar deviza comunistă era ”proletari din toate ţările, uniţi-vă !”
Steagul roşu, cu secera şi ciocanul în mijloc şi, de asemenea, steagul tricolor cu stema republicii, erau atunci cele mai importante simboluri.
La şcoala, toate serbările se rezumau la a recita poezii şi cântece - aşa zis patriotice, dedicate Partidului "iubit", "părintelui" bun care ne ocrotea şi ne pregătea “pentru a urca pe culmile gloriei socialiste şi comuniste”, ”urcând spre comunism în zbor !”.
In cele 6 zile lucratoare - cum era pe atunci -, eram obligaţi să purtăm o uniformă şcolară bleu-marin, precum şi cravata roşie de pionier. Pentru "merite deosebite" la învăţătură şi pentru participarea la activităţile organizaţiilor pioniereşti, puteam deveni comandanţi de grupă, cu şnur roşu, sau comandanţi de detaşament, cu şnur galben şi, respectiv comandanţi de unitate, cu şnur albastru, lucruri care reprezentau atunci mândria şcolii în care învăţai. Pionierii obişnuiţi primeau insigne şi trese.
Intrucât religia era interzisă cu desăvârşire în şcoli, în instituţii, în fabrici şi uzine, serbările se făceau doar în zilele de sărbători legale impuse de către regim, şi anume : 24 Ianuarie, 26 Ianuarie, 1 Mai, 8 Mai, 9 Mai, 23 August, ziua nationala a Republicii Socialiste Romănia pe atunci si 30 Decembrie. Sărbatorile religioase erau zile de muncă.
In aceste zile "grandioase" se faceau pregătiri ieşite din comun. Noi, elevii, eram obligaţi să învăţăm cântece patriotice şi poezii pentru "conducătorii iubiţi şi partid", precum şi dansuri cu panglici roşii şi tricolore şi eram aşezaţi în coloane pentru a putea "scrie", corp lânga corp, sub formă de iniţiale : "P.C.R." , "R.S.R." , "CEAUSESCU-PACE" şi alte lozinci comuniste.
Si oamenii muncii - ”clasa muncitoare” - erau obligaţi să se pregătească pentru astfel de "spectacole" dupa terminarea orelor de muncă.
Ziua de naştere a "Conducătorului iubit" - 26 Ianuarie, precum şi ziua de 23 August - Ziua Naţională a Republicii erau zilele cele mai solicitante. Era răsplătit cu spectacole, cu aclamaţii şi cu laude, indiferent de vreme.
Moş Craciun nu exista atunci (decât în secret), el numindu-se Moş Gerilă, care venea cu daruri “din belşug”, de la Conducătorul iubit şi de la Partid. Versurile Pluguşorului, celei dedicate Sorcovei, ca şi urările de Anul Nou erau modificate pentru a-i aduce elogii şi pentru a-l idolatriza.
“Divinizaţii” şi atotputernicii au uitat de noi, oamenii simpli, de copii şi de bătrâni,iar existenta noastra se deterioara zi de zi.Toate bunurile de consum larg si de calitate plecau la export,iar noi romanii ne scufundam in bezna si in saracie.
Agricultura duduia, industria era puternica, iar clasa muncitoare, soimii si noi, elevii, sufeream zilnic din cauza lipsurilor.Parintii nostri lucrau in majoritate in trei ture, iar noi trebuia sa-i ajutam la treburile casnice si sa stam la cozi interminabile pentru a ne procura cate un kg de carne,un pachet de unt sau cateva mezeluri. Magazinele si alimentarele erau goale de obicei,iar alimentele de stricta necesitate se dadeau pe baza de table, o singura data pe luna, cu jumatatile de litru sau kg:ulei, zahar si faina. Portia de paine era mica,un sfert pe zi,cu cartela.
Atat la farmacii cat si la produse cosmetice, alimente, fructe, legume, noi elevii, impreuna cu batraneii ne transformam in “ALIMENTOZAURI”, dinozaurii cu cele mai lungi si mai voluminoase cozi.
Istoviti de oboseala invatam la lumina lumanarii,iar la tara cu lampa cu petrol a bunicilor.Se facea economie atunci atat la energie electrica si termica cat si la combustibil pentru masini cat si la apa calda si rece din locuinte.Relaxarea noastra consta in cele 10 minute de desene animate pe care le vizionam bucurosi,pentru ca restul programului tv era dedicat conducerii:doua telejurnale si vizitele tovarasului in tara sau in strainatate.
Pentru elevii de la tara cat si pentru agricultori,era o viata istovitoare. Munceau zi lumina si nu se bucurau de o palma de pamant sau de un animal crescut pe care sa-l sacrifice fara a dona prin contract statului vitei, porci, pasari, oua, cereale, etc. Satele erau scufundate noaptea intr-o bezna totala, deoarece nu era deloc iluminat public.
Nimeni nu indrazea sa-si exprime nemultumirea,deoarece tara era impanzita de securitate si militia.O greseala te costa viata.Invatam de mici sa nu scoatem nici un cuvant in plus.
Nici relatiile cu rudele din afara tarii nu erau premise.Tinerii si adultii care incercau sa treaca frontiera spre tarile din vest erau prinsi,batuti si inchisi,iar multi au fost impuscati.Putini au reusit sa treaca pentru un trai mai bun.
Ultimii ani ai comunismului au fost deosebit de grei pentru noi si parintii nostri. Totul se exporta,iar noi nu mai contineam cu “laudele” dedicate conducatorilor iubiti si partidului.Si taberele scolare erau intetite cu spectacole de preamarire,iar daca conducatorii veneau in vizite stateau pe trotuare de la mic la mare sa-l salutam,sa-l aplaudam.Discursurile lungi si plictisitoare pe care eram obligati sa le ascultam indiferent de vreme se incheiau cu “invatati,invatati si iar invatati”sau”clasa muncitoare sa plasmuiasca bunastarea patriei socialiste”.
Lipsa hranei,a imbracamintei si a incaltamintei,conditiile grele de munca i-a determinat pe romani sa-si exprime nemultumirea-n strada in Decembrie 1989.au inceput manifestatii anticomuniste la Timisoara in 15-17 decembrie.Tara nu avea acces la informatie.Am fost salvati de postul de radio “Europa Libera”,pe care-l ascultam in surdina intr-un coltisor de camera impreuna cu bunicii sau parintii nostri. Adevarata situatie a romanilor din Timisoara o aflam doar aici.
La indemnul : ”azi in Timisoara, maine-n toata tara”, oamenii din marile orase au iesit pe strazi si si-au exprimat nemultumirea pentru prima data scandand : “Libertate”, ”Jos Ceausescu”, ”Jos comunismul”, ”Nu trageti, armata e cu noi !”.
Elevi, studenti, muncitori, tineri, batrani, intelectuali au infruntat sistemul marsav si crud cu piepturile goale. Au fost ucisi prin impuscare foarte multi.
In 21 Decembrie, atunci cand Ceausescu a organizat o manifestatie cu oamenii muncii; a fost huiduit pentru prima oara de mii de oameni. Daca pana atunci a tinut totul sub control impreuna cu acolitii sai,in acea zi a fugit ca un las cu un elicopter de pe acoperisul palatului.Si in zilele urmatoare au murit multi oameni,in special tineri;s-a creat o mare diversiu ne, iar militarii din trupele speciale,atunci cand erau chemati sa apere simbolurile nationale,ministerele, ambasadele,erau ciuruiti pe loc fiind considerati teroristi.
Cladirile ciuruite de gloante si cimitirul eroilor raman marturie vesnica a acelor zile.
Cei doi dictatori care au ordonat masacrele si care cu ani in urma au cerut distrugerea bisericilor cu buldozerele si nimicirea satelor,au sfarsit in ziua Nasterii Mantuitorului,fiind impuscati.
Uciderea revolutionarilor nu a incetat pana la sfarsitul lunii decembrie 1989,din pacate. Au ramas multe intrebari fara raspuns:”Cine a trans in noi dupa 22?”,”Cine va plati pentru mortii nostrii?”
Multi dintre cei vinovati pentru crimele comunismului traiesc nestingheriti aici sau in strainatate.
Am fost singura tara comunista din Europa care a platit cu sange si cu pretul vietii miilor de eroi,indepartarea regimului.Niciodata sa nu-i uitam pe acesti tineri,deoarece lor le datoram libertatea de acum.
Acest regim totalitar si-a lasat amprenta asupra sufletelor noastre,implantand teama,dispret,amaraciune,resemnare si suferinta.
Pentru multi insa,din pacate,acest infern,comunismul,a reprezentat o pavaza,un model de atitudine,un imbold care le-a marcat personalitatea.
Noi, elevii romani ne dorim sa gasim in manualele de istorie o expunere mai amanuntita a caderii comunismului,pentru ca memoria eroilor nostri sa ramana vesnic nepatata. Numai asa ii vom pretui, ii vom respecta si nu ii vom uita.
SANDRU ANDRADA
Clasa a X-a C
Colegiul National “MIRCEA ELIADE”
Elevul în comunism
E luni, o zi obişnuită, ca toate zilele, o zi de şcoală care urmează după ziua noastră: duminica. O zi pe săptămână care ne este poate cea mai dragă sau poate un motiv de chin şi suferinţă. Duminica este ziua în care decidem cum va fii ziua urmatoare. O zi frumoasă, cu râsete şi jocuri, cu rugăciuni şi cântece, cu mersul la biserică, urmată de ziua cea mai dispreţuită de mine, luni! Luni este ziua în care plătim cu toţii pentru râsete şi jocuri, pentru cântece şi bucuria noastră de copii, dar cel mai rău, ziua în care plătim pentru Tatăl Nostru, cel care ne-a dat viaţă şi care ne păzeşte, Dumnezeu. Şi câtă suferinţă îndurăm. Careul ne e cel mai mare duşman, locul în care toţi, uită că sunt oameni,locul în care suntem prigoniţi, scuipaţi, jigniţi. Ce oameni fără suflet, fără inimă, nerecunoscători!
Nimic nu-l deranjează mai tare pe tovarăşul Vasile Ganea, director şi profesor de fizică al şcolii generale numărul cinci din Sighişoara, decât să afle că supuşii lui tovarăşi merg la biserică, locul cel mai liniştit pentru mine,iar pentru el locul cel mai josnic şi cel mai dezgustător. Mereu am în minte cuvântarea tovarăşului director, rostită într-o altă zii de luni în care eu şi câţiva colegi am fost să ne rugăm la Domnul pentru surioara colegei noastre care suferise un accident: ,‚Este inadmisibil, tovarăşi, sunt de neconceput aceste purtări neadecvate, aceste idei învechite, această lipsă de respect pentru tovarăşi profesori... voi, pionieri ai patriei, vitorul luminos al Republici Socialiste România...’’ şi cuvântarea continuă încă o oră, şi bine mai era să scăpăm doar cu atât... pe lângă discursul ameţitor , şi cuvîntul tovarăş care imi părea fără rost, dar care-l zic şi eu căci e nevoie, spus de zeci de ori ne-am mai ales şi cu câte o palmă zdravănă şi plină de bătături a tovarăşului Ganea şi mai urmă şi o notă de patru la disciplina fizică: ,,nici nu meritaţi această notă blândă pe care v-o ofer’’. Acesta este tratamentul aplicat tuturor care îndrăznesc să meargă ,,în locul cu miros înnecăcios, insuportabil, în locul în care se lălăie toată ziua şi se preaslăveşte ceva ce nu există!’’
Şi totuşi... e luni. E luni şi vrând-nevrând, chiar şi speriată trebuie să merg la şcoală. Şcoală ... cuvântul care de multe ori mă umple de tristeţe şi de spaimă, dar totuşi, locul în care suntem forţaţi să învăţăm cum să devenim ,,fii de nădejde ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate’’. Şi totuşi şcoala... singurul loc în care putem savura pe ascuns, ,,acoperiţi’’ de tovarăşa profesoară Aurora Mihnea, minunatele opere ale scriitorului Vasile Voiculescu.
E luni. Am ajuns în faţa şcolii. Un fior îmi străbate corpul din cap până în picioare. Oricât de silă mi-ar fi tot trebuie să intru. Pornesc cu teamă în suflet spre clasa mea. Ajung în faţa uşii. Sunt singură pe coridorul lung şi întunecat al şcolii. Deschid uşor uşa pe care scrie mare cu litere albasre ,,clasa a VIII-a A’’. Ca-n fiecare dimineaţă, de pe peretele din faţă zâmbeşte ,,cel mai iubit fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu’’.
Un sentiment de silă, de dispreţ stârnit de acest chip îmi inundă sufletul. O scârbă imensă pentru acelaşi portret, aceeaşi faţă arhicunoscută de mine pe care o recunosc şi cu ochii închişi. Acelaşi om, prezent peste tot, în orice colţişor al vieţii noastre, chiar şi în casa şi în vise. Un chip care ne invadează până şi cea mai mică părticică a vieţii noastre.
Acelaşi sentiment de silă a început să mi-l stârnească şi stegul nostru tricolor, simbolul care ne reprezintă, dar care însoţeşte pretutindeni acest chip, această figură a unui om, pe care în adâncul sufletului îl urăsc şi nu sunt singura, deşi mi-e frică, tuturor ne este frică să o recunoaştem.
Încet, încet uşa clasei începe să se deschidătot mai des. Sosesc colegi, unii nepăsători, alţii care poate gândesc la fel ca mine, dar totul rămâne încuiat în suflet ca într-un cufăr. Mă aşez timid în bancă. Deschid ghiozdanul. E luni. Programul nostru începe în fiecare zi de luni cu disciplina fizică. Scot din ghiozdan cartea, caietul, creionul şi aştept. Aştept să se schimbe ceva, orice. Aştept ca-n fiecare zi de luni o schimbare. Ştiu că nu va veni, dar totuşi aştept ca ceva din viaţa mea să se schimbe. Dar în locul schimbării aud un sunet vag de clopot care străbate coridorul anunţând venirea orei de fizică.
Ca o furtună tovarăşul Ganea soseşte izbind uşa, din obişnuinţă, cu dinţii scrâşnind, cu părul dat peste cap şi cu ochelarii pe mijlocul nasului, ţinând în mână un catalog vechi şi prăfuit al clasei a VIII-a A. Înmărmurim cu toţii. Doar vocile timide şi înspăimântate ale copiilor care răspund ,,prezent’’ ne fac să credem că nu ne-am transformat în piatră.
Tovarăşul director se scoală de pe scaun şi ia în mână o bucată de cretă pe care o striveşte la atingere. Mai ia una şi porneşte spre tablă bolborosind mereu aceleaşi cuvinte. Se întoarce rostind acelaşi discurs înfricosător ca şi acum câteva săptămâni, la sfrşitul căruia cuvintele ,, ai înţeles’’ pline de groază se aud de două, trei ori, pentru fiecare elev în parte.
Şi întrerupt de sunetul clopoţelului, tovarăşul Ganea îşi ia catalogul sub braţ şi pleacă bolborosind acelaşi discurs la finalul căruia se auzi un zgomot puternic: conform bunului său obicei tovarăşul Ganea trânti din nou uşa.
Aşa, pe nesimţite trece aşa numita, de noi ,,oră a tăcerii’’, căci nici unul din noi nu îndrăzneşte să scoată un sunet sau să facă vreo mişcare fără voia tovarăşului director. Aşa trec si celelalte ore, cinci la număr, la fel de tăcute, fără viaţă, intr-o clasă parcă goală, dar totuşi în care bat douăzeci şi trei de inimi toate in acelasi ritm, ca nu cumva să se producă zgomot. Cinci ore în care se aude doar o voce, cea a tovarăşului profesor, douăzeci şi trei de perechi de urechi ascultă. Cinci ore în care privirea îmi fuge la acel chip, aşezat în faţa mea, acel chip care-l văd peste tot, pe coridoare, la bibliotecă, în alte săli de clasă.
Se aude clopoţelul. Se aude pentru ultima dată în acea zi. Normal acest sunet al libertăţii ar trebuii să fie un prilej de bucurie pentru mine. Dar nu mai este. De două luni, de când tovarăşul Nicolae Ceauşescu împreună cu soţia sa tovarăşa Elena Ceauşescu şi-au anunţat o vizită de lucru la Sighişoara, nu mai am linişte.
E jumătatea lunii mai. Pe căldură, însoţiţi de tovarăşul Ganea şi de tovarăşa profesoară de muzică Claudia Popa, ne îndreptăm la fel de înspăimântaţi, şi la fel de timizi spre stadionul municipal.
Cu foile cu cântece în mână ne deplasăm toţi în acelaşi ritm cu aceleaşi mişcări ca în armată, căci aşa-i place tovarăşului director să fim: ,,rapizi, exacţi, precişi,’’. Aceşti trei termeni, aceste trei cuvinte pe care le-am auzit în ultimele luni cât nu le-am auzit in paisprezece ani, ne provoacă tuturor elevilor silă şi nu neapărat pentru conţinutul sau pentru forma lor, ci pentru simplu fapt că tovarăşul Ganea le foloseste într-un mod atât de agasant.
Mergem în sir indian pe trotuarele centrului şi vedem cum oraşul este ,, împodobit’’ pentru onoarea de-al avea oaspete pe ,, cel mai iubit fiu al poporului’’. Pe lângă temperatura ridicată, zgomotul utilajelor si al muncitorilor care sădesc copaci pe marginea străzii, ne surzeste. De ce? De ce atâta gălăgie, atâta aglomeraţie pentru un singur om? Sunt nelămurită. Dar nu îndrăznesc să întreb pe nimeni de ce această ,,nebunie’’. Nu îndrăznesc. Mi-e teamă. În mintea mea caut sub toate formele un răspuns dar nu găsesc. Cine ştie, poate sunt prea mică să înţeleg! Mă frământă această întrebare ,,de ce?’’ dar nu o pot rosti.
Ajungem în sfârşit. Transpiraţi, însetaţi, dar totuşi am ajuns. Ajungem pe acel stadion municipal, unde trebuie să facem repetiţii. Cântece, imnuri, toate închinate aceluiaşi chip, aceluiaşi portet de la şcoală. Ne aşezăm în rânduri, zeci, sute de copii, şi începem a cânta zeci de cântece şi imnuri, toate având cel puţin o dată, într-o strofă numele tovarăşului Nicolae Ceauşescu sau a Partidului Comunist Român. Aceleaşi cântece, aceleaşi versuri, aceleaşi refrene de două luni ne macină auzul.
Au trecut deja trei ore. Trei ore de când am ajuns aici, trei ore de cântat încontinuu, trei ore de stat în soare în poziţie de drepţi, trei ore în care am fost sleiţi de toate puterile noastre şi în sfârşit mă-ndrept spe casă răpusă de oboseală.
Începe să se însereze. Ajunsă acasă dupa masa sărăcăcioasă pe care a putut să o facă mama din raţia zilnică, deschid televizorul. Din nou acelaşi chip dezgustător acasă, la bibliotecă, pretutindeni. Nu mai suport. M-am săturat de atâta Ceauşescu. Descurajată mă duc la teme. Apăs uşor pe întrerupător, dar becul nu se aprinde. S-a dus şi porţia de electricitate zilnică. Iau din vitrină o lumânare, o aprind, mă apuc de teme, sperând că într-o zi totul va fii altfel, că vom trăi şi noi odată liniştiţi!
Elev:Dascălu Andreea Anamaria
Liceu Joseph Haltrich
SIGHISOARA
Nimic nu-l deranjează mai tare pe tovarăşul Vasile Ganea, director şi profesor de fizică al şcolii generale numărul cinci din Sighişoara, decât să afle că supuşii lui tovarăşi merg la biserică, locul cel mai liniştit pentru mine,iar pentru el locul cel mai josnic şi cel mai dezgustător. Mereu am în minte cuvântarea tovarăşului director, rostită într-o altă zii de luni în care eu şi câţiva colegi am fost să ne rugăm la Domnul pentru surioara colegei noastre care suferise un accident: ,‚Este inadmisibil, tovarăşi, sunt de neconceput aceste purtări neadecvate, aceste idei învechite, această lipsă de respect pentru tovarăşi profesori... voi, pionieri ai patriei, vitorul luminos al Republici Socialiste România...’’ şi cuvântarea continuă încă o oră, şi bine mai era să scăpăm doar cu atât... pe lângă discursul ameţitor , şi cuvîntul tovarăş care imi părea fără rost, dar care-l zic şi eu căci e nevoie, spus de zeci de ori ne-am mai ales şi cu câte o palmă zdravănă şi plină de bătături a tovarăşului Ganea şi mai urmă şi o notă de patru la disciplina fizică: ,,nici nu meritaţi această notă blândă pe care v-o ofer’’. Acesta este tratamentul aplicat tuturor care îndrăznesc să meargă ,,în locul cu miros înnecăcios, insuportabil, în locul în care se lălăie toată ziua şi se preaslăveşte ceva ce nu există!’’
Şi totuşi... e luni. E luni şi vrând-nevrând, chiar şi speriată trebuie să merg la şcoală. Şcoală ... cuvântul care de multe ori mă umple de tristeţe şi de spaimă, dar totuşi, locul în care suntem forţaţi să învăţăm cum să devenim ,,fii de nădejde ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate’’. Şi totuşi şcoala... singurul loc în care putem savura pe ascuns, ,,acoperiţi’’ de tovarăşa profesoară Aurora Mihnea, minunatele opere ale scriitorului Vasile Voiculescu.
E luni. Am ajuns în faţa şcolii. Un fior îmi străbate corpul din cap până în picioare. Oricât de silă mi-ar fi tot trebuie să intru. Pornesc cu teamă în suflet spre clasa mea. Ajung în faţa uşii. Sunt singură pe coridorul lung şi întunecat al şcolii. Deschid uşor uşa pe care scrie mare cu litere albasre ,,clasa a VIII-a A’’. Ca-n fiecare dimineaţă, de pe peretele din faţă zâmbeşte ,,cel mai iubit fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu’’.
Un sentiment de silă, de dispreţ stârnit de acest chip îmi inundă sufletul. O scârbă imensă pentru acelaşi portret, aceeaşi faţă arhicunoscută de mine pe care o recunosc şi cu ochii închişi. Acelaşi om, prezent peste tot, în orice colţişor al vieţii noastre, chiar şi în casa şi în vise. Un chip care ne invadează până şi cea mai mică părticică a vieţii noastre.
Acelaşi sentiment de silă a început să mi-l stârnească şi stegul nostru tricolor, simbolul care ne reprezintă, dar care însoţeşte pretutindeni acest chip, această figură a unui om, pe care în adâncul sufletului îl urăsc şi nu sunt singura, deşi mi-e frică, tuturor ne este frică să o recunoaştem.
Încet, încet uşa clasei începe să se deschidătot mai des. Sosesc colegi, unii nepăsători, alţii care poate gândesc la fel ca mine, dar totul rămâne încuiat în suflet ca într-un cufăr. Mă aşez timid în bancă. Deschid ghiozdanul. E luni. Programul nostru începe în fiecare zi de luni cu disciplina fizică. Scot din ghiozdan cartea, caietul, creionul şi aştept. Aştept să se schimbe ceva, orice. Aştept ca-n fiecare zi de luni o schimbare. Ştiu că nu va veni, dar totuşi aştept ca ceva din viaţa mea să se schimbe. Dar în locul schimbării aud un sunet vag de clopot care străbate coridorul anunţând venirea orei de fizică.
Ca o furtună tovarăşul Ganea soseşte izbind uşa, din obişnuinţă, cu dinţii scrâşnind, cu părul dat peste cap şi cu ochelarii pe mijlocul nasului, ţinând în mână un catalog vechi şi prăfuit al clasei a VIII-a A. Înmărmurim cu toţii. Doar vocile timide şi înspăimântate ale copiilor care răspund ,,prezent’’ ne fac să credem că nu ne-am transformat în piatră.
Tovarăşul director se scoală de pe scaun şi ia în mână o bucată de cretă pe care o striveşte la atingere. Mai ia una şi porneşte spre tablă bolborosind mereu aceleaşi cuvinte. Se întoarce rostind acelaşi discurs înfricosător ca şi acum câteva săptămâni, la sfrşitul căruia cuvintele ,, ai înţeles’’ pline de groază se aud de două, trei ori, pentru fiecare elev în parte.
Şi întrerupt de sunetul clopoţelului, tovarăşul Ganea îşi ia catalogul sub braţ şi pleacă bolborosind acelaşi discurs la finalul căruia se auzi un zgomot puternic: conform bunului său obicei tovarăşul Ganea trânti din nou uşa.
Aşa, pe nesimţite trece aşa numita, de noi ,,oră a tăcerii’’, căci nici unul din noi nu îndrăzneşte să scoată un sunet sau să facă vreo mişcare fără voia tovarăşului director. Aşa trec si celelalte ore, cinci la număr, la fel de tăcute, fără viaţă, intr-o clasă parcă goală, dar totuşi în care bat douăzeci şi trei de inimi toate in acelasi ritm, ca nu cumva să se producă zgomot. Cinci ore în care se aude doar o voce, cea a tovarăşului profesor, douăzeci şi trei de perechi de urechi ascultă. Cinci ore în care privirea îmi fuge la acel chip, aşezat în faţa mea, acel chip care-l văd peste tot, pe coridoare, la bibliotecă, în alte săli de clasă.
Se aude clopoţelul. Se aude pentru ultima dată în acea zi. Normal acest sunet al libertăţii ar trebuii să fie un prilej de bucurie pentru mine. Dar nu mai este. De două luni, de când tovarăşul Nicolae Ceauşescu împreună cu soţia sa tovarăşa Elena Ceauşescu şi-au anunţat o vizită de lucru la Sighişoara, nu mai am linişte.
E jumătatea lunii mai. Pe căldură, însoţiţi de tovarăşul Ganea şi de tovarăşa profesoară de muzică Claudia Popa, ne îndreptăm la fel de înspăimântaţi, şi la fel de timizi spre stadionul municipal.
Cu foile cu cântece în mână ne deplasăm toţi în acelaşi ritm cu aceleaşi mişcări ca în armată, căci aşa-i place tovarăşului director să fim: ,,rapizi, exacţi, precişi,’’. Aceşti trei termeni, aceste trei cuvinte pe care le-am auzit în ultimele luni cât nu le-am auzit in paisprezece ani, ne provoacă tuturor elevilor silă şi nu neapărat pentru conţinutul sau pentru forma lor, ci pentru simplu fapt că tovarăşul Ganea le foloseste într-un mod atât de agasant.
Mergem în sir indian pe trotuarele centrului şi vedem cum oraşul este ,, împodobit’’ pentru onoarea de-al avea oaspete pe ,, cel mai iubit fiu al poporului’’. Pe lângă temperatura ridicată, zgomotul utilajelor si al muncitorilor care sădesc copaci pe marginea străzii, ne surzeste. De ce? De ce atâta gălăgie, atâta aglomeraţie pentru un singur om? Sunt nelămurită. Dar nu îndrăznesc să întreb pe nimeni de ce această ,,nebunie’’. Nu îndrăznesc. Mi-e teamă. În mintea mea caut sub toate formele un răspuns dar nu găsesc. Cine ştie, poate sunt prea mică să înţeleg! Mă frământă această întrebare ,,de ce?’’ dar nu o pot rosti.
Ajungem în sfârşit. Transpiraţi, însetaţi, dar totuşi am ajuns. Ajungem pe acel stadion municipal, unde trebuie să facem repetiţii. Cântece, imnuri, toate închinate aceluiaşi chip, aceluiaşi portet de la şcoală. Ne aşezăm în rânduri, zeci, sute de copii, şi începem a cânta zeci de cântece şi imnuri, toate având cel puţin o dată, într-o strofă numele tovarăşului Nicolae Ceauşescu sau a Partidului Comunist Român. Aceleaşi cântece, aceleaşi versuri, aceleaşi refrene de două luni ne macină auzul.
Au trecut deja trei ore. Trei ore de când am ajuns aici, trei ore de cântat încontinuu, trei ore de stat în soare în poziţie de drepţi, trei ore în care am fost sleiţi de toate puterile noastre şi în sfârşit mă-ndrept spe casă răpusă de oboseală.
Începe să se însereze. Ajunsă acasă dupa masa sărăcăcioasă pe care a putut să o facă mama din raţia zilnică, deschid televizorul. Din nou acelaşi chip dezgustător acasă, la bibliotecă, pretutindeni. Nu mai suport. M-am săturat de atâta Ceauşescu. Descurajată mă duc la teme. Apăs uşor pe întrerupător, dar becul nu se aprinde. S-a dus şi porţia de electricitate zilnică. Iau din vitrină o lumânare, o aprind, mă apuc de teme, sperând că într-o zi totul va fii altfel, că vom trăi şi noi odată liniştiţi!
Elev:Dascălu Andreea Anamaria
Liceu Joseph Haltrich
SIGHISOARA
Elevul comunist si elevul de acum
Mereu cand vorbim despre o persoana sau o situatie o facem prin comparatie, spunand ce credem noi ca este bine si ce credem ca este rau referitor la persoana, situatia respectiva.
Eu am incercat sa fac comparatia din cele auzite de la parinti, bunici, prieteni pentru ca nu am trait in acea perioada ,cele povestite sunt rezultatul imaginatiei mele si poate nu surprind realitatea in totalitate.
Elevul– copilul care invata sa devina adult. El merge la scoala pentru a invata ce este viata , cum trebuie sa ne luam inima in dinti si sa trecem prin viata cu capul sus. Copii fiind avem nevoie de modele, deosebirea intre noi si parintii nostrii este faptul ca ei aveau un singur model: ,,tovarasul Ceausescu” iar noi ne putem alege orice model pe care dorim sa-l urmam, cum vrem sa fim ca viitori adulti. Prima impresie este foarte importanta, dar de multe ori conteaza sa fii sincer: elevul comunist era mereu ,,perfect” dar o facea din obligatie: uniforma, prezenta la ore ,benditele la fetite , temele facute de acasa, toate acestea erau respectate cu strictete pentru ca altfel erai grav pedepsit fiind mereu recunoscut si pe strada dupa numarul de inmatriculare. Elevul de acum nu atinge perfectiunea si poate ca nu mai avem aceleasi rezultate si elevii brilianti sunt specii pe cale de disparitie dar sistemul actual este mult mai dificil .
Un lucru de apreciat la elevul comunist este faptul ca exista respect atat pentru cei mari cat si pentru cei de varsta lor . In zilele noastre , respectul este ceva ce lipseste eleviilor si poate se datoreaza si faptului ca acum , spre deosebire de perioada comunista , avem toata libertatea din lume si cum avem voie sa spunem tot ceea ce gandim , respectul dispare pentru ca elevul crede ca el are mereu dreptate.
Poate ca este amuzant pentru noi ,, copilul lui mama” faptul ca parintii nostrii practicau munci patriotice , dar pentru ei era distractiv si stiau cum sa transforme acesate situatii plictisitoare in sansa de a-si face noi prieteni.
Nu e bine nici prea mult si nici prea putin , ceea ce insemana ca este la fel de rau ca ei se uitau cu restrictie la televizor si ascultau doar ceea ce vroia tovarasul dar este grav si faptul ca noi avem acces la prea multe informatii inca de mici copii pentru ca suntem ca si fortati sa devenim adulti cand avem minte de copil.
Din cele povestite am realizat ca copilaria lor era mai dulce si poate ca apreciau fiecare lucru marunt ca : bomboanele si bananele verzi de craciun . Noi nu ne mai multumim cu nimic si putini sunt cei care apreciaza sacrificiile parintilor pentru a ne darui noua cele visate.
Parintii nostri mereu spun ca invatau la lumanare, sufereau de foame si frig si chiar daca aveai bani nu aveai ce cumpara , dar ei beneficiau de un sistem de invatamant mai bun , se puteau juca linistiti in fata blocului nu era atata violenta si parintii lor nu se temau ca ar putea fi rapiti . Noi suntem nevoiti sa ne maturizam la o varsta frageda , si poate nu practicam munci patriotice dar multi adolescenti muncesc pentru a avea bani de scoala .
Poate ca ei au avut o copilarie colorata pe cand noi stim doar ce inseamna calculator, televizor si nu mai scriem temele de mana , in curand vor disparea caietele pentru ca in ziua de azi poti face orice prin intermediul internetului.
Parerile sunt impartite , unii spun ca daca ar trebui sa aleaga ar alege din nou perioada comunista,altii au ochii inlacrimati doar cand isi amintesc de acele vremuri ingrozitoare -zic ei . Fiecare lucru are parti pozitive si parti negative. Concluzia mea este ca fara sa realizam situatiile noastre si cele ale parintiilor se aseamana foarte mult si in fiecare lucru din prezent regasim aceiasi situatie din trecut , putin diferite pentru ca vremurile s-au schimbat dar cum ei se bucurau de simplele lucruri asa ne bucuram noi de tehnologia sofisticata in viziunea lor si obisnuita pentru noi.
Elevul comunist si cel de acum sunt atat de diferiti dar totusi atat de asemanatori…
Chituta Madalina , clasa a X –a C, Colegiul National ,,Mircea Eliade”
Eu am incercat sa fac comparatia din cele auzite de la parinti, bunici, prieteni pentru ca nu am trait in acea perioada ,cele povestite sunt rezultatul imaginatiei mele si poate nu surprind realitatea in totalitate.
Elevul– copilul care invata sa devina adult. El merge la scoala pentru a invata ce este viata , cum trebuie sa ne luam inima in dinti si sa trecem prin viata cu capul sus. Copii fiind avem nevoie de modele, deosebirea intre noi si parintii nostrii este faptul ca ei aveau un singur model: ,,tovarasul Ceausescu” iar noi ne putem alege orice model pe care dorim sa-l urmam, cum vrem sa fim ca viitori adulti. Prima impresie este foarte importanta, dar de multe ori conteaza sa fii sincer: elevul comunist era mereu ,,perfect” dar o facea din obligatie: uniforma, prezenta la ore ,benditele la fetite , temele facute de acasa, toate acestea erau respectate cu strictete pentru ca altfel erai grav pedepsit fiind mereu recunoscut si pe strada dupa numarul de inmatriculare. Elevul de acum nu atinge perfectiunea si poate ca nu mai avem aceleasi rezultate si elevii brilianti sunt specii pe cale de disparitie dar sistemul actual este mult mai dificil .
Un lucru de apreciat la elevul comunist este faptul ca exista respect atat pentru cei mari cat si pentru cei de varsta lor . In zilele noastre , respectul este ceva ce lipseste eleviilor si poate se datoreaza si faptului ca acum , spre deosebire de perioada comunista , avem toata libertatea din lume si cum avem voie sa spunem tot ceea ce gandim , respectul dispare pentru ca elevul crede ca el are mereu dreptate.
Poate ca este amuzant pentru noi ,, copilul lui mama” faptul ca parintii nostrii practicau munci patriotice , dar pentru ei era distractiv si stiau cum sa transforme acesate situatii plictisitoare in sansa de a-si face noi prieteni.
Nu e bine nici prea mult si nici prea putin , ceea ce insemana ca este la fel de rau ca ei se uitau cu restrictie la televizor si ascultau doar ceea ce vroia tovarasul dar este grav si faptul ca noi avem acces la prea multe informatii inca de mici copii pentru ca suntem ca si fortati sa devenim adulti cand avem minte de copil.
Din cele povestite am realizat ca copilaria lor era mai dulce si poate ca apreciau fiecare lucru marunt ca : bomboanele si bananele verzi de craciun . Noi nu ne mai multumim cu nimic si putini sunt cei care apreciaza sacrificiile parintilor pentru a ne darui noua cele visate.
Parintii nostri mereu spun ca invatau la lumanare, sufereau de foame si frig si chiar daca aveai bani nu aveai ce cumpara , dar ei beneficiau de un sistem de invatamant mai bun , se puteau juca linistiti in fata blocului nu era atata violenta si parintii lor nu se temau ca ar putea fi rapiti . Noi suntem nevoiti sa ne maturizam la o varsta frageda , si poate nu practicam munci patriotice dar multi adolescenti muncesc pentru a avea bani de scoala .
Poate ca ei au avut o copilarie colorata pe cand noi stim doar ce inseamna calculator, televizor si nu mai scriem temele de mana , in curand vor disparea caietele pentru ca in ziua de azi poti face orice prin intermediul internetului.
Parerile sunt impartite , unii spun ca daca ar trebui sa aleaga ar alege din nou perioada comunista,altii au ochii inlacrimati doar cand isi amintesc de acele vremuri ingrozitoare -zic ei . Fiecare lucru are parti pozitive si parti negative. Concluzia mea este ca fara sa realizam situatiile noastre si cele ale parintiilor se aseamana foarte mult si in fiecare lucru din prezent regasim aceiasi situatie din trecut , putin diferite pentru ca vremurile s-au schimbat dar cum ei se bucurau de simplele lucruri asa ne bucuram noi de tehnologia sofisticata in viziunea lor si obisnuita pentru noi.
Elevul comunist si cel de acum sunt atat de diferiti dar totusi atat de asemanatori…
Chituta Madalina , clasa a X –a C, Colegiul National ,,Mircea Eliade”
Elev în comunism
Nu doar o data am auzit persoane nostalgice care sa puna faimosul verdict: „Inainte era mai bine!”.Ei sunt aceia care si-au trait tineretea in comunism, acea perioada insemnand pentru ei cei mai frumosi ani, in care s-au distrat copios,avand amintiri frumoase din studentie,liceu si chiar din scoala generala.
Pentru mine, eleva nascuta în 1993, comunismul nu-mi poate trezi nici nostalgie, dar nici bucurie. Greu de imaginat,dar totusi ma multumesc cu faptul ca imi pot potoli curiozitatea din povestile acestor persoane care ma fac chiar si pe mine sa ma imaginez cum as fi fost cu 20 de ani in urma,fara calculator, internet, mobil si fara toate echipamentele de ultima generatie din prezent si gandindu-ma mai bine poate n-ar fi fost asa de rau ,iar acei oameni poate chiar au dreptate cand spun ca era mult mai bine in comunism.
Educatia data elevilor era foarte severa, deoarece securitatea era tot timpul pe langa elevi si le urmareau actiunile, astfel la cea mai mica greseala, cuvant rostit gresit, o injuratura sau o ofensa la adresa tovarasului Ceausescu, erau sanctionati.
Inca de mici, copiii deveneau ,,soimii patriei”, apoi pionieri, ,,utecisti”, participand la diversele manifestari dedicate Partidului Comunist si conducatorului acestuia. Elevul in perioada comunista se numea pionier. Acesta era un membru al organizatiei elevilor de 7-14 ani, care, avea ca scop educarea comunista a elevilor. Pionierul participa la evenimente organizate in cinstea pardidului comunist sau a cinsti venirea tovarasului Nicolae Ceausescu in orasul lor.
Din primele zile de scoala pionierii veneau plini de voiosie in a descoperi noi taine. Scoala se facea in general de luni pana sambata, avand sase ore pe zi. Materiile erau diversificate, avand matematica, romana, chimie, fizica, dar si economie politica si socialism stiintific, si obligatoriu rusa. Manualele erau de tip unic si nu trebuiau cumparate.
Desigur era foarte important ca fiecare pionier sa aiba in permanenta cu el carnetul de elev, iar pierderea acestuia avea in consecinta sanctionarea elevului pierzator. Avand acest carnet, elevului ii venea datoria de a-l arata profesorului si parintilor pentru a lua la cunostiinta notele sale.
Orele lasate ca timp liber de azi, pe vremea comunismului erau prilej de a invata inca o meserie sau o activitate prielnica vietii, dar oricat de solicitati erau,tot isi faceau timp liber sa citeasca cu sufletul la gura aventurile ,,Ciresarilor’’, Jules Verne. Aveau program la TV doua ore pe zi de la ora 20 la ora 22,dintre care o ora se povestea despre ce mai facuse tovarasul Ceausescu.Ei mai urmareau cate un episod din ,, Toate panzele sus’’ , ,, Pistruiatul’’, ,,Roscovanul’’, sau ,,Racheta albă’’."
Pe atunci, ca si acum in unele scoli si licee, elevii aveau uniforme,dar care erau obligatorii ceea ce nu se poate despre uniformele din ziua de azi, deoarece de multe ori cuvantul ,,obligatoriu'' nu are acelasi sens ca si in dictionar pentru unii elevi care sunt prea dornici sa se afirme .La inceputul fiecarui an scolar, marea preocupare a parintilor era aceea de a cumpara uniforma scolara pentru copii. In afara de carti, care erau oferite gratuit, toate celelalte lucruri necesare unui scolar trebuiau cumparate: caiete, rechizite, ca si astazi de altfel.Parintii erau nevoiti sa cheltuiasca destul de mult la începutul fiecarui an scolar pentru rechizite.De multe ori, avand nevoie de un salariu de 2.000 lei,pentru a achizitiona toate lucrurile de care avea nevoie copilul pentru şcoala.
Uniforma era compusa din cravată rosie de pionier cu inel sau nod, poate ca era incomoda dar era rau fara ea. Daca se intampla sa vezi pe cineva fara cravata rosie ,insemna ca facuse ceva rau si i se luase cravata pentru ca era recalcitrant. Sosete trei sferturi cu pampoane, sarafane si fuste plisate bleu-marin, uniforme scolare cu matricola prinsa cu ata, cu capse sau cum avea inspiratie mama fiecaruia, penare din lemn, bentita alba regulamentara si nelipsitul portret al tovarasului pe primele pagini ale tuturor manualelor.
Ei treceau printr-un control riguros inainte de a intra la ore,iar profesorii de serviciu ramaneau afara, in pauze, pentru a preintampina orice incidente. Fiecare elev, la absolvirea a 12 clase, avea asigurat un loc de muncă, iar atat fetele, cat si baietii faceau armata in timpul facultatii. Pe langa asta, elevii de liceu erau, in mod obligatoriu, dusi sa desfasoare activitati agricole pe terenurile patriei. Pentru multi, aceste activitati erau unele dintre cele mai neplacute amintiri,pentru ca la inceput cand au auzit ca vor fi dusi la cules de mere,porumb,cartofi sau de morcovi au fost entuziasmati ca vor scapa de scoala si se vor distra,insa cand au vazut ca erau treziti la 7.00 dimineata si dusi pe camp, mai ales ca era si frig, fiindca era toamna, si-au dat seama ca nu e nicio distractie si ca trebuiau sa munceasca pe branci. Niciun elev nu era scutit de la muncile acestea si fiecare avea o anumita norma de realizat, iar daca nu si-o indeplinea, era tras la raspundere de tovarasii profesori, de fata cu ceilalti.
Invatamantul in perioada comunista avea ca scop formarea caracterelor si personalitatilor copiilor cat mai corecte, si neintrerupte de esecuri. Ca urmare nu era admis ca unul dintre elevii patriei sa pice vreun examen,regula fiind ca partidul nu educa oameni lenesi.
Pentru acele persoane pe care le-am amintit si mai sus,ce au avut parte de o mica experienta in acea perioada o regreta si din pricina faptului ca tinerii din ziua de azi nu se mai comporta si nu mai au aceleasi teluri ca ,,pionierii” de altadata...
Eleva:Siminiceanu Roxana
Colegiul National ,,Mircea Eliade''
Clasa a X-a C
Pentru mine, eleva nascuta în 1993, comunismul nu-mi poate trezi nici nostalgie, dar nici bucurie. Greu de imaginat,dar totusi ma multumesc cu faptul ca imi pot potoli curiozitatea din povestile acestor persoane care ma fac chiar si pe mine sa ma imaginez cum as fi fost cu 20 de ani in urma,fara calculator, internet, mobil si fara toate echipamentele de ultima generatie din prezent si gandindu-ma mai bine poate n-ar fi fost asa de rau ,iar acei oameni poate chiar au dreptate cand spun ca era mult mai bine in comunism.
Educatia data elevilor era foarte severa, deoarece securitatea era tot timpul pe langa elevi si le urmareau actiunile, astfel la cea mai mica greseala, cuvant rostit gresit, o injuratura sau o ofensa la adresa tovarasului Ceausescu, erau sanctionati.
Inca de mici, copiii deveneau ,,soimii patriei”, apoi pionieri, ,,utecisti”, participand la diversele manifestari dedicate Partidului Comunist si conducatorului acestuia. Elevul in perioada comunista se numea pionier. Acesta era un membru al organizatiei elevilor de 7-14 ani, care, avea ca scop educarea comunista a elevilor. Pionierul participa la evenimente organizate in cinstea pardidului comunist sau a cinsti venirea tovarasului Nicolae Ceausescu in orasul lor.
Din primele zile de scoala pionierii veneau plini de voiosie in a descoperi noi taine. Scoala se facea in general de luni pana sambata, avand sase ore pe zi. Materiile erau diversificate, avand matematica, romana, chimie, fizica, dar si economie politica si socialism stiintific, si obligatoriu rusa. Manualele erau de tip unic si nu trebuiau cumparate.
Desigur era foarte important ca fiecare pionier sa aiba in permanenta cu el carnetul de elev, iar pierderea acestuia avea in consecinta sanctionarea elevului pierzator. Avand acest carnet, elevului ii venea datoria de a-l arata profesorului si parintilor pentru a lua la cunostiinta notele sale.
Orele lasate ca timp liber de azi, pe vremea comunismului erau prilej de a invata inca o meserie sau o activitate prielnica vietii, dar oricat de solicitati erau,tot isi faceau timp liber sa citeasca cu sufletul la gura aventurile ,,Ciresarilor’’, Jules Verne. Aveau program la TV doua ore pe zi de la ora 20 la ora 22,dintre care o ora se povestea despre ce mai facuse tovarasul Ceausescu.Ei mai urmareau cate un episod din ,, Toate panzele sus’’ , ,, Pistruiatul’’, ,,Roscovanul’’, sau ,,Racheta albă’’."
Pe atunci, ca si acum in unele scoli si licee, elevii aveau uniforme,dar care erau obligatorii ceea ce nu se poate despre uniformele din ziua de azi, deoarece de multe ori cuvantul ,,obligatoriu'' nu are acelasi sens ca si in dictionar pentru unii elevi care sunt prea dornici sa se afirme .La inceputul fiecarui an scolar, marea preocupare a parintilor era aceea de a cumpara uniforma scolara pentru copii. In afara de carti, care erau oferite gratuit, toate celelalte lucruri necesare unui scolar trebuiau cumparate: caiete, rechizite, ca si astazi de altfel.Parintii erau nevoiti sa cheltuiasca destul de mult la începutul fiecarui an scolar pentru rechizite.De multe ori, avand nevoie de un salariu de 2.000 lei,pentru a achizitiona toate lucrurile de care avea nevoie copilul pentru şcoala.
Uniforma era compusa din cravată rosie de pionier cu inel sau nod, poate ca era incomoda dar era rau fara ea. Daca se intampla sa vezi pe cineva fara cravata rosie ,insemna ca facuse ceva rau si i se luase cravata pentru ca era recalcitrant. Sosete trei sferturi cu pampoane, sarafane si fuste plisate bleu-marin, uniforme scolare cu matricola prinsa cu ata, cu capse sau cum avea inspiratie mama fiecaruia, penare din lemn, bentita alba regulamentara si nelipsitul portret al tovarasului pe primele pagini ale tuturor manualelor.
Ei treceau printr-un control riguros inainte de a intra la ore,iar profesorii de serviciu ramaneau afara, in pauze, pentru a preintampina orice incidente. Fiecare elev, la absolvirea a 12 clase, avea asigurat un loc de muncă, iar atat fetele, cat si baietii faceau armata in timpul facultatii. Pe langa asta, elevii de liceu erau, in mod obligatoriu, dusi sa desfasoare activitati agricole pe terenurile patriei. Pentru multi, aceste activitati erau unele dintre cele mai neplacute amintiri,pentru ca la inceput cand au auzit ca vor fi dusi la cules de mere,porumb,cartofi sau de morcovi au fost entuziasmati ca vor scapa de scoala si se vor distra,insa cand au vazut ca erau treziti la 7.00 dimineata si dusi pe camp, mai ales ca era si frig, fiindca era toamna, si-au dat seama ca nu e nicio distractie si ca trebuiau sa munceasca pe branci. Niciun elev nu era scutit de la muncile acestea si fiecare avea o anumita norma de realizat, iar daca nu si-o indeplinea, era tras la raspundere de tovarasii profesori, de fata cu ceilalti.
Invatamantul in perioada comunista avea ca scop formarea caracterelor si personalitatilor copiilor cat mai corecte, si neintrerupte de esecuri. Ca urmare nu era admis ca unul dintre elevii patriei sa pice vreun examen,regula fiind ca partidul nu educa oameni lenesi.
Pentru acele persoane pe care le-am amintit si mai sus,ce au avut parte de o mica experienta in acea perioada o regreta si din pricina faptului ca tinerii din ziua de azi nu se mai comporta si nu mai au aceleasi teluri ca ,,pionierii” de altadata...
Eleva:Siminiceanu Roxana
Colegiul National ,,Mircea Eliade''
Clasa a X-a C
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Blogeri tineri
-
-
Fundal nocturn - Am să evit detaliile şi am să încerc să trec direct la subiect. Însă chiar dacă tastaura asta face un zgomot deranjabil pentru al meu soţ care doarme sigur...
Acum 12 ani -
Vei fi?.. - "Inchide usa cu piciorul si se indreapta spre fereastra ca sa traga perdeaua. El o prinde, incearca s`o traga spre pat. La inceput ea il respinge, dar imed...Acum 14 ani
-
Pisici si caini. - 5:03 in the morning. Mood: damn, I'm missing you and I'm pissed because of it. :) song: Evanescence-Call me when you're sober Okay, nu stiu despre ce vreau...Acum 15 ani
-
Spania a castigat Cupa Mondiala. A invins pe Olanda cu 1-0, vezi rezumatul video: - *Spania e noua campioana mondiala, iar Iniesta eroul ibericilor. El a marcat golul victoriei in minutul 116, gol care aduce prima Cupa Mondiala spaniolilo...
Acum 16 ani -
Despre MAKE UP - Cu siguranta, numele nu mai are nevoie de nici o prezentare... Este recunoscuta ca fiind unul dintre maestrii incontestabili ai pensulei de machiaj din Ro...
Acum 16 ani -
Bolile pasarilor - Zoonozele sunt boli transmise de animale omului. Unele virusuri si bacterii care produc bolile la pasari, in cazul de fata, se dovedesc extrem de labile i...
Acum 16 ani -
Să fii copil în UE - Orice copil trebuie să aibă o familie, să fie crescut şi educat în condiţii cât mai bune. Mulţi copii sunt săraci, nu pot merge la şcoală, iar uneori sunt ...Acum 16 ani
-
ANIMALELE- PRIETENII OMULUI - *In primul rand eu ador animalele, sunt niste suflete care nu fac rau nimanui daca nu sunt determinate de catre cineva, la fel ca si omul. Am pute...
Acum 16 ani -
Minunatul parfum al Reginei Noptii - Pe numele sau stiintific Nicotiana Affinis, Regina Noptii este cunoscuta datorita mirosului placut al florilor, miros emanat cu precadere seara si i...
Acum 16 ani -
-
Realizez portrete in alb si negru - Veniti la Biblioteca Munincipala ST. L. Roth de dragobete in data de 24 februarie la ora 14:00Acum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Contor
|
Postări
RSS Feed (xml)